Actualitate

Accident cumplit: Șofer de 77 de ani, mort după ce s-a răsturnat cu mașina într-o râpă

Modulul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, cu două echipaje de descarcerare, și echipajul de terapie intensivă mobilă, alături de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean, au intervenit la un accident produs pe DJ 173 între Șieu și Posmuș, unde o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Echipajele de intervenție au găsit șoferul în vârstă de 77 de ani în autoturismul răsturnat pe plafon, din păcate fără semne vitale.

Acesta a fost extras din habitaclu de către pompierii militari care încadrează echipajele de descarcerare și transferat Serviciului de Medicină Legală, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Din primele verificări efectuate la fața locului, pe Drumul Județean 173, între Șieu și Posmuș, un autoturism condus de un bărbat de 77 de ani din Posmuș s-a răsturnat într-o râpă. Din nefericire, bărbatul era decedat. Cadavrul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Cercetările în acest caz sunt continuate pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN, IPJ BN

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.