Cultură Social

Băile Figa au atras inclusiv turişti din Suceava şi Cluj

Primăria Beclean a încasat, vara aceasta, peste un milion de lei de la cei peste 60.000 de turişti care s-au distrat la Băile Figa, zonă de agrement amenajată cu bani europeni şi inaugurată anul trecut.

Primarul din Beclean, Nicolae Moldovan, a declarat, marţi,  că, din bilete de intrare în zona de agrement, s-au încasat circa 650.000 de lei, restul banilor fiind obţinuţi din celelalte servicii, piscină interioară, centru SPA, jacuzzi şi terenuri de sport.

„A fost un sezon peste aşteptări. Din primele date pe care le avem, la Băile Figa au venit, vara aceaasta, peste 60.000 de turişti. Noi am încasat la bugetul local peste un milion de lei, atât din taxe de intrare, cât şi din servicii. Majoritatea turiştilor au fost din Bistriţa, dar au venit mulţi şi din Vatra Dornei sau din judeţul Cluj. Suntem foarte mulţumiţi de situaţie, motiv pentru care, zilele acestea, în final de sezon, am decis să dăm posibilitatea oamenilor să intre gratuit în zona exterioară. Dacă vremea va fi în continuare frumoasă, oamenii vor putea veni să se bucure de soare, apă şi nămol”, a declarat Nicolae Moldovan.

La Băile Figa, sezonul estival s-a deschis în luna iunie, iar din acest an. Preţul unui bilet de intrare în zona exterioară a fost de 10 lei pe zi, iar al unui bilet de intrare în interiorul complexului tot de 10 lei pe zi. Pentru un şezlong, turiştii au plătit doi lei pe zi. Accesul la jacuzzi sau saună a costat doi lei pentru 20 de minute.

Spre deosebire de anul trecut, când au fost inaugurate Băile Figa, anul acesta  turiştii au avut parte de condiţii de distracţie sporite. A mai fost amenajat un lac şi un râu leneş cu tobogane.

Potrivit lui Nicolae Moldovan, Primăria Beclean va continua investiţiile în zona de agrement Băile Figa cu amenajarea unui aqualand în valoare de un milion de euro. Acesta va avea un bazin cu apă dulce, trei tobogane dintre care unul în spirală, dar şi un bazin cu apă pentru copii.

„Lucrările la aqualand vor începe în luna octombrie anul acesta şi sperăm că vor fi gata la timp pentru sezonul estival 2012 când îi aşteptăm pe turişti cu noi atracţii la Băile Figa”, a declarat Moldovan.  

Până acum, în amenajarea Băilor Figa s-au investit circa 1,5 milioane de euro fonduri europene, bani care se regăsesc în terenuri de sport, centre de terapie, camping, bazine cu apă sarata, drumuri de acces, alei pietonale. În afară de banii europeni, s-au mai alocat resurse din partea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru asfaltarea unui drum de acces, dar şi de la Primaria Beclean care a investit în utilităţi. În total, investiţia s-a ridicat la peste 6 milioane de euro.

Băile Figa au fost inaugurate în 25 iunie 2010. În prima lună de la deschidere, Primăria Beclean a făcut încasări de 150.000 de lei după ce, în medie, peste o mie de turişti s-au distrat zilnic în incinta parcului balnear.

Băile Figa au fost amenajate în cadrul proiectului „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea Nord-Vest”, proiect realizat de Consiliul Local Dej în colaborare cu Consiliile Locale Beclean, Cojocna, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Judeţean Cluj. Costul total al proiectului a fost de 4,2 milioane euro.

  

1 comentariu

  • […] UPDATE: 14 septembrie 2011 Primarul din Beclean, Nicolae Moldovan, a declarat, marţi,  că, din bilete de intrare în zona de agrement, s-au încasat circa 650.000 de lei, restul banilor fiind obţinuţi din celelalte servicii, piscină interioară, centru SPA, jacuzzi şi terenuri de sport. Spre deosebire de anul trecut, când au fost inaugurate Băile Figa, anul acesta  turiştii au avut parte de condiţii de distracţie sporite. A mai fost amenajat un lac şi un râu leneş cu tobogane. Potrivit lui Nicolae Moldovan, Primăria Beclean va continua investiţiile în zona de agrement Băile Figa cu amenajarea unui aqualand în valoare de un milion de euro. Acesta va avea un bazin cu apă dulce, trei tobogane dintre care unul în spirală, dar şi un bazin cu apă pentru copii. (Timp Online) […]

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.