Recomandări

Accident în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Libertății cu Sigmirului. Șoferița a fost rănită

O femeie care conducea o mașină automată și ar fi încurcat frâna cu accelerația a produs un accident rutier în sensul giratoriu de la interesecția străzilor Sigmirului cu Libertății din Bistrița, aproape de Podul Berăriei.

La volanul mașinii era o femeie în vârstă de 63 de ani, care a fost rănită în urma evenimentului rutier, fiind preluată de echipajul SMURD.

”Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 63 de ani din Bistrița, în timp ce se deplasa pe strada Sigmirului, ajuns la intersecția dirijată prin sens giratoriu cu strada Libertății a intrat în coliziune frontală cu un parapet metalic și mai apoi un imobil. În urma accidentului femeia a fost rănită, fiind ulterior transportată la spital. Testarea cu aparatul etilotest a șoferiței a indicat faptul că aceasta nu consumase băuturi alcoolice”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Etichete

1 comentariu

  • Existența unui mușuroi la intersecția a câtorva străduțe nu înseamnă ”intersecție dirijată prin sens giratoriu”, ci o improvizație ce pare a semăna cu așa ceva.
    Pentru a fi fiabil și legal, sensul giratoriu trebuie nu doar ”semnalizat” prin edificarea mușuroiului , ci impune și existența unor marcaje vizibile și regulamentare ale sensurilor de mers, pentru a se putea aprecia cine și când trece de pe o bandă pe alta și, raportat la acest aspect cine are sau cine încalcă prioritatea.
    Dar, invers decât în zicală, la noi TURCU nu plătește !
    Și nici organele abilitate.
    Plătesc amărâții care se pierd în hățișul de semnalizări neconforme.

    23
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.