Actualitate

Avertizare meteo: Ninsori, răcire accentuată. Cod galben în Bistrița-Năsăud: Vânt, viscol la munte

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului și răcire accentuată, valabilă de vineri 22 februarie, ora 14.00, până sâmbătă 23 februarie, ora 16.00.

În intervalul menționat se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mixte în Transilvania și mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpații Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45…55 km/h. Local se va forma ghețuș. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată, geroasă noaptea și dimineața, mai ales în regiunile nordice și centrale. Vremea se va menține rece până luni (25 februarie).


Pentru intervalul vineri 22 februarie, ora 16.00 – sâmbătă 23 februarie, ora 16.00 a fost emis cod galben de intensificări susținute ale vântului în Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, viscol la munte, valabil inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud.

În Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea și în sudul și centrul Moldovei vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, cu viteze peste 90…100 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

4 comentarii

  • Ninge, în Kamceatka primăria rusă
    Proiectează pârtii pe Dealul Cocoș,
    Struților pe schiuri, Bistriță supusă,
    Han-Tătarul astăzi ne va fi strămoș.
    *
    Ninge fain, pe Cocoș
    Tunurile scot din coș
    Mii de tone de zăpadă.
    Ninge fain, doar un moș
    Face zilnic alt reproș
    Ploii care stă să cadă.
    *
    Ninge, în Kamceatka este tot mai frig,
    Struților pe schiuri, Sfântă Bobotează,
    Când urcați la tunuri vin cu voi să strig:
    Bistriță supusă, mergi la vot, contează
    *
    Ninge fain, pe Cocoș
    Tunurile scot din coș
    Mii de tone de zăpadă.
    Ninge fain, doar un moș
    Face zilnic alt reproș
    Ploii care stă să cadă.
    *
    Ninge, în Kamceatka recile pustiuri
    Desenează pârtii albe, de popcorn,
    Bistriță supusă, struților pe schiuri,
    Plutim în derivă, lângă Capul-Horn.
    *
    Ninge fain, pe Cocoș
    Tunurile scot din coș
    Mii de tone de zăpadă.
    Ninge fain, doar un moș
    Face zilnic alt reproș
    Ploii care stă să cadă.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Imnul Pârtiei Cocoș Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS