”Am rămas siderat, ca mulți de altfel, de amenințările ADI Deșeuri că dacă nu vom colecta selectiv de la 1 octombrie ne vor amenda pe noi...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
AJVPS Bistrița-Năsăud, Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării, Asociația Pescar Sportiv, filiala Bistrița-Năsăud, Asociația Esox...
Referitor la organizarea unui referendum de demitere a primarului din Sîngeorz-Băi, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a declarat într-o...
”La ședința Consiliului Local de luna trecută am aprobat la rectificarea de buget bani pentru semaforizarea trecerii la nivel cu calea ferată de pe...
”DSP, la cele mai mici prețuri, din banii contribuabililor bineînțeles, face lucrări de drenaj la pârtie, nivelarea pârtiei și peroane pentru...
În perioada următoare, se vor face o serie de lucrări la Pârtia Cocoș din Wonderland, pentru pregătirea ei în vederea deschiderii sezonului de schi...
”Creşterea ROBOR nu trebuie văzută doar ca evoluţie pe termen scurt, ci ca trend pe termen mediu şi lung! În ultimul an ROBOR deja şi-a dublat...
Deputatul PMP Ionuț Simionca a atras atenția asupra taxelor și impozitelor plătite de proprietarii de autovehicule, intitulându-și declarația...
”Deputații PSD nu mai au nevoie de sprijinul UDMR! Plenul Camerei Deputaților a respins astăzi proiectul de lege al UDMR care prevede reducerea...
”Eu, spre deosebire de miniștrii Guvernului PSD, alimentez săptămânal din benzinărie. Ce vă pot spune este că motorina, benzina, s-a scumpit cu 40-45...









Comentarii recente