Actualitate

Asociaţia Bistriţa Civică, alt pas pentru ecologizarea Pădurii Codrişor şi amenajarea potecilor

Asociaţia Bistriţa Civică a organizat în acest sfârşit de săptămână noi acţiuni de ecologizare şi amenajare a Pădurii Codrişor. Organizaţia vrea ca, luna viitoare, cât mai mulţi elevi să vină şi să participe la lecţii tematice în pădure, iar până în vară să aibă loc şi alte acţiuni atractive, inclusiv un concert.

„Derulăm programul Salvăm Pădurea Codrişor şi nu putem sta departe de obiectivul pe care noi vrem să îl redăm Florin Chereji 22 marîntr-un mod cât mai util bistriţenilor. Sâmbătă am amenajat la Poteca Veveriţelor nişte variante mai uşoare pentru persoanele în vârstă şi copiii care nu sunt antrenaţi cu urcuşul, iar astăzi vrem să adunăm gunoaie. Am adresat şi o ofertă şcolilor gimnaziale şi primare ca, în Săptămâna Şcoala Altfel să facem lecţii tematice în pădure, iar în lunile aprilie-mai-iunie, vrem să continuăm cu acţiuni pentru ca bistriţenii să cunoască Pădurea Codrişor şi să o îndrăgească. Vor fi şi câteva suprize. Unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi va veni şi va concerta aici. Sper ca, la sfârşitul proiectului, să avem o hotărâre de Consiliu Local iniţiată de cetăţeni care să repună în vigoare Planurile Urbanistice Zonale Codrişor 1 şi Codrişor 2 de amenajare a pădurii şi a malurilor râului Bistriţa ca zone de agrement pentru locuitorii Bistriţei”, ne-a spus Florin Chereji.

Printre participanţii la acţiunea de duminică l-am întâlnit şi pe inimosul profesor Ştefan Sălăgean de la Şcoala Salagean TureacGimnazială Tureac, voluntar Tăşuleasa Social şi membru al Centrului Carpatodanubian de Geoecologie Bucureşti, care a venit împreună cu doi elevi ai săi.

„Am aflat despre această acţiune şi am venit cu doi elevi din Tureac să ajutăm la ecologizarea Pădurii Codrişor. Suntem singura şcoală din judeţ care are patrula eco 1 gunoaie pc 22 marcoordonată de Centrul Carpatodanubian de Geoecologie Bucureşti. Aceste acţiuni au sens pentru noi. Participăm la programe internaţionale în care învăţăm despre pădure, iar copiii sunt foarte bucuroşi să contribuie la un mediu frumos şi sănătos”, a spus prof. Sălăgean.

Preşedintele Partidului Ecologist Român (PER) Bistriţa, Marius Bălan, nu a putut sta deoparte nici duminică: „Cred Marius Balancă, dacă avem pretenţii, trebuie să şi oferim ceva. Nu se poate să tot cerem şi să aşteptăm să ne pice de undeva ceva. Suntem o mână de oameni care ne implicăm. Sunt trist când tinerii nu răspund chemării noastre. Eu am o vârstă, dar cât mă ţin picioarele şi şira spinării, o să-mi fac datoria faţă de Bistriţa, e oraşul care mi-e foarte drag. Nu sunt un impostor. Poate că vom reuşi până în final să trezim conştiinţe. Eu unul răspund de fiecare dată, indiferent că e vorba de Bistriţa Civică, de ecologism, de asociaţii de pescari. Toţi îmi sunt prieteni, mi-am format prieteni şi nu îi abandonez. Nu mă interesează cariera politică, nici banii. Eu sunt un iubitor al naturii. Nu-mi doresc altceva decât să dăm drumul la colţul ierbii să iasă în linişte de sub PET-uri”.

L-am întrebat pe Silivan Crăciun la ce stadiu s-a ajuns în lupta pe care mai mulţi bistriţeni o poartă cu PrimăriaSilivan CraciunBistriţa împotriva Centurii de sud care ar urma să treacă prin această pădure: „Din păcate, nu am salvat încă Pădurea Codrişor. Suntem încă în instanţă. Am avut un termen de judecată, mai avem unul luni la Curtea de Apel Cluj. Sperăm ca magistraţii să menţină soluţia dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, să rămână definitivă suspendarea HCL cu PUG şi apoi să mergem în continuare cu anularea celor două documente emise, în speţă avizul de mediu pentru PUG şi hotărârea referitoare la PUG. Mai este de luptat. Eu estimez că mai e nevoie de un an, doi, în instanţe”, a răspus el, decis să poarte războiul până la capăt.

5 comentarii

  • Domnului Marius Balan. Nu stiu da a ti observat taierea pinilor din padurea Viisoara. Cea de pe dreapta spre Crainimat care are inca vreo 20 de pini. Cand treci iarna prin zona pinii sunt superbi in padurea acea. Doar ca cineva a avut grija sa fie deja taiati jumatTe din ei . stiti ceva? Sper sa n u fie toti taiati. Zona de la Gomar lux

  • Stimate Domn, va raspund cu nodul in gat ca aveti dreptate. Si eu am vazut operatiunea cu pricina, si imi pare f. rau de padurea cu pini de la Crainimat. Si acuma sa va detailez cine poate sa dea socoteala in aceasta privinta. Zona cu pini se afla in administratia Primariei MAGHERUS. Banuiesc ca aprobari s-au dat de Directia Silvica BN. Luni pot sa dau si eu 2-3 telefoane dar nu rezolva problema. Fapta s-a petrecut, si cred ca din cateva sute de fire ca atatea erau cand eram eu copil, au mai ramas sub 50. Tot ce este valoros face cu ochiul nesabuitilor , care nu mai stiu din ce directie sa iasa banul. Este o calamitate pe aceasta tara, lacomia si prostia. Nu mai stiu cum sa ne facem auziti. Vointa si dezinteresul porneste de la administratia romaneasca. Eu sunt un umil voluntar care are putin mai mult simt civic decat altii. Din pacate nu am dreptul sa dau amenzi, si nici sa fac dosare.

  • Programul intitulat „Salvăm Pădurea Codrişor” derulat de Asociaţia Bistriţa Civică (ABC), este pe punctul sa dea rezultate. La reusita actiunii de Salvare a Padurii Codrisor contribiue si faptul ca pe lista priorităţilor infrastructurii rutiere în 2015-2016, figureaza un drum expres intre Dej si Bistrita ceea ce este un lucru extraordinar. Avand in vedere faptul ca prin dfinitie, drumurile expres sunt drumuri naţionale rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor care nu deservesc proprietăţi riverane şi care au două sensuri de circulaţie cu cel puţin două benzi pe sens, separate de un spaţiu median, şi nu intersectează la nivel nicio altă cale de comunicaţie, iar intrarea şi ieşirea autovehiculelor este permisă numai cu acces dreapta, în locuri special amenajate, aceasta atrage dupa sine si reconsiderarea traseului viitoarei centuri ocolitoare a Bistritei.
    Pe de alta parte , la capitolul variante ocolitoare, prima pe listă este cea a Bistriţei: 14,59 km, 37,8 milioane euro fără TVA. Prin urmare, nici vorba de tampenia numita „Centura lui Cretu” prin Padurea Codrisor, la 2 pasi de parcul orasului si pe la poarta spitalului TBC si in valoare astronomica de 174 milioane de euro, care nu mai are nici o ratiune. Pacat de banii irositi pe proiectul centurii 2 Sud, pentru care cineva trebuie sa dea socoteala.

  • Desi pare ca lupta pentru o cauza pierduta primarul Cretu o tine prosteste cu centura (ne)-ocolitoare prin Padurea Codrisor. Probabil ca stie el de ce.
    Iata ce declara Dorina Tiron pe vremea cand era director general al CNADNR,:
    -Beneficiarul nu poate să îşi asume acum riscul de a renunţa la Varianta II Sud a centurii ocolitoare Bistriţa, cu atât mai mult cu cât proiectantul, SC IPTANA SA, a încasat deja nişte bani. „Dar, atenţie, noi am plătit nişte bani pentru proiectare. (…).
    ( redactor) – Vreţi să spuneţi că proiectantul a încasat nişte bani până la ora actuală? )
    -Păi singur că a încasat, nu-i normal? Doar şi-a făcut treaba până acum. A obţinut avize, autorizaţii aproape de la toată lumea”.
    Numai ca acele avize si autorizatii au fost anulate in instanta, iar acum cineva este bun de plata. Ba mai mult, cineva trebuie sa raspunda si pentru faptul ca au fost blocate Planurile Urbanistice Zonale Codrişor 1 şi Codrişor 2 de amenajare a pădurii şi a malurilor râului Bistriţa.

  • Anul trecut, in Duminica de Florii , iubitorii de natură au fost invitaţi sa participe la evenimentul ”Aventură în Pădurea Codrişor”, organizat de echipele Bistriţa Airsoft Team şi Holland, urmat de un picnic în poiana mare din Pădurea Codrişor.
    Airsoft este un sport în care jucătorii simulează o luptă, un război sau alte scenarii militare folosind tactici militare autentice şi replici ale armelor de foc, precum şi ale echipamentelor militare.
    Ar fi bine daca aceasta actiune ar fi organizata in fiecare an in Duminica de Florii, devenind o permanenta pe agenda evenimentelor organizate la Bistrita.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui cris cros Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS