Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Spitalul Județean de Urgență Bistrița au făcut următoarele precizări privind ”Alternativa pentru bolnavii din județ care nu vor beneficia de consultații, trimiteri spre internare și rețete”, în contextul protestului medicilor de familie, care nu mai acordă servicii decontate de casele de asigurări de sănătate în semn de protest faţă de subfinanţarea asistenţei medicale şi birocraţia din sistemul medical:
”Alternativă pentru bolnavii din județul Bistrița-Năsăud care nu vor beneficia de consultații, trimiteri spre internare și rețete, în contextul protestului medicilor de familie.
Ca urmare a situației fără precedent din domeniul sanitar și anume decizia asociațiilor profesionale a medicilor de familie de a nu emite trimiteri și rețete compensate, vă comunicăm modul in care puteți beneficia de serviciile medicale de internare ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Biletele de trimitere spre internare pot fi eliberate de către medicii de specialitate, din cadrul cabinetelor de specialitate ale Ambulatoriul Integrat (Policlinica de pe Strada Gării, nr. 9-11), conform legislației în vigoare. În acest sens, până la soluționarea diferendumului dintre medicii de familie și Casa de Asigurări de Sănătate, vă comunicăm că Ambulatoriul de Specialitate își desfășoară programul în mod normal (program atașat prezentului comunicat) și vă stă la dispoziție.
Cetățenii care beneficiază de Venitul Minim Garantat conform legislației în vigoare și pot face dovada prin intermediul unei adeverințe eliberate de primăria de domiciliu, vor beneficia gratuit de consultații.
Toți ceilalți pacienți, asigurați sau neasigurați, conform legislației în vigoare, pentru o serie de 59 de afecțiuni (lista atașată comunicatului) vor beneficia de gratuitate, în timp ce pentru alte afecțiuni decât cele cuprinse în listă, vor achita contravaloarea consultației conform tarifelor Ambulatoriului de Specialitate.
Sperăm în rezolvarea cât mai rapidă a acestui diferend între Societatea Națională de Medicina Familiei și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și ne dorim că această alternativă să poată suplini la un nivel acceptabil întreaga activitate a medicilor de familie din județul Bistrița-Năsăud!”, se arată în comunicatul semnat de președintele CJ Radu Moldovan și managerul SJU Gabriel Lazany.
Se elibereaza si retetele compensate?
Dacă cred ca am pneumonie ce tb sa fac? Ca nu as chema ambulanta pt o răceală.
toata munca acestor medici fara juramant este facuta de catre asistente.Ei sunt doar simplii functionari.