Cei circa 400 de elevi ai Şcolii Postliceale „Henri Coandă” Bistriţa au început, festiv, noul an şcolar 2015-2016 de Ziua Mondială a Educaţiei. La festivitate au participat vicepreşedintele Fundaţiei Cultural Umanitare ”Henri Coandă” Oradea, avocatul Diana Morar, directorul şcolii, prof. Rodica Petruţiu, şi directorul adjunct prof. Mihai Mureşan.
Anul acesta, la Şcoala „Henri Coandă” Bistriţa se ţin cursuri la specializările asistent medical generalist şi asistent medical de farmacie. Elevii din anul întâi au fost întâmpinaţi de cadrele didactice ale unităţii de învăţământ care le-au urat succes în noul an şcolar.
„Începând cu acest an şcolar, toate cele trei şcoli postliceale din judeţul Bistriţa-Năsăud, care fac parte din reţeaua naţională patronată de Fundaţia Henri Coandă prezentă în 23 de judeţe din ţară respectiv Bistriţa, Beclean, Feldru sunt acreditate”, a anunţat avocatul Diana Morar, vicepreşedintele Fundaţiei Cultural Umanitare ”Henri Coandă” Oradea.
Ea le-a mulţumit tuturor elevilor şi cadrelor didactice, precum şi conducerii şcolii, pentru implicarea de care au dat dovadă în procesul de obţinerea a acreditării Şcolii Postliceale „Henri Coandă” Bistriţa.
- Au pornit tunurile de zăpadă de pe Pârtia Cocoș pentru prima oară în această iarnă atipică - 06 februarie 2023
- Vom plăti mai mult cu 50 de bani pentru fiecare ambalaj reciclabil. Cum ne vom recupera banii - 06 februarie 2023
- Îngrijorător! Mai mult de jumătate din populația județului Bistrița-Năsăud nu lucrează nimic - 06 februarie 2023
Remes Alexandru
Ii salut cu respect pe domnul prof. Muresan si doamna prof. Petrutiu, carora le-am fost elev in scoala generala respectiv liceu.
ion
Felicitări Diana, astea sunt cu adevarat lucruri frumoase cu care să te poți mândri.
bindea monia
Succes elevilor,profesorilor și domnilor doctori!Iar doamnelor asistente care petrec cel mai mult timp cu elevii le doresc răbdare pentru ca știu ca an nevoie din belșug.
Carmen ionela Botan
Buna ziua mar interesa sa stiu mai multe detali ,despre cursurile de Asistent de farmacie la Bistrița ?in ce consta ,durata,se face online,prețul???Va multumesc
mama ei de scoala gimnaziala
M-ar interesa adresa unde sa trimit un manual.