Economie

Banii europeni, motorul investiţiilor din Bistriţa! Vezi ce planuri are municipalitatea!

Primăria Bistriţa intenţionează să aloce, anul acesta, circa 40% din bugetul local pentru lucrări de investiţii, în total circa 73 de milioane de lei. Cei mai mulţi bani, peste 50 de milioane de euro reprezintă finanţări din bani europeni.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că cele mai importante investiţii sunt în şcoli, în Parcul Municipal, reabilitarea unor străzi din perimetrul central, a Centrului Cultural Municipal, dar şi într-un sistem de supraveghere care să contribuie la diminuarea infracţionalităţii în oraş. Pentru reabilitarea Centrului Comunitar pentru Tineret, Primăria Bistriţa nu a primit finanţare, dar a dat în judecată Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului fiindcă apreciază că proiectul a fost respins pe nedrept.

Tot anul acesta, Primăria Bistriţa va investi şi în amenajarea Parcului Adolescenţilor din strada Avram Iancu, în împădurirea unor terenuri şi în modernizarea drumurilor de acces spre Slătiniţa şi Ghinda. Mai sunt pe agendă modernizarea străzii Sigmirului şi a pasajului peste calea ferată, a 20 de străzi din oraş, respectiv unele lucrări de amenajare a Pădurii Schulerwald.

Municipalitatea mai vrea să facă fântâni arteziene pe strada Panait Cerna şi în Ştefan cel Mare, realizarea unei bretele de legătură între străzile Tărpiului şi Subcetate. Tot anul acesta va fi realizat şi Planul Urbanistic General care va avea o valabilitate de zece ani, dar şi un parc energetic. Se vor face şi studii de dezabilitate pentru realizarea unor piste pentru biciclişti.

Foto: proiect fântână arteziană Ştefan cel Mare

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.