Joi 13 şi vineri 14 iunie are loc ediţia a XII-a a Zilelor Năsăudului, care cuprinde o serie de festivităţi, expoziţii de...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Senatorul Dorin Dobra, care va candida aproape sigur pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Bistriţa, a...
Senatorul PNL Dorin Dobra a anunţat că până în 20 iunie aşteaptă de la fundaţii, asociaţii, persoane fizice sau juridice idei...
Parlamentarii PNL Dorin Dobra şi Stelian Dolha, alături de reprezentanţii GAL Federaţia pentru Dezvoltarea Zonei Rurale ”Bârgău...
Primarul Ovidiu Creţu a premiat miercuri cele mai harnice patrule eco din Bistriţa. La festivitatea care a avut loc în foişorul din...
”Anul 2014 va deschide pomiculturii româneşti un nou capitol. Este vorba despre un ambiţios program de reconversie şi replantare negociat cu Comisia...
De Ziua Mondială a Mediului, elevii din grupul eco al Şcolii gimnaziale ”Lucian Blaga” au devenit ”părinţi adoptivi”. De acum înainte, ei...
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local Dumitriţa, împreună cu Asociaţia urmaşilor...
După ce săptămâna trecută proiectul de acordare a unei finanţări de 60.000 de lei Asociaţiei ”Gheorghe Mureşan” a fost respins...
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat un amendament prin care va fi menţionată în legea fundamentală înscrierea stemei României pe tricolor...









Comentarii recente