Încheierea la Dosarul 1141/112/2012 făcută într-o şedinţă publică a Tribunalului Bistriţa-Năsăud arată că, în anul 2008, Consiliul Local Telciu a decis să scoată la licitaţie publică în vedere închirierii păşunile din proprietatea sa. La licitaţie a participat şi şi Simion Valeriu care, împreună cu Gheorghe Bumbu, a adjudecat păşunea situată pe Muntele Bătrâna. A încheiat apoi cu Primăria Telciu un contract valabil până în 2014. După aceea, şi-a instalat stâna de oi pe acest munte. În anii 2008 şi 2009 a depus la APIA Bistriţa-Năsăud cereri pentru acordarea de plăţi în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă şi le-a primit.
Potrivit propriilor relatări ale lui Simion Valeriu, consemnate în dosar, la începutul anului 2010, după ce Consiliul Local Telciu „a aflat” că ciobanul a ridicat de la APIA bani, primarul comunei, Sever Mureşan (foto 1 jos), l-a invitat pe pe acesta la sediul Primăriei Telciu şi i-a cerut să „cedeze” bugetului local 30% din sumele încasate de la APIA pentru anii 2008 şi 2009, aceste sume ridicându-se la câteva sute de mii de lei.
Ciobanul a spus magistraţilor că a apreciat cererea primarului „abuzivă şi nelegală” şi că i-ar fi spus edilului că banii de la APIA pot fi folosiţi de doar de utilizatorul păşunii numai pentru scopul pentru care au fost acordaţi, respectiv plăţi pe suprafaţă, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată, pentru pajişti de înaltă valoare naturală şi pentru practici agricole tradiţionale.
Primarul însă a insistat să plătească banii şi, într-una din zile, l-a chemat la o adunare populară pe Emil Scurtu, directorul APIA (foto principal), care le-a spus sătenilor din Telciu că sumele respective sunt ale comunităţii şi că ciobanii vor fi obligaţi să le cedeze. Practic, lui Simion Valeriu i s-a transmis mai întâi pe ocolite şi apoi pe faţă, că, în situaţia în care nu vrea să plătească, îi va fi reziliat contractul de închiriere.
Întrucât păşunea se află în vecinătatea Parcului Naţional Munţii Rodnei, Sever Mureşan s-a gândit că ar fi un moment bun să ceară conducerii acestuia să nu îi elibereze ciobanului autorizaţia pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a păşunilor. Ciobanul însă nu s-a lăsat. A trimis mai multe adrese la Administraţia PNMR, iar printr-o adresă i s-a răspuns că poate amenaja drumurile existente pentru a duce oile la păşunat şi prin alta care sunt lucrările de întreţinere pe care le poate face. Întrucât şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzuze în contractul de închiriere, Consiliul Local Telciu s-a văzut în situaţia de a nu putea rezilia contractul. Totuşi, primarul Sever Mureşan (PDL), nu s-a lăsat nici el, aşa că a propus Consiliului Local un proiect prin care cerea rezilierea tuturor celor 13 contracte de închiriere încheiate cu 12 persoane care au refuzat să „cedeze” cota parte din plăţile încasate Primăriei Telciu. CL Telciu a fost de acord şi, în 12 mai 2010, a reziliat toate aceste contracte de închiriere a păşunilor alpine. Simion Valeriu a atacat însă hotărârea în instanţă şi a obţinut câştig de cauză la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Fără să aştepte sentinţa Tribunalului, primarul comunei Telciu s-a grăbit să comunice APIA că au fost reziliate contractele de închiriere şi a cerut suspendarea soluţionării de acordare a plăţilor pe suprafaţă în campania anului 2010. La scurt timp după aceea, edilul a propus Consiliului Local Telciu să emită alte două hotărâri prin care să transmită cu titlu gratuit păşunile în litigiu unor asociaţii ale crescătorilor de animale din localităţile Telciu şi Bichigiu. CL Telciu, fiind asociat în aceste contracte de concesiune, urma să beneficieze de plăţi în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă. Întrucât o porţiune din păşunea închiriată se afla pe teritoriul judeţului Maramureş, primarul Sever Mureşan a comunicat APIA că a reziliat contractul de închiriere a păşunii de pe muntele Bătrâna. La rândul lui, CL Săcel (Maramureş) a încheiat, la rândul lui, contracte de închiriere cu alte persoane din Maramureş care au obţinut, la rândul lor, bani de la APIA prin campania 2010.
Între timp, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, toate cele 12 persoane care închiriaseră păşuni de la Primăria Telciu şi s-au trezit cu contractele anulate au acţionat în instanţă hotărârile Consiliului Local Telciu. Prin sentinţa civilă nr. 348/CA/2011 s-a dispus anularea hotărârii CL Telciu prin care au fost reziliate contractele de închiriere. Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a dispus şi anularea celorlalte hotărâri ale CL Telciu care decurgeau din aceasta.
Istoria s-a repetat şi la Nimigea
Acelaşi Simion Valeriu a încheiat în 2008 un contract de închiriere a unor păşuni care se întind pe 273 de hectare din comuna Nimigea. Şi pentru aceste suprafeţe a cerut bani de la APIA. Primarul Mircea Runcan – PSD (foto 2 jos, dreapta) a încercat să îl convingă să renunţe la contractul de închiriere, oferindu-i o păşune neeligibilă pentru plăţi, dar ciobanul a refuzat.
Primarul a încheiat însă un alt contract pentru aceeaşi suprafaţă de păşune, dar cu un alt cetăţean Marius Tomi, înregistrat la Primăria Nimigea în 14 mai 2010 şi valabil timp de un an. Cum s-a aflat că nu se pot obţine bani dacă e contractul atât de scurt, s-a încheiat altul cu valabilitate de 6 ani. Acelaşi primar a comunicat APIA că el apreciază că acest din urmă contract „e valabil pentru plată”. Cererea lui Marius Tomi a fost dată la plată, spune Simion Valeriu, „cu complicitatea Marilenei Someşan care a modificat cererea de acordare a plăţilor”, aşa cum se arată în Încheierea la Dosarul 1141/112/2012 făcută într-o şedinţă publică a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Toate acestea s-au întâmplat, deşi contractul lui Simion Valeriu nu a fost reziliat, acesta fiind în vigoare până în 2014 întrucât nu poate fi denunţat unilateral.
„Pentru a se acoperi de răspundere, reprezentanţii APIA au solicitat declaraţii de eligibilitate eliberate de primăriile celor două comune, necesare, în opinia lor, pentru acordarea plăţilor. Primarul comunei Telciu, cât şi cel al comunei Nimigea, au refuzat să elibereze aceste declaraţii de eligibilitate care confirmau faptul că Simion Valeriu a fost cel care a utilizat păşunile închiriate. Primarii celor două comune au dat dispoziţie să nu se încaseze chiria pentru păşunile respective în ideea că vor invoca acest motiv pentru rezilierea contractelor. (…) Pentru a se crea această situaţie, o mare contribuţie a avut şi Lia Vlad (şef serviciu APIA-n.r)”, se mai arată în încheierea citată.
În timp ce alte 11 persoane care închiriaseră păşuni de la Primăria Telciu au cedat presiunilor şi au dat 30% din banii de la APIA Consiliului Local, Simion Valeriu s-a ţinut tare pe poziţie. Ca urmare, APIA l-a exclus de la plată şi i-a dat sancţiuni multianuale în valoare de preste 400.000 de lei. Bărbatul a refuzat să plătească şi a depus contestaţie în luna ianuarie 2012. Instanţa i-a dat dreptate şi a dispus anularea acestor sancţiuni. Aşadar, ciobanul poate bifa încă o victorie împotriva APIA, a lui Sever Mureşan – primarul din Telciu, Mircea Runcan – primarul din Nimigea, Emil Scurtu – directorul APIA, Livia Vlad – şef serviciu APIA şi Marilena Someşan. Totuşi, cei din urmă pot face recurs.
ACTUALIZARE Urmare a celor petrecute în acest caz, APIA Bistriţa-Năsăud va fi verificată, marţi, de UE.
Cristiana Sabău
si daca acest „cioban”fara oi nu are dreptate???eu va spun ca nu are mai mult de 60 de oi si si-a inchiriat 2 munti.ce spuneti???cine verifica daca este adevarat ce spun eu?verificati si veti vedea ca este adevarat ceea ce va spun.
Consiliul Local Telciu, cel care a „închiriat” unui cioban fără oi doi munţi e direct responsabil sau, de ce nu, iresponsabil.
asa de mult imi plac comentariile doamnei de mai sus ca toate au doar voturi pozitive si mai mult de atat…a sters un comentariu cu acelasi continut
D-na Sabau, cu tot respectul, in calitate de simplu cetatean dotat cu oarecare simt de observatie, vreau sa „va semnalez” ca datele de mai sus din articolul dumnevoastra, cu iz de facatura avocateasca, sunt subiectiv prezentate, mai exact din perspectiva unei singure persone direct implicate, Simion V. Unde este impartialitatea presei? unde sunt punctele de vedere si ale altor parti implicate de genul APIA sau paratii din celelalte dosare pe rol in care onorabilul domn Simion V., acest exemplu de roman neaos, cu o abnegatie iesita din comun lupta cu sistemul corupt si culmea mai si invinge, dom’le! Asa ca, va rog, pentru o ancheta jurnalistica in adevaratul sens al cuvantului mai „sapati” un pic in speta prezentata ca vorba aia, adevarul e undeva la mijloc si nu se stie peste ce mai dati. Asta desigur daca tineti la imaginea dumneavoastra de jurnalist onest cum si sper ca sunteti. va multumesc!
eu nu spun ca primaria sau altii au dreptate,dar nici acest asa zis cioban nu se incadreaza pentru a inchiria doi munti.
Daca tu inchiriezi 2 locuri de parcare de la primarie si ai un scuter , inseamna ca esti vinovat ? Poate castigi la loto si iti cumperi 2 masini… sau parcarea!
bai bula si daca regula e ca parcarea o poti inchiria doar daca deja ai masina? ce faci ? o desenezi? cu pixul de la apia?
Va-ti intrebat cati bani din cei primiti pentru pasuni,multe multe miliarde,intra in buzunarul primarilor,rasplata pentru inchirierea pasunilor?Poate si in ale altora.
Dn. Sabau, la dvs. se strâmba primarul din Telciu? 🙂
Da, la mine. Mereu se strâmbă toată lumea când mă vede 🙂
Vai, dar nu va plac pedelistii deloc. Credeti ca pesedistii sunt mai buni? De ce nu ati specificat ca primarul de Nimigea e PSD, asa cum ati facut cu cel din Telciu ca e PDL? Norocul ca se vede cu cine se insoteste, in fotografie. Vedeti ca toti sunt o apa si un pamant?! Iar despre ciobanul asta de care ziceti, pare prea imaculat cum il pictati dvs. aicea. Adevarul musai ca e undeva la mijloc.
Da, corect, am omis iniţial să scriu, dar am adăugat. Primarul din Nimigea e PSD. Dovadă că „aranjamentele” sunt transpartinice şi că banii nu au culoare… de partid.
doamna cristiana ,eu va respect si stiu ca dvs. va faceti datoria de jurnalist,insa va spun eu,apolitic,ca domnul „cioban”nu are decat cateva oi de care isi bate joc tinandu-le flamande cum de altfel procedeaza si cu oamenii care au trecut pe la el in speranta ca vor fi platiti daca ii ingrijesc cele cateva oite.toti oamenii care au lucrat la acest domn au plecat deoarece nu i-a platit si i-a tinut flamanzi.si primarii care au inchiriat acesti munti fara licitatie si fara sa se informeze daca acesti oameni au oi au gresit.de aceea ar trebui un control mai amanuntit si cei care au gresit sa raspunda.
Şi eu vă voi respecta la fel de mult dacă îmi spuneţi cine sunteţi şi în ce calitate vorbiţi. Din câte aţi putut vedea, pe acest site nu ne ascundem în spatele pseudonimelor. Oamenii responsabili pentru ceea ce scriu semnează şi îşi asumă. Vă rog să faceţi la fel şi vă garantez că sunt prima care vă ascult opinia.
D-na Sabau va consider un jurnalist nu un pupin….st. Ar fi trebuit sa verificati informatiile pe care le publicati. Ciobanul este din ce in ce mai aproape de usa puscariei pentru fraudare de fonduri europene, iar pasii pe care el ii castiga sunt doar suturi in fund, prezentate in roz de un avocat oportunist.
D-na Sabau, cu tot respectul, in calitate de simplu cetatean dotat cu oarecare simt de observatie, vreau sa „va semnalez” ca datele de mai sus din articolul dumnevoastra, cu iz de facatura avocateasca, sunt subiectiv prezentate, mai exact din perspectiva unei singure persone direct implicate, Simion V. Unde este impartialitatea presei? unde sunt punctele de vedere si ale altor parti implicate de genul APIA sau paratii din celelalte dosare pe rol in care onorabilul domn Simion V., acest exemplu de roman neaos, cu o abnegatie iesita din comun lupta cu sistemul corupt si culmea mai si invinge, dom’le! Asa ca, va rog, pentru o ancheta jurnalistica in adevaratul sens al cuvantului mai „sapati” un pic in speta prezentata ca vorba aia, adevarul e undeva la mijloc si nu se stie peste ce mai dati. Asta desigur daca tineti la imaginea dumneavoastra de jurnalist onest cum si sper ca sunteti. va multumesc!
Domnilor acest zis cioban nu are decat 60 de oi de care isi bate joc si le lasa libere pe munti, sa le manance animalele si pretinde subventi de sute de mii de euro ,nu plateste oameni si ii tine infometati. In loc sa le dea la saraci oameni bani si sa ingrijeasca animalele isi cumpara apartamente prin cluj.decat sa tot afirmi neadevaruri mai bine spune de fapt despre tine ce fel de persoana esti ..apropo a ancercat cu apia acuma ancearca cu apdrp. sa se verifice cum poate domnu sa acceseze banii…. cu 60 de oi. asa ca doamna jurnalist verificati anainte sa scrieti un articol.
Doamna jurnalista, nu va puneti intrebarea de ce acest om Simon Valer a putut sa inchirieze muntii care apartin comunei Nimigea el fiind din Telciu, iar alte persoane din comuna Nimigea care au dreptul la acesti muntii au ramas pe dinfara? Speram ca autoritatile sa faca dreptate in continuare, iar Simion Valer sa-si vada de muntii din comuna Telciu de care apartine. Si apropo pentru 60 de oi nu poti solicita sute de hectare….
La noi in tara din pacate se poate ori ce.Si stati linistiti ca sunt multi ciobani fara oi poate cindva ,cineva da nu stiu cind o sa respecte legile ,insa pana atunci …….