Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a făcut public, spre consultare, proiectul bugetului județean pe anul 2017, care va fi supus aprobării în plen la...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Deputatul Doina Pană spune, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că acel minut cât a durat cutremurul din 4 martie 1977, cu magnitudinea de 7,2...
(FOTO) Sala Polivalentă din Bistrița a găzduit sâmbătă 4 martie Campionatul Național de Taekwondo WTF ”Ilyo Open Cup”, aflat deja la ediția cu...
Consiliul Naţional de Coordonare al PNL a aprobat convocarea Congresului partidului în 17 iunie, la Bucureşti. Preşedintele unic al partidului nu va...
Ministrul Mediului a anunţat că adoptarea Ordonanţei de Urgenţă ce prevede ca taxa de 80 lei pe tona de deşeuri deversată la groapa de gunoi să fie...
Diferențele mari de temperatură de la începutul lunii februarie au dus la formarea mai multor zăpoare pe râuri, care au generat inundarea...
Blocul operator centralizat de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița are în dotare un nou echipament medical performant, achiziționat cu fonduri...
(VIDEO) FC Bistrița a pierdut la scor de neprezentare meciul disputat în deplasare cu Unirea Jucu, în etapa a 16-a, prima a returului și rămâne pe...
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a organizat la Casa Argintarului vernisajul expoziției de grafică ”Variațiuni pe teme vechi”. Cele peste 40 de...
ACTUALIZARE Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a respins, într-o ședință extraordinară, plângerea prealabilă formulată de municipalitate, prin...









Comentarii recente