Actualitate

Amenzi de 280.000 de lei date în urma controalelor / Polițiștii, cu daruri de Paști la persoane vârstnice

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud au fost angrenaţi în activităţi de control 213 poliţişti, 100 de jandarmi și 44 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud într-un comunicat:

”Jandarmii au verificat 269 persoane, aflate în 88 de locații, din 29 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 12 de sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 de lei.

Polițiștii au efectuat 744 de verificări la persoane aflate în izolare, în 288 de locații, iar cu ocazia controalelor efectuate nu au fost constatate nereguli. Pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 260.000 de lei, unor persoane care nu au respectat restricțiile de circulație.

Pe lângă acțiunile de verificare și alte activități specifice, polițiștii întreprind acțiuni de binefacere în comunitățile rurale. Astfel, aceștia au ajuns la persoane vârstnice, cu situații modeste, ori care locuiesc singure, în zone izolate și greu accesibile din județul nostru, cu cele necesare pentru masa de Paști. Bucuria bunicilor vizitați a fost cea mai mare răsplată pentru polițiști. Alături de alimente, aceștia au primit și felicitări cu mesaje de încurajare și urări de Paști, realizate de elevi ai clasei a V-a A de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița.

”De asemenea, a fost un bun prilej pentru polițiștii de la Prevenirea Criminalității de a le reaminti vârstnicilor faptul că, mai ales pentru sănătatea lor, este necesar să rămână acasă. Totodată, le-au recomandat să aibă grijă la persoanele străine care-i vizitează, ori apelează telefonic. Aceste acțiuni au fost posibile prin contribuția benefică și implicarea unor polițiști, a unor elevi și a unor oameni care au dorit să aducă un strop de bucurie!”.

Foto: IPJ BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.