A IV-a ediție a festivalului berii la Bistrița, Oktober Show, a adus concerte în finalul fiecăreia din cele trei zile de sărbătoare. Dacă în prima zi...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, însoțită de specialiști din cadrul ministerului, va fi prezentă luni 2 octombrie și marți...
(FOTO) ”La mulți ani tuturor vârstnicilor! Și anul acesta, pentru a marca Ziua Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie...
(VIDEO) Una dintre cele mai spectaculoase competiții de hard enduro din România și totodată una dintre etapele internaționale de profil, ”Tracking...
Primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie va realiza până în 2020 obiective de investiții în valoare totală de 51,6 milioane lei, aproximativ 11,2...
A doua zi a festivalului berii la Bistrița, Oktober Show, a început cu o paradă a ansamblurilor, fanfarelor și majoretelor invitate la sărbătoare...
(FOTO) În Complexul Heidenfeld din Viișoara, timp de două zile, se desfășoară sărbătoarea darurilor toamnei, ajunsă la a XVI-a ediție, o ocazie bună...
De Ziua Internațională a Muzicii, Sala ”Gavril Scridon” a Bibliotecii Judeţene ”George Coșbuc” va găzdui o manifestare dedicată acestei sărbători: un...
Reabilitarea termică a secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență de pe str. Ghinzii nr. 26 costă 3,8 milioane lei, conform proiectului de...
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud anunță că, începând cu data de duminică 1 octombrie, operatorul de salubrizare Supercom va ridica doar deșeurile...









Comentarii recente