Două autospeciale din cadrul Gărzii de Intervenţie Beclean, respectiv Detaşamentului de Pompieri Bistriţa, au efectuat un număr de opt transporturi de apă menajeră pentru a sprijini mai multe familii din localitatea Figa, Beclean ale căror fântâni au secat.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, dat miercuri publicităţii, s-a intervenit pentru a sprijini populaţia din zonă, care a rămas fără apă din cauza secetei înregistrate în ultima perioadă pe teritoriul judeţului Bistriţa – Năsăud.
Pompierii au transportat peste 60.000 litri de apă menajeră destinată consumului casnic.
În zona de câmpie a judeţului, seceta face ravagii. Nu a mai plouat de peste o lună, iar fântânile oamenilor au secat. La Bistriţa, chiar dacă au mai căzut câţiva stropi de ploaie, pământul este de asemenea foarte uscat. Singurele zone în care au căzut cantităţi mai mari de precipitaţii au fost cele de la munte.
Adaugă comentariu