Social

Alin Uhlmann-Ușeriu: Maratonul VMT ne ajută să luptăm pentru cauza muntelui

”Via Maria Theresia 3.0 s-a întâmplat sâmbătă, 13 august și a adunat 130 de voluntari Tăşuleasa Social și 30 de la organizația germană Die Johanniter, care s-au îngrijit de logistică și atmosferă, astfel încât experiența competiției să fie memorabilă pentru cei 609 de sportivi înscriși la una din probele de semi-maraton, maraton, ultra-maraton și, în premieră anul acesta, proba de triatlon (individual sau ștafetă).

Tășuleasa Social crede în voluntariat și tocmai de aceea a oferit posibilitatea înscrierii gratuite oricărei persoane care, la un moment dat, a fost voluntar într-un fel sau altul. Prin voluntariat și cu sprijinul sponsorului său pentru acest eveniment, Raiffeisen Bank România, Tășuleasa a reamenajat acum trei ani poteca tematică Via Maria Theresia din Munții Călimani.

Bucuria este și mai mare atunci când tot mai multe puncte de pe harta țării noastre sunt reprezentate la această competiție, 118 sportivi din județul Bistrița-Năsăud, 106 din Cluj, 63 din București, dar și din Iași, Galați, Constanța, Mureș, Timiș sau Alba și 25 dintre concurenți au venit din alte țări (Germania, Belgia, Olanda, Republica Moldova, Japonia etc).

„Organizația voastră e o gașcă de cei mai mari nebuni” a mărturisit un concurent. Atmosfera creată de voluntari la trecerea liniei de finiş a fost incredibilă, iar anduranța a fost la un nivel înalt, atât pe parcursul celor 5 km de drumeție, cât și a celor 82,2 de km ai ultramaratoniștilor, la intrarea triatloniștilor în lacul Colibița, precum și în fiecare punct de control de pe traseu.

Acolo, voluntarii s-au confruntat cu ploaia, vântul, temperaturile joase până aproape de zero grade noaptea. Au cărat eroic sus pe munte pepeni, apă, energizante, glucoză, banane, biscuiți sau cașcaval. La toate cele 15 puncte de hidraratare concurenţii au fost încurajaţi să parcurgă traseul până la capăt.

AICI ALBUMUL COMPLET VMT 2016

„Pentru o organizația ca a noastră, care nu are ca scop principal organizarea de evenimente sportive, credem că am reușit o a treia ediție foarte bună. Problemele de mediu nu se pot despărți de cele sociale sau educaționale. Pentru a le gestiona, e nevoie de o bună cultură organizațională. Practic, un astfel de eveniment ne ajută să le conștientizăm mai bine și să luptăm pentru cauza muntelui”, a mărturisit Alin Uhlmann-Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.

Merită mulţumiri şi recunoştinţă o sumă de organizaţii care s-au implicat în acest eveniment de anvergură. Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă, Inspectoratul de Poliţie, ambele din Bistriţa-Năsăud, Jandarmeria Montană Piatra Fântânele, Ocolul Silvic Tihuţa-Colibiţa, Ocolul Silvic Josenii Bârgăului, Salvamontul judeţean Suceava, Bistriţa şi Cluj, Administraţia Parcului Naţional Munţii Călimani, precum şi prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, domnul Ovidiu Frenţ, prezent ca voluntar în unul din cele mai dificile puncte de hidratare, cel din Dălbidan.

Mai multe detalii despre competiție, rezultate finale, găsiți pe site-ul oficial http://via-maria-theresia.ro sau pe pagina oficială de facebook Via Maria Theresia, unde s-au postat 718 imagini din ziua competiției”.

Asociația Tășuleasa Social

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.