Acoperişul unei case din satul Dobric a luat foc, duminică, iar pompierii din Beclean au intervenit cu două autospeciale ca să împiedice extinderea incendiului la grajdul din apropiere. Speriată, proprietara casei a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, incendiul a izbucnit în jurul orei 9.30. Două autospeciale de la Garda de Intervenţie Beclean au fost trimise să stingă focul care ameninţa să se extindă şi la un grajd. Pompierii au intervenit cu apă şi spumă.
De asemenea, un echipaj SMURD a transportat-o la spital pe proprietara casei.
Sursa foto: ISU Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu