Actualitate

Aleșii locali pot face parte din AGA

Legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, care prevede că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AG ale asociaţiilor de utilităţi publice, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Legea promulgată de şeful statului a fost adoptată iniţial de Parlament în 2014 şi a parcurs toate etapele de contestare, respectiv reexaminarea şi atacarea la Curtea Constituţională.

Astfel, legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea, printre altele, că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice a fost adoptată în iunie 2014, însă Traian Băsescu a retrimis-o pentru reexaminare în Parlament.

Deputaţii au respins cererea de reexaminare a legii şi şi-au menţinut punctul de vedere adoptat anterior Astfel, primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.

Curtea Constituţională a admis doar sesizările privind nerespectarea principiului bicameralităţii, astfel încât proiectul a revenit în Parlament, unde a fost rediscutat de Camera Deputaţilor şi, ulterior, de Senat, în calitate de for decizional.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.