Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că preşedintele Traian Băsescu a devenit...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Echipa bistriţeană nu a reuşit decât un egal pe teren propriu în penultima etapă din tur. Repriza a doua a fost palpitantă: oaspeţii...
Candidaţii USL în Colegiul 1 Camera Deputaţilor şi Colegiul 1 Senat, Adriana Doina Pană respectiv Dorin Mircea Dobra, spun că ”vor lupta...
Vicepreşedintele CJ Bistriţa-Năsăud Alexandru Pugna, candidatul USL în Colegiul 3 Camera Deputaţilor, a declarat că dacă va ajunge...
În cadrul ediţiei jubiliare, cea cu numărul 30, a Colocviilor ”Liviu Rebreanu”, vineri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean...
O treime dintre primăriile din Bistriţa-Năsăud, care au datorii către firme, unele vechi de câţiva ani, au primit joi aproape cinci...
Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, subprefectul Ovidiu Frenţ, deputatul Ioan Țintean, reprezentanţi ai ANAF şi...
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, i-a înmânat triplului medaliat cu aur la olimpiadele de informatică...
Aproape 140 de elevi care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile din anul şcolar 2011-2012, şcolile din care provin laureaţii şi...
Copreşedintele USL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Țintean, s-a adresat într-o scrisoare deschisă locuitorilor judeţului, cărora le...









Comentarii recente