Actualitate

De ce nu s-a realizat nici anul acesta accesul auto Arțarilor – Colibiței

Consiliul Local Bistrița a alocat la începutul anului bani pentru crearea accesului auto între străzile Arțarilor și Colibiței plus modernizarea celei din urmă și a trecerilor peste calea ferată, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 3,7 milioane lei, fiind elaborat proiectul tehnic.

Obiectivul de investiții cuprinde amenajarea unei suprafețe de carosabil (inclusiv intersecții) de 8.182 mp, 258 de locuri de parcare pe 4.067 mp, 1.712 mp de trotuare, 1.006 mp de pistă pentru bicicliști, rețea de iluminat public pe 817 m, modernizarea celor două treceri de cale ferată și a rețelelor electrice de pe amplasament.

În acest an s-au alocat bani și s-au făcut demersuri pentru obținerea autorizațiilor de la Ministerul Transporturilor și a autorizației de execuție din partea CFR, autorizația de execuție plus începerea execuției.

Municipalitatea disponibilizează o parte din banii alocați deoarece ”încă nu s-au obținut toate avizele/autorizațiile de la CFR și MT”.

De altfel, s-a renunțat și la contractarea amenajării circulației pe strada Arțarilor în zona Pieței Decebal din cauza regimului juridic al terenului și a faptului că este zonă de protecție CFR.

4 comentarii

  • Breteaua de legatura intre strazile Artarilor si Colibitei despre care se discuta de mai bine de 5 ani, fara nici un rezultat, este necesara dar nu suficienta pentru fluidizarea circulatiei in zona liniei ferate. De aceea, este necesara o sistematizare in jurul caii ferate incepand din zona garii . Aici circulatia este practic strangulata din cauza liniei ferate care duce spre Bistrita Bargaului, si care nu permite trecerea intre strada Garii si Tarpiului, cu toate ca traficul feroviar pe aceasta portiune este extrem de redus. De altfel, si gara Bistrita in care intra si ies cateva trenuri pe zi, este mai mult goala. De aceea, ideea de a construi un fel de sarcofag de beton peste liniile din gara Bistrita este lipsita de sens si in loc sa rezolve, complica si mai mult situatia circulatiei auto in zona. De altfel a existat chiar ideea devierii caii ferate care duce spre Bistrita Bargaului din gara Bistrita prin zona industriala, ceea ce esta mai greu de realizat. De aceea, o solutie mai realista si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela noua. Tot aici, in zona fostei Intreprinderi de Morarit si Panificatie ar putea fi mutata si activitatea transcontainer din gara Bistrita care ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies doar trenurile de calatori.
    In felul acesta s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferata.

  • Primarul Cretu e dus cu pluta. In loc sa se ocupe de rezolvarea problemelor edilitare si de circulatie ale orasului, in special in zona garii, el este coplesit de faptul ca ”traficul aerian la aerodromul din Unirea, pus în pericol”. Care trafic aerian?; care aerodrom?. Din 2010 se tot discuta de o banala bretea de legatura intre strazile Artarilor si Colibitei si pana astazi nu s-au obtinut nici macar avizele si autorizatiile de la CFR, in schimb, primarul nu mai poate de grija „traficului aerian”. Iata, dupa mintea lui Cretu, care este una din prioritatile orasului pentru sedinta CL din 21 octombrie: ”Având în vedere faptul că Aerodromul Bistrița a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a traficului aerian, datorită interesului manifestat atât de amatori ai zborului de agrement, cât și de cursanți ai școlilor de zbor, iar cele două obiective se află la mică distanță de pragul pistei, incomodând și punând într-un real pericol participanții la traficul aerian, atât în momentul decolării cât și în timpul aterizării, se impune trecerea din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Bistrița a acestor bunuri cu valoarea de inventar aferentă, în vederea casării și valorificării”. Mare-i gradina Domnului si multi prosti sar gardu’ ,
    cand poarta-i deschisa!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.