Consiliul Local Bistrița aprobă în ședința de joi 23 martie repartizarea locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe în zona...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Consiliul Județean a aprobat în plen acordarea Premiului de excelență al județului Bistrița-Năsăud ultramaratonistului Tibi Ușeriu. El s-a...
O parte din angajaţii CFR, inclusiv din Stația Bistrița Nord, au declanşat un protest spontan, miercuri dimineaţă la ora 7.00, nemulţumiţi de...
”La 22 martie în fiecare an este sărbătorită Ziua Mondială a Apei. Apa este una dintre cele mai importante resurse ale planetei, fără de care viața...
(FOTO-VIDEO) 800 de elevi din 33 de orașe se vor întrece pentru două zile în cea mai amplă competiție de robotică pentru liceeni organizată în...
Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Asociaţia Studenţească PhiloHistoRiSs, organizează în perioada...
Municipiul Bistriţa deţine un teren în suprafaţă de 251,8 ha, proprietate publică, situat în localitatea componentă Unirea, Dealul Cocoşului. În anii...
După ce a participat la inaugurarea ”Raftului american” la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, Ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Hans Klemm...
(FOTO-VIDEO) La Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” a fost inaugurat ”Raftul american” (American Shelf), în prezența Ambasadorului SUA în România...
”21 martie – Ziua Internaţională a Pădurii. Acum trei ani, în raportul Curţii de Conturi pe ultimii zece ani, reieşea o concluzie îngrozitoare:...









Comentarii recente