Actualitate Politică

Antonescu şi Ponta, cazaţi la acelaşi hotel. ”Ar putea fi o anumită nostalgie, dar cu premierul n-am treabă”

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că nu are programată nicio întâlnire cu premierul Victor Ponta, liderul PSD, aflat şi el într-o vizită în judeţ, cu toate că cei doi preşedinţi sunt cazaţi la acelaşi hotel. Antonescu a precizat că este vorba doar despre ”o coincidenţă de agende” şi că nu este ocupat cu Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, şi liderul PNL Crin Antonescu au sosit joi seara la Bistriţa. Dacă Ponta a fost aşteptat la sediul Palatului Administrativ de primari PSD şi de membrii din conducerea judeţeană a partidului, Crin Antonescu a mers la sediul PNL de pe pietonalul Liviu Rebreanu. Cei doi au fost cazaţi la acelaşi hotel. Crin Antonescu nu are niciun program oficial vineri, în timp ce Victor Ponta face vizite de lucru la Spitalul Judeţean de Urgenţă, la fabrica Leoni şi participă la un ceremonial militar ocazionat de plecarea în Afganistan a militarilor din Batalionul 812 Infanterie.

Antonescu a fost întrebat la o conferinţă de presă dacă este vreo şansă să stea de vorbă cu premierul Victor Ponta, care a sosit şi el joi seara la Bistriţa, fiind cazat la acelaşi hotel cu liderul PNL. “Dacă întâlnesc pe uliţă sau într-un loc oarecare oameni cunoscuţi de dau bună seara. Nu am în sensul acesta nicio restricţie. Nu am, pe de altă parte, în seara aceasta nicio întâlnire programată cu domnul Ponta”, a răspuns Crin Antonescu.

Întrebat dacă se aştepta să se afle în acelaşi timp în Bistriţa cu Victor Ponta, Crin Antonescu a menţionat: “Nu, nu m-am aşteptat. Este o coincidenţă de agende. Sigur asta ar putea să-mi trezească o anumită nostalgie fiindcă ultima oară când am fost în Bistriţa, am fost tot împreună cu domnul Ponta, cu alţi domni, dar nu ne putem lăsa pradă mult, când facem politică, nostalgiilor”, a spus Antonescu.

În discuţie a intervenit şi vicepreşedintele PNL Marian Petrache. El a precizat că vizita lui Crin Antonescu la Bistriţa a fost programată înainte de 25 aprilie. “Bine că nu e cu domnul Băsescu. Pe urmă de cine ştie ce aranjamente mai eram acuzaţi”, a spus Petrache.

La finalul conferinţei de presă, în timp ce părăsea sediul PNL de pe pietonalul Liviu Rebreanu, Crin Antonescu le-a spus jurnaliştilor că nu se grăbeşte şi le mai poate sta la dispoziţie: “Vă repet: cu domnul Ponta n-am treabă, nu sunt ocupat în seara aceasta”.

3 comentarii

  • Bun Crinuţ, părerea mea e că nu tu nu ai nici o treabă cu viziunea politică, că, altfel, sigur nu te înhăitai cu mincinosul mincinoşilor ca să-l salţi într-o poziţie de demnitate publică în care n-ar fi ajuns altfel niciodată. Aşa ne-am procopsit cu un personaj absolut hidos, ce n-are nici un fel de scrupule în a se căţăra pe interesele tuturor hoţilor şi a-i sprijini în bătălia lor cu instituţiile ce ar trebui să-i îndepărteze şi să-i trimită la ocne pentru ceva ani, nu puţini.

  • Cand s-a trezi Crin din somnul ce-l bantuie cam de multa vreme, va medita la anii de repetentie din facultate si va vorbi doua -trei limbi straine, atunci sa mai vina pe la noi. Pana atunci, gata cu smechereala!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS