Actualitate

Deşeurile de la Tărpiu vor fi tratate într-o staţie mecano-biologică

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a solicitat zilele acestea Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud acordul pentru construirea unei staţii de tratare mecano-biologică (TMB) în cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor. Aceasta va fi amplasată în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra.

Staţiile de tratare mecano-biologică sunt instalații complexe care se amplasează în sectorul de recuperare a materialelor în vederea reciclării acestora sau pe platformele gropilor ecologice metropolitane. Ele deservesc capacități anuale cuprinse între 30.000-60.000 tone de deșeuri care includ fracțiunile: hârtie/carton, PET, plastic, textile, sticlă, aluminiu, etc.

Deșeurile obținute din procesul de sortare intră în fluxul de reciclare sau sunt preluate de companii specializate în reciclare. Refuzurile nevalorificabile sunt compactate și transportate la gropi ecologice special amenajate.
Tratarea mecano-biologică a fost utilizată în UE în ultimii 10 ani ca pre-tratare, pentru a respecta criteriile de acceptare privind depozitarea deșeurilor sau pentru a crește valoarea calorifică în perspectiva incinerării.

Fiecare tonă de deșeuri biologice care face obiectul unei tratări biologice poate genera între 100 și 200 m3 de biogaz, care ar putea fi optimizat pentru a atinge standardele gazului natural prin utilizarea unui procent între 3% și 6% din energia sa. Compostarea reprezintă cea mai răspândită opțiune de tratare biologică (reprezentând aproximativ 95% din operațiunile actuale de tratare biologică).

Reamintim că CJ a comandat pentru 28.715 euro elaborarea studiului de fezabilitate, a cererii de finanţare şi a caietului de sarcini pentru construirea unei staţii de tratare mecanico-biologică la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Tărpiu.

Construirea staţiei de tratare mecanico-biologică a fost prinsă în studiul de fezabilitate al proiectului ”Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”, revizuit în 2014.

Proiectul ”Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud” a prevăzut construirea unui centru de management integrat al deşeurilor în satul Tărpiu din comuna Dumitra, construirea a cinci staţii de transfer în Bistriţa, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei, construirea în Bistriţa a două centre de colectare a deşeurilor voluminoase şi a DEEE şi câte un centru de colectare în fiecare oraş al judeţului, achiziţionarea de containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vehicule pentru transportul acestora, închiderea şi ecologizarea depozitelor de deşeuri urbane şi rurale neconforme.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.