În timpul controalelor vizând respectarea măsurilor impuse de autorități, jandarmii au depistat sâmbătă seara un grup de 15 persoane care se aflau în interiorul unui restaurant din Bistrița. Administratorul a fost amendat, iar cei care se aflau în local au primit și ei sancțiuni.
”Jandarmii au depistat pe raza municipiului Bistrița, sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, un local public în interiorul căuia se aflau 15 persoane. Ca urmare, operatorul economic a fost sancționat cu 4.000 de lei amendă. Pentru persoanele prezente în local au fost aplicate 15 sancțiuni astfel: 500 de lei amendă și 14 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație”, informează Inspectoratul de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
În ultimele 24 de ore, jandarmii bistrițeni au aplicat în total 80 de sancțiuni contravenționale: 13 amenzi în valoare de 10.100 de lei și 67 de avertismente scrise pentru încălcarea restricțiilor de circulație, respectiv nerespectarea măsurilor de protecție individuală, fiind verificate 257 de persoane.
Foto: IJJ BN
Ar trebui sa verifice si salile de forta si altele care sunt oprite si se merge fara rusine si cu tupeu pentru ca stiu ca nu are cine controla. DSP e zero si jandarmii fug dupa copiii de la chefuri.
E frustrat ca nu-si vede **** de burta, de asta :))