Actualitate Economie

Au reînceput lucrările de reabilitare a centurii vechi. Care e motivul pentru care au fost oprite temporar

Drumarii au reluat, luni, lucrările de reabilitare a centurii vechi a oraşului, cunoscută sub numele de Drumul Cetăţii, după o pauză destul de lungă. "Condiţiile tehnice nu ne-au permis să turnăm asfalt pe toată centura. A trebuit să ne oprim", a declarat şeful Secţiei Bistriţa a DRDP Cluj, Alexandru Slavita.

Potrivit lui Alexandru Slavita, şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, partea de drum lăsată aparent de „izbelişte” o lungă perioadă de timp este din beton, iar dacă s-ar fi turnat peste ea un strat de asflat nou, acesta nu ar fi rezitat prea mult.

„A trebuit să turnăm un strat intermediar, geosintetic, pentru că altfel fisurile din beton ar fi afectat asflatul pe care îl turnăm la suprafaţă. Ca să fie o lucrare rezistentă, de lungă durată, a trebuit să aşteptăm să putem turna stratul acesta intermediar. Nu s-au oprit lucrările din alte cauze, ci pentru că ne-am dat seama că e nevoie de acest streat geosintetic pe care îl turnăm acum. După ce terminăm, va mai dura cel mult două săptămâni până va fi asfaltată şi partea ce a mai rămas din drum”, a declarat Alexandru Slavita.

Potrivit sursei citate, cealaltă parte a centurii, care a fost deja asfaltată, nu avea strat de beton.

În luna octombrie a anului trecut, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, anunţa că împreună cu CNADNR a găsit soluţii de finanţare pentru reabilitarea a două drumuri naţionale care mai sunt pe nereabilitate pe suprafaţa judeţului: DN 17 C şi DN 17 D. „Pentru primul drum naţional, sectorul de drum de la Viişoara până în Năsăud, în lungime de 31 km, va fi reabilitat începând cu anul viitor pe fonduri bugetare, fonduri suportate din bugetul de stat”.

„Restul de tronson, de la Năsăud până la intersecţia cu DN 18, pe o lungime de 55 km, va fi introdus pe POS Transport, cu o valoare de estimată de 30 de milioane de euro, cu termen de finalizare 31 decembrie 2015. Pentru DN 17 D, 103 km, se va depune integral cerere de finanţare pe POS Transport, valoarea estimată fiind 49,5 milioane de euro. Finalizare, aceeaşi dată, 31 decembrie 2015. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la finalul lui 2015 vom avea o reţea de drumuri naţionale reabilitate şi modernizate integral. CNADNR va aloca bugetul necesar pentru a efectua studiile de fezabilitate, până în 15 decembrie se vor efectua proiecte tehnice, iar angajamentul nostru este să avem studiile de fezabilitate până la finalul anului”, a spus Radu Moldovan într-o conferinţă de presă. El a adăugat că vor fi depuse şi câteva proiecte de modernizare a drumurilor judeţene cu bani europeni, în exerciţiul financiar următor”, a spus Emil Radu Moldovan la vremea aceea.

centura 2 centura 3 centura 4 centura 5

3 comentarii

  • Daca tot dureaza atat de mult lucrările de reabilitare a vechii şosele de centură, fi bine daca in acelasi timp s-ar face si amenajarea sensului giratoriu de la intersectia centurii vachi ( Drumul Cetatii) cu strada Tarpiului despre care se discuta de atata vreme pentru a merge cu gata si a nu mai bloca altadata circulatia in aceasta intersectie.

  • Si de ce nu s-a comunicat pana acum ca acesta este motivul? Problema tehnica? Nu cred….Daca era acesta motivul , demult se iesea cu el in fata, nu se acceptau atatea acuze despre oprirea lucrarilor…Dar , na..hai sa vb.

    • Greu de înţeles. Drumurile naţionale nu comunică, oricum, nimic din proprie iniţiativă. Dacă e blocată Tihuţa din cauza viscolului, ei nu spun nimănui ca nu cumva să creadă cei de la Bucureşti că-s ei vinovaţi. O prostie, după părerea mea. Trăim în secolul în care oricum se află, deci mai bine spui tu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS