”Pacea socială trebuie realizată prin restructurarea şi reorganizarea dialogului social, iar acesta este principalul obiectiv al mandatului meu”, a...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Oficialităţi, şefi de instituţii şi membri ai asociaţiei de revoluţionari din Bistriţa au participat, vineri, la...
Primăria şi Consiliul Local Bistriţa organizează joi 27 decembrie, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc”...
Liderului grupului consilierilor judeţeni PDL, Eugen Curteanu, l-a acuzat pe preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, că...
Fiindcă se apropie Crăciunul, Organizaţia Municipală de Tineret a PDL Bistriţa oferă vineri trecătorilor care se vor afla pe pietonalul Liviu...
Plenul Camerei Deputaţilor, condus de preşedintele Valeriu Zgonea (PSD), a stabilit prin vot componenţa Biroului Permanent pentru prima sesiune...
Proiectul privind creşterea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2013 a suscitat discuţii aprinse şi prelungite în şedinţa de joi a Consiliului...
Primarul Ovidiu Creţu a spus că, după ce a semnat contractul, firma care trebuia să se ocupe şi în această iarnă de montarea unui patinoar artificial...
Direcţia Sanitară Veterinară a depistat 12 porci infestaţi cu trichineloză şi a confiscat carne de porc, în timp ce Protecţia...
Stelian Dolha a fost ales vicelider al deputaţilor PNL, grup condus de Dan Radu Ruşanu. Senatorul PNL Ioan Deneş a declarat că speră...









Comentarii recente