Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, a oficiat o slujbă pe locul unde se va ridica Mănăstirea de călugări ”Petru Rareș Vodă”, a cărei piatră de temelie va fi pusă în această toamnă de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, în ziua praznicului Sfinților Martiri și Mărturisitori Ardeleni. Lăcașul de cult va fi construit la Ciceu Corabia, în comuna Ciceu Mihăiești, la poalele Cetății Ciceului, în locul numit ”Subcetate”.
”De sute de ani, acest loc își cere tributul. Se împlinește strigătul de peste veacuri al celor care își dorm somnul de veci aici, nu numai al celor din vremea lui Petru Rareș. Aici există și un altar dacic. În acest loc ales de Dumnezeu se va ridica Mănăstirea ”Petru Rareș Vodă”. Aici și-a lăsat inima voievodul, aici a rămas Petru Rareș cu sufletul. Este o datorie pentru noi, românii, să fim măcar o dată pe an aici, să ne rugăm și să ne bucurăm. Trebuie să fim responsabili pentru înaintașii și urmașii noștri. Nu vă uitați istoria! Să ne aducem aminte de momentele majore din viața poporului român, suntem urmașii unor demni conducători. Cât de curând va începe construcția bisericii noii mănăstiri ”Petru Rareș Vodă”, care va avea hramul Sfinților Martiri și Mărturisitori Ardeleni, prăznuiți în 21 octombrie. La data respectivă în acest an se va pune piatra de temelie, în prezența IPS Mitropolit Andrei, iar părintele stareț Teofan Timiș de la Mănăstirea Nicula va fi instalat oficial”, a spus Arhimandritul Dumitru Cobzaru.
Aici puteți vedea o galerie foto.
Hotărârea înființării mănăstirii de călugări ”Petru Rareş Vodă” a fost luată de Permanența eparhială la începutul anului.
La Serbările Cetății Ciceului au participat vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, deputatul Ioan Oltean, senatorul Cristian Florian.
După slujbă a avut loc un spectacol susținut de Traian Ilea, Valeria Codorean, Nicolae Cioancă, Cristina Retegan, Crina Haiduc Varga, Cumetrii, Ansamblul folcloric ”Rapsodia Someșeană” și Florin Săsărman, care a interpretat și rolul domnitorului Petru Rareș.
…daca sunt gunoaie,nu mai priviti spre ele,s ar putea sa incepeti sa vedeti…
Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste…..regulile acestui ziar online….permitem orice mizerie doar pentru a fi citit ziarul ? Permitem orice pentru a creste spatiul comercial de reclama din ziar?Sunt vremuri grele dar asta nu este o solutie onorabila pentru un ziar onorabil cu ziaristi onorabili…
mai bine terminau centrul de ingrijire al oamenilor bolnavi de la manastirea Dobric….aici maicutele se jerfesc si alina suferinta…..ar fi fost mult mai bine sa ne concentram spre manastirea Dobric si sa punem umarul pentru a finaliza acest centru de ingrijire deschis in cadrul manastirii….poate ne aud si cei de sus…..
In loc de comentariu, mai bine poezia “Blestemul de a fi pamfletar”
de Mircea Dinescu :
Tarã de doftori si de prosti cu stemã
azi te iubesc cumplit, ca pe-o exemã
ce-mi supureazã în bocanc continuu.
Hai, bagã-ti pompa-n mine si fã-ti plinu’
Cei ce te-au dus pe inimã ca-n targã,
pe toti i-ai condamnat ani grei de zarcã,
pe toti i-ai mãcinat si le-ai spart osu’
pãstrînd din morti, ca probã, pe Coposu.
Te joci si-acuma în nisip cu ciurul
si unde dai de aur întorci curul
si unde dai de oase scuipi morminte.
O, tarã fãrã tinere de minte!
Ca sã uitãm de hainele vãrgate,
ti-ai resapat bisericile toate
si i-ai vopsit în miercurea cenusii
pe activisti, ca sfinti, în stînga usii.
Treizeci de ani molozul Sfintei Vineri
l-au dus pe tãlpi buldozeristii tineri
în sat la ei si-acum, bolnavi de brîncã,
se-nchinã în pronaos la Cosmâncã.
10 manastiri avem in prezent in judet. Toate construite dupa 1990. Atata a produs inteligenta romaneasca in ultimii 25 de ani. La ce ne-or fi bune? Vor servi multi ani de acum incolo la inghitirea de bani pentru sfintele locasuri si intretinerea obstilor monahale care vezi Doamne vor apara credinta. De cine? Si desigur vom avea turism la moaste si prilejuri de maimutareala politico-istorico-religioasa. Peste 50 de ani daca cineva isi va pune problema taierii costurilor nu se va mai putea pentru ca ar atenta la sfintele traditii seculare ale poporului. Când acolo totul e o facatura dintr-un plan securist.
FARA COMENTARIIIIIIIII
O RUSINE PE OBRAZUL TARISOAREI MELE!
ARE DREPTATE SECURISTU TURNATOR!
Numai si numai pcaiti
La marele fix, chiar aveam chef de pupat niște moaște, și nu aveam unde. Mi-ar place dacă s-ar amenaja o pistă din cauciuc în jurul mănăstirii, să nu-mi rup hainele când mă târăsc în genunchi și coate ca o țestoasă.
Nene/ tanti (ce vei fi fiind si matale), vezi ca iarasi nu ti-ai luat tratamentul, semnezi cu doua pseudonime. O fi Alzheimer sau personalitate multipla la matale?
In orice caz, fuguta la nenea doctorul, sa iti dea tratamentul la timp.
In perioada guvernarii PDL s-au facut vile si marile jafuri (Basescu, Apostu, Udrea, Berceanu). In perioada guvernarii PSD se construiesc biserici. Asta spune multe!
Biserici s-au construit tot timpul dupa 90.Indiferent ce partid a fost la guvernare, BOR a fost in cardasie cu el.Se vand oricaror politicieni pentru bani.Au ajuns sclavii banului, in special ierarhii.
Si cum orice afacere profitabila se extinde in permanenta, la fel si BOR SRL.O manastire in plus inseamna un hram sau doua pe an, pelerinaje, si astea de cele mai multe ori organizate de catre preot.O sursa in plus de venit.In ZIAR DE CLUJ gasiti profitul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului pe 2014.
se continua complicitatea BOR cu politicul IMPOTRIVA poporului martirizat ?
Un loc frumos unde de multe ori am fost ,am stat si cu cortul doua saptamani.Aproape de satul buniciilor.Acuma planteaza acolo o manastire sa strice si locul ala si linistea .Rusine.Sant crestin dar deja e nesimtire si falsetate.