Eliberarea cu întârziere a autorizațiilor de construire și a certificatelor de urbanism este unul dintre motivele pentru care polițiștii au descins la Primăria Bistrița și le-au reținut pentru 24 de ore pe secretarul general al municipiului Floare Gaftone, pe arhitectul șef Monica Pop și pe Monica Szucs, consilier, a declarat în ședința Consiliului Local de joi primarul Bistriței, Ioan Turc, răspunzând unei interpelări a consilierului PMP Oana Săcălean care a vrut să știe de ce nu își face datoria conform legii Comisia de acorduri unice.
Despre același subiect a vorbit și Daniel Ciobănică de la Partidul Verde.
”Imobiliarii se plâng de întârzierea documentațiilor de autorizare/demolare sau întârzierilor pentru PUZ-uri, cum ar fi Grănicerilor pe care îl tot împingem de ceva timp”, a spus Ciobănică. El a cerut la rândul lui explicații primarului, însă acesta nu l-a auzit și i-a promis că va da răspunsuri scrise.
”Cu privire la Comisia de acorduri unice la care a făcut referire doamna Săcălean, știu că sunt situații în care eliberarea autorizațiilor de construire, a certificatelor de urbanism întârzie. În același timp, discutăm și despre termene legale și, în același timp, discutăm despre – iertat să fiu – o anchetă aflată în desfășurare. Suntem obligați să respectăm termenele legale. Am spus acest lucru și doamnei arhitect șef și altor colegi din Primărie. Aceste termene nu sunt facultative, termenele sunt – cred eu – de strictă interpretare, așa că orice fel de trenare este nepermisă”, a răspuns Turc.
Reamintim că polițiștii au descins marți la sediul Primăriei Bistrița și la domiciliile a șase actuali și foști funcționari publici care au responsabilități în materie de urbanism.
La audieri au fost chemate mai multe persoane, iar trei dintre cei suspectați că au format un grup infracțional organizat au fost reținuți, urmând să se ceară pe numele lor mandate de arestare preventivă: secretarul municipiului, Floare Gaftone, arhitectul șef, Monica Pop, și consilierul superior Monica Szucs.
Consilierul USR PLUS Nicolae Pavelean a cerut și demararea unei anchete administrative: ”Există o procedură de cercetare disciplinară. Vă solicit să începeți aplicarea procedurii de cercetare disciplinară a funcționarilor”.
Primăria Bistrița a emis și un ecomunicat pe această temă:
”Referitor la investigația desfășurată de instituțiile abilitate care vizează unii angajați ai municipalității, Primăria Bistrița susține fără rezerve acest demers, dorindu-se o clarificare pentru toate aspectele aflate acum în anchetă, unele discutate deja în spațiul public de mai multă vreme.
Indiferent de posibilele evoluții ale cazului, administrația locală asigură continuitatea activității în cadrul tuturor direcțiilor, serviciilor și compartimentelor care deservesc cetățeanul.
Reiterăm importanța integrității în funcțiile publice, încrederea în profesionalismul și moralitatea celor aflați în slujba comunității fiind esențială”.
Consilierul USR PLUS Nicolae Pavelean a cerut și demararea unei anchete administrative: ”Există o procedură de cercetare disciplinară. Vă solicit să începeți aplicarea procedurii de cercetare disciplinară a funcționarilor”.
A tuturor functionarilor din primarie din 2025 incoace. Asa ar fi mai demn si corect pentru cetateni.
Pai nu a răspuns clar primarelul??
NU se pronunța!!! El are alte treburi muuuult mai importante de făcut!!!!
Așteaptă sa vadă cum se limpezesc apele, el nu se implica!
Dacă începe o ancheta administrativa la Floare și ea scăpa basma curata, îți dai seama ce necaz o sa fie pe capul lui????
Floare în continuare pe cai mari, fecioru ei, mare în partid… Primarelul…. Sta ascuns pe bideu, dar asa…. Sta liniștit pana se clarifica situația, după care mai vede el ce face…
rectific : din 2015
si adaug : ar fi si RESPECT fata de cetatenii din Bistrita.
din 2025 incoace??? nu e cam prea mult? inapoi in viitor?
Dacă ști atât de bine cum merg treburile pe acolo înseamnă că sau ai luat sau ai dat.. ești din zonă… Nu ți a ieșit pasența??:))
Probele sunt clare!
Cele 3 procese pierdute cu sentințe definitive,irevocabile!
Păcat! Dacă avea „știință de carte”,trebuia să intuiasca ce se va intimpla, pentru refuzul de semnare a autorizațiilor de construire!
De ce pacat!? Aici nu e vorba de procesele pierdute, cred ca tu esti analfabet functional si nu ai putut intelege care sunt faptele pentru care sunt anchetate!
Grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și influențarea declarațiilor
Va asteptam și pe la Cluj, dragi polițiști și procurori!
In ce priveste vechimea privind eliberarea unei Autorizatii de Constructie platite din 2007 sunt de departe campionul campionilor. Va ror sa intelegeti ca sunt pe primul loc in asteptarea unei tadule care acuma nu mai imi tine de cald. Cu toate facute ca la carte cu proiecte cu structura de rezistenta cu semnaturi de la vecinatati cu proiecte apa, canal, gaz, electricitate toate platite cu 11.000 lei cu CF din 1939 Primaria si-a batut joc de mine in ultimul hal gasindu-mi o chichita. Asa a vrut Cincea, Cretu, Pop Monica , urbanismul si un habarnist de vecin care imi conditiona o semnatura ca sa primeasca o favoare de 100mp teren din al meu si care mi-a blocat autorizatia printr-un avocat misel care urmarea un cadou pt. clientul sau .
Rog mult mascatii si DNA-ul sa imi faca o vizita ca sa stam putin de vorba si sa fac prezentarile de documente. Deci familia Balan este pe primul loc in Bistrita in materie de asteptat eliberari de acte platite si nerezolvate. Sunt parte vatamata si-i amintesc doar in fuga domnului Primar IOAN TURC .Bravos !
Acum primarul Turc are sansa sa scape de mafia psd-ista.
Ce va fi pe urma, unii zic ca e greu de prevazut, altii banuiesc ca nimic nu se va schimba pentru cetateanul de rand.
Si dle Balan apreciez umorul dvoastra!
Pt.Ianku!
Cine crezi că a facut plângerea penală?
Pense avec ta tete!
Multumesc SOFIA CUCU ! sunt un optimist incurabil si va garantez ca ONG Bistrita-Civica va veni cu surprize si multa implicare. Nu iertam nimic ! Vine vremea pentru toti si la timpul potrivit. Deocamdata suntem in studiu de caz. Rabdarea are limite. O zi buna !
La concursurile pentru ocuparea posturilor prevăzute pentru funcții de execuție … scoase la concurs nu intră nimeni pe fir?
doamna Sofia, veti vedea ca mafia pesedista nu e chia atat de pesedista si ca de fapt banul nu are culoare politica, rautatea si neprofesionalismul la fel….sa nu uitam ca acesti domni si doamne nu sunt doar din vremea conducerii Cretu, sunt acolo dinainte ……deci….hai sa fim corecti si sa vedem ca peste tot sunt si foarte buni dar si foarte rai!!! acuma ca dvs avti o anumita simpatie pentru un partid nu are a face cu ce se intample de fapt….
Stimata Sabrina,
Nu am simpatii politice. Toate partidele sunt la fel.
Dar Cretu in cele trei mandate a dat gir mafiei pesediste la cote maxime
și sunt de acord ca mafia în general e transpartinică. usl-ul e un exemplu.
Si tot pentru corectitudine optez si eu.
Ceea ce se întamplă? Are cauze si efecte.Unele dorite, altele nu.
Multumesc de reactie.
Crede careva ca numai la urbanism exista dezastru?
Acest erou, Procurorul care a dispus actiunea de marti trebuie avansat, pentru ca a dat dovada de mult curaj cum altii nu au avut.
Poate face verificari si in mandatul actualului primar, despre modul in care unii primesc sporuri necuvenite desi nu au nici competente nici dreptul .
Poate se verifica modul in care se acorda inclusiv sporurile pe fonduri europene si cuantumul acestora, mai ales ca circula zvonuri ca unii consilieri personali ai primarului primesc spor de proiecte, nejustificat, fara sa faca absolut nimic!!!! Sau poate
Oricum persoanelelor care se implica cu adevarat, doar vorbim de inginerii specializati in domenii cheie, le ranjeste in fata unu pus politic sa-i duca la Turc cafeaua. Dar asta e, ar trebui sa isi vada de treaba, sa nu mai mearga pe santiere ca sa lase locul celor care primesc fara sa faca prea mult sau chiar nimic uneori. Asteptam sa le vina randul si lor….
Oricum, ar trebui verificate toate sporurile acordate unora care nu sunt indreptatiti pentru asa ceva…. la fel si sporurile de comisii si cate mai exista.
Și cel de CF …
Domnule „Fan Procuror”, to așa este și la Consiliul județean.
Biencă au luat-o pe Gaftone ,deja se credea D-zeu in primărie
Primarul nu mai avea nici un cuvânt
Am sa îți aduc dosarul cu autorizația de construire la semnat ,sa nu te deranjezi săurci ,am să cobor eu jos la beci .
Pentru d-l MHBalan: ești un mincinos ordinar ! Ți-ai construit casa fără autorizație , ea nu a fost eliberată pentru ca nu ai dus un extras de CF liber de sarcini. Moldovan Vasile nu a dispus demolarea pentru ca nu a avut sânge in instalație, iar Cretu pentru ca va trageți amândoi din Sirioara. După ce s-a dumirit ce pramatie ești era deja prea târziu, trecuse termenul de trei ani. De ce nu spui ca ai dat Primaria in judecată și ai pierdut ? Terenul pe care ți-ai construit casa este in codiviziune, deci TREBUIA sa obții acceptul coproprietarului !!! Altminteri, de gura putini te întrec , dar nu ne lua de prosti !
Ciocu mic functionar marunt care nu sti citi in acte facute de un DOCTOR in DREPT care a fost tatal meu. Mi-am construit casa exact dupa planurile lasate de tata pe terenul proprietate particulara conform actelor de partaj voluntar semnate de coindivizari si nu aveam nevoie de semnaturile vecinilor pe care voi le-ati cerut. Pramatii sunteti voiu cei pe care eu si noi va platim. Sa iti fie rusine ca mai si semnalizezi aici. Apropo nu esti cumva cercetat de mascati ?Esti de pe la JURIDIC sau HURBANISM ?Voua sa va crape obrazul ca ati luat banii si nu ati eliberat un act din 2007. Mama ce meritati niste suturi in cur. Unu sa nu mai ramana pe post din estia ca tine.
Măh Bălane, dacă e si de la urbanism și de la juridic, nu poate fi decât Gaftone! Claaaar!
Bai functionare ! Normal ca am facut-o pana la urma fara autorizatie doar nu oi sta dupa voi pana la a doua venire . Tu ai fi stat cu 100.000 euro sub perina din 2007 pana astazi suma obtinuta din alta vanzare de imobil ca nu stiu sa fur si sa primesc spagi ca unii functionari de la stat. Ce trebuie sa mai recunosc decat ca esti un bou care ma face pe mine ordinar. Voi ati invatat la scoli ordinare sa ametiti lumea de cap.
Înseamnă că îți recunoști greșeala sentimentală și te căiești pentru dragostea de Gaftone…dacă ea nu a putut să te rezolve…trebuia la Sabrina să apelezi! Cu 4 etaje făceai! Fraiere care ești! Te lepezi de Gaftone? Sau e prea devreme….? Un secret….te-a dus cu zăhărelu…și ea te-a încurcat! Dar noh..dragoste mare…nici sexu nu contează…
E adevarat oare ca hangan si s angajat frate ca inspector de control la jicurile de noroc?
adevarat este…..Traisca fratele lu Hangan, precum si fratele lu Moldovan …si toti fratii . Sa ne traiasca!!!!
Dar pe ala mic de la pesede care intermedia la usa primariei eliberarea autorizatiilor nu l ia nimeni . Tata primaria il stia .
Mai bun era tanco la usa primariei… cel putin era istet, chiar daca smecher, poate, dar era respectuos totusi. Nu are rost sa pomenim de valetu lui Turc, ala care duce cafeaua si abia se misca, dar care a fost bagat in tot ce se piate, ca sa umfle un ban in plus nemeritat.
Daca era atât de doctor tăticul tau de ce nu a lăsat imobile cu acte în regula? Te plângi ca o curvă și îți expui probleme pe net. Să avem noi de cine rade. Oare nu ne spui și dacă mai poți să …. ?
N.r roman . Tu crezi ca eu inventez povesti de om bolnav la cap si frustrat ? Ai curajul sa ne intalnim sa iti arat documentele si diplomele tatalui meu din timpul acela ?
Nu iti permit imbecilule sa intinezi memoria tatalui meu .