Un bărbat de 46 de ani din Ilva Mică, acuzat de braconaj cinegetic şi uz de armă fără drept, a fost reţinut, sâmbătă, pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunerea luării unei măsuri preventive, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică și Postului de Poliție Ilva Mică, în colaborare cu specialiștii Gărzii Forestiere Cluj, au făcut sâmbătă cinci percheziții domiciliare și o percheziție auto pe raza localităților Sîngeorz-Băi și Ilva Mică într-un dosar penal ce are ca obiect uzul de armă fără drept și braconajul cinegetic.
„În urma perchezițiilor efectuate a fost luată măsura indisponibilizării unei arme de vânătoare, a cartușelor letale aferente și a unui număr de şase trofee de căprior cu privire la care există suspiciuni că provin din fapte de braconaj. Arma de vânătoare, ridicată în vederea indisponibilizării, aparține unui bărbat de 46 ani din Ilva Mică. Față de bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de uz de armă fără drept și braconaj cinegetic s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunerea luării unei măsuri preventive”, anunţă Poliţia.
Cine face verificări specialisti garzi forestiere, pai nu ne faceti sa ridem ca avem buzele crepate. Nu au luat nimic …….. de fac verificari sau ramin ei fara vinat.