Directorul SC Aquabis SA, Ion Șandru, spune că societatea pe care o conduce, împreună cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și cu ADI Apă-Canalizare, ”face în continuare eforturi pentru accesarea de fonduri necesare extinderii sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în toate localitățile din județ astfel încăt toți locuitorii din zonele defavorizate, și nu numai, să beneficieze de servicii de calitate pe acest segment”.
”Încă din anul 1995 s-au derulat în Bistrița-Năsăud mai multe programe cu finanțare europeană pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare a județului. Prin Programul ISPA s-a avut în vedere Valea Bârgăului și mun. Bistrița, circa 29 milioane de euro fiind investiți pentru creșterea calității serviciilor de alimentare cu apă și canalizare iar prin Programul MUDP derulat între anii 1997-2002 s-a modernizat Stația de Tratare din Bistrița, s-a extins Stația de Epurare din municipiu și s-a contorizat total furnizarea apei către beneficiari. Și prin POS Mediu etapa 1 au fost vizate localitățile cu peste 10.000 de locuitori, acest program fiind finanțat inițial cu circa 83 milioane de euro, ulterior fondurile fiind suplimentate cu încă 27 milioane de euro pentru că lucrările s-au extins și în alte localități limitrofe celor peste 10.000 de locuitori”, se arată într-un comunicat al Aquabis.
În ceeea ce privește problemele de pe Valea Slătiniței și Cartierul Slatinița, compania de apă spune că ”pe o lungime de circa 2 km de la DN 17 este asigurată alimentarea cu apă și canalizare a localnicilor, iar extinderea spre tot Cartierul Slatinița a serviciilor este cuprinsă în POIM (Programul Operațional pentru Infrastructura Mare), un program ce se află în faza de proiectări care va asigura servicii de alimentare cu apă și canalizare în toate localitățile rurale din județul Bistrița-Năsăud. Programul are o valoare de circa 200 milioane de euro”.
Legat de cartierul Liviu Rebreanu din Năsăud, inițial era prevăzută alimentarea cu apă potabilă doar prin cișmele stradale, urmând ca în etapa a doua să se asigure alimentarea prin Stații de Pompe din orașul Năsăud. ”Timp de 5 ani, sistemul de alimentare a funcționat bine după care au apărut unele probleme legate de potabilitatea apei și de debitul care a scăzut considerabil. Aquabis a suportat din fondurile proprii investițiile necesare pentru remedierea problemelor legate de potabilizare, iar pentru asigurarea debitului necesar consumului, societatea noastră completează aproape zilnic rezervorul de acumulare cu cisterna din dotare. Unele sincope pot să apară atunci când mașina care transportă apa este defectă, apa potabilă necesitând transport cu mașini speciale care fac numai acest serviciu. Așadar, avem și vești bune pentru locuitorii Cartierului Liviu Rebreanu din orașul Năsăud: se are în vedere alimentarea abonaților din acest cartier a Năsăudului, etapa a doua a proiectului, prin intermediul unor Stații de Pompare, investiția fiind cuprinsă în Programul Operațional Infrastructura Mare 2017-2022”.
”Reamintim celor interesați că legislația de mediu nu permite alimentarea cu apă a localităților rurale prin intermediul cișmelelor numai dacă în aceste comunități există și funcționează și sisteme de canalizare. De altfel, SC Aquabis SA informează și cu această ocazie că avem nenumărate situații în care noi am extins rețelele de canalizare pănă în fața caselor din mai multe localități rurale și totuși oamenii refuză să se racordeze deși Legea 241/ 2007 îi obligă practic pe cetățeni să se racordeze la rețelele de utilități acolo unde sunt și funcționează”, mai precizează Aquabis.
Slatinita ca Slatinita dar Valea Rusului pe langa pensiunea Morariu cand o sa aiba apa ca suntem la UN PAS de pancarda cu Loc BISTRITA.
in Rusul Bargaului, la DN 17, cand vom avea apa?
In Colibita cand vom avea apa la retea si canalizare ?
trageti ma nesimtitilor in unirea si promit sa ma racordez
La TELCIU când se va rezolva
cu MASTERPLANUL? ca ne-am saturat sa tot asteptam! Nu mai ajunge apa la populatie, vara este seceta si iarna ingheata izvoarele? Mai asteptam 20 de ani?
Este o nesimtire sa platim apa de ploaie… ploua nu ploua noi o platim
Eu zic că dacă ar exista concurență ar fi mult mai bine. Atâta timp cat AQuabis este controlată politic nu este bine pt cetățeni. Ar trebui ca toate firmele de utilități să ducă rețeaua până la poarta clientului. Aduceți canalizarea si apa in cartiere si mai vorw.