Nu vrea niciun manelist la Primăria Bistriţa?

Observ că ultima preocupare a administraţiei locale este să organizeze din bani publici baluri pentru ţigani. Cum mai nou se poartă chefurile cu manelişti de primă mână mă întreb dacă nu vrea vreunul să candideze la Primăria Bistriţa, nu de alta, dar să ne scutească de ditamai cheltuiala de zeci de mii de euro, onorariu perceput de cântăreţii de renume. Să-l întrebăm pe Salam, pe Minune sau chiar pe Sandu Ciorbă dacă nu ar fi interesaţi.

Ştiu că se apropie anul electoral 2016 şi că o bună parte din electoratul actualului primar s-a aflat sâmbătă pe pietonal la Festivalul tradiţiilor ţigăneşti unde a cântat, dansat, filmat cu telefonul mobil. Nu am nimic împotrivă ca administraţia să ţină cont şi de această minoritate şi, în afară de pâinea dată gratis pe la cantina socială, o dată în an să-i ofere şi circul de rigoare. Nu sunt însă de acord ca din bani publici să organizăm pentru aceeaşi minoritate baluri la care să cânte evazioniştii numiţi manelişti care nu urcă pe nicio scenă fără să perceapă onorarii de mii sau zeci de mii de euro. Administraţia locală are obligaţia să susţină cultura într-o comunitate, însă nu e vorba de aşa ceva la balurile ţigăneşti. Am participat, cred, la ultimele patru-cinci şi m-am lămurit.

Administraţia locală are, în schimb, obligaţia să integreze comunitatea rromă în societate, susţinând cu proiecte şi programe educaţia. De exemplu, în loc să arunce zeci de mii de euro în buzunarele maneliştilor, ar putea oferi burse copiilor rromi care au medii mari sub formă de vouchere pentru achiziţia de rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte, cărţi şi alte lucruri necesare pentru şcoală. Ar putea finanţa la fel de bine tabere gratuite pentru premianţii din comunitate. Dacă le-ar da direct bani familiilor care au copii sârguincioşi, probabil că adulţii i-ar cheltui pe ţigări şi alcool. Tot administraţia ar putea crea centre after school în cartierele cu mulţi copii rromi în care ei să ia masa, să-şi facă temele şi să participe la activităţi educaţionale. Pentru adulţi, din bani publici ar putea fi finanţate proiecte de educaţie sexuală sau pentru sănătate, de igienă şi de creşterea copiilor, orice care le-ar putea îmbunătăţi viaţa acestor oameni care nu au nicio vină că s-au născut în familii care nu au putut sau nu au ştiut să-i educe. Din păcate, nu se face absolut nimic în sensul acesta.

Avem strategii pentru rromi, avem comisii şi comitete care se întâlnesc şi discută când la Primărie, când la Prefectură despre nimic şi nu văd niciun rezultat concret, niciun plan pe mai mulţi ani, nicio politică clară cu paşi concreţi pe care cineva să-i traseze şi să-i urmărească. Aflu însă că primarul Ovidiu Creţu a urcat pe scenă la Festivalul tradiţiilor ţigăneşti şi i-a consolat pe rromii care au rămas anul acesta fără bal promiţându-le că, la anul, Primăria Bistriţa se va ocupa de această problemă extrem de importantă pentru comunitate, balul fiind locul în care, aşa cum bine se ştie, oamenii beau, devin violenţi, se bat, aruncă cu sticle goale, fac praf şi pulbere spaţiile cu pricina şi împrejurimile. Slavă Domnului că s-a pus lacătul pe magherniţa de Restaurant Parc. În urma balului, tot gazonul din jur era plin de excremente umane, de ambalaje şi de chiştoace. Lucrau cei de la salubritate cu zilele să facă ordine şi curăţenie.

În cartierul Subcetate în care locuiesc e nevoie de un teren de sport pe care să se joace şi copiii rromi din blocurile sociale care nu fac altceva decât să stea ciorchine cât e ziua de lungă pe spaţiile verzi dintre blocurile ANL şi să le umple de gunoaie care rămân înţepenite printre firele de iarbă. Omologii lor adulţi care lucrează la Urbana şi mai mătură din haşti în Paşti străzile din cartier nu se obosesc să le scoată din iarbă. Probabil că sunt atât de obişnuiţi cu peisajul încât nici nu le observă. Aşa că, din când în când, atunci când nu mai suport să trec pe lângă atât de multă mizerie, mă apuc şi scot cu mâna fiecare hârtie, bucată de ambalaj şi muc de ţigară. Întreaga operaţiune îmi ia cel puţin o oră pentru doar câţiva metri de spaţiu verde. Peste câteva ore, totul e la loc.

Când văd că am muncit degeaba, mi se urcă, evident, sângele în cap de nervi, dar, în acelaşi timp, mă gândesc şi la faptul că toate aceste hoarde de copii nu au ce face. Familiile lor nu le oferă decât manele asurzitoare, alcool şi fum de ţigară, societatea îi ignoră, majoritatea îi priveşte cu dispreţ ca pe nişte potenţiali cerşetori chiar dacă unii dintre ei, bieţii, nu au întins în veci mâna spre nimeni. Colac peste pupăză, Primăria Bistriţa le dă baluri în loc să le ofere şansa unei vieţi mai bune. Toate acestea pentru nişte nenorocite de voturi şi pentru ca unii să stea liniştiţi în jilţuri încă patru ani. Sunt ultra revoltată de aceste oferte care vin din partea unor oameni de la care aveam aşteptări şi credeam că vor schimba lucrurile în bine.

Atunci să candideze naibii un manelist şi să ştim o treabă, să o ţinem langa în chermeze cât e mandatul de lung, dar să uităm de poveşti gen Bistriţa Europeană şi alte fantasmagorii despre care vorbim deja degeaba de opt ani.