La sediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud a fost lansată campania naţională media de prevenire a consumului de canabis...
Actualitate
Dorin Stoian – managerul Comelf, Florin Urîte – președintele Rotary Bistrița, dr. Mircea Gelu Buta – primul președinte al Clubului Rotary...
(VIDEO) “La începutul primei sesiuni parlamentare, în decembrie 2016, am votat cu două mâini reducerea celor 102 taxe, crezând că aceste reduceri de taxe vor...
Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, spune că măsurile radicale pe care le-a luat pentru stoparea jafului din păduri, precum Radarul Pădurilor, i-au adus...
Conform datelor prezentate de Direcţia Regională de Statistică, în prima jumătate a anului în județul Bistrița-Năsăud au venit peste 45.000 de turiști, cifră...
Biblioteca Județeană “George Coșbuc“ Bistrița-Năsăud vă invită la cea de-a VI-a ediție a “Serilor de la Casa Poetului”, amplă manifestare de lecturi publice și...
Jumătate dintre europeni se ceartă în mod voit şi des cu vecinii lor. Totuşi, aceste dispute nu se referă la amplasarea gardului de sârmă dintre case sau a...
Bistrițeanul Matei Moisil (16 ani), fiul consilierului municipal Filip Moisil, a câștigat etapa Campionatului Național de Downhill a României de la Sinaia și a...
Copacii de strada Alba Iulia, aflaţi pe partea cu Palatul de Justiţie, ar putea fi tăiaţi pentru ca trotuarul să fie îngustat, a spus primarul Ovidiu Creţu...
(FOTO) După ce fântâna arteziană din fața Palatului Culturii, unde jeturile de apă țâșnesc de la nivelul solului, a devenit într-o zi toridă de vară și loc...
Primarul Ovidiu Crețu a explicat de ce spațiul pavat adiacent străzii Faleză, care se face în prelungirea Podului Berăriei, este mai îngust decât se dorea...
Vizibilitatea în două sensuri giratorii din Bistriţa este mult redusă din cauza unor construcţii care îi împiedică pe şoferi să vadă ce intenţii are şoferul...
Preşedintele PNL Bistriţa, consilierul municipal Sorin Hangan, a anunţat, la ultima şedinţă a Consiliului Local Bistriţa, că demisionează din comisia tehnică...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a explicat de ce nu s-au achiziționat și montat până acum la instalația de transport pe cablu din Wonderland suporți pentru...
”N-am să renunț niciodată la varianta asta ocolitoare. Cu atâtea probleme și atâtea bețe în roate, pe mine mă miră că ea mai este în programele ministerului...







