Cultură

Bătălia pentru salvarea clădirii în stil Art Nouveau continuă pe toate fronturile

Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 3 a respins pentru a opta oară elaborarea PUZ pentru demolarea sediului vechi în care a funcționat Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” și ridicarea unui bloc cu 10 etaje.

Elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unui imobil cu 10 etaje, cu spații comerciale, birouri și locuințe pe strada Gării, nr. 2, în zona de protecție a Ansamblului urban medieval Bistrița, a fost din nou pe ordinea de zi a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 3, întrunită în ședință la jumătatea lunii decembrie. Comisia a respins din nou cererea, aceasta fiind a opta oară când se întâmplă așa.

În luna februarie a acestui an, subiectul a fost dezbătut în cadrul Consiliului Local Bistrița, unde Marius Bălan, activist în cadrul Asociației Bistrița Civică, a cerut administrației locale să salveze clădirea de la demolare prin clasarea ei ca monument istoric.

La acel moment, secretarul general al municipiului Bistrița, Floare Gaftone, a spus că a luat legătura cu conducerea Direcției Județene pentru Cultură și a aflat că firma Actor Assets SRL a cerut de șapte ori aviz pentru desființarea clădirii în care a funcționat Biblioteca Județeană, însă CZMI nr. 3 a respins de fiecare dată cererea.

Întrucât are dreptul să se adreseze instanței, firma Actor Assets a deschis în 2021 un proces pe rolul Tribunalului Cluj împotriva Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud și a CZMI nr. 3 și a cerut obligarea instituțiilor să emită avizul pentru demolarea clădirii. Instanța a admis efectuarea unei expertize de către experți agreați de către Ministerul Culturii, iar la ultima înfățișare din luna noiembrie s-a decis amânarea judecării cauzei pentru luna ianuarie 2024.

Clădirea de pe str. Gării nr. 2 a aparținut avocatului Demetriu Ciuta din Rebrișoara, doctor în științe juridice, care a fost implicat alături de alți oameni politici ai vremii în realizarea Marii Uniri din 1918. El apare și într-o fotografie veche alături de George Coșbuc și Ion Luca Caragiale. Avocatul Ciuta mai deținea și clădirea în care a funcționat Romtelecom, reprezentativă și ea, ca și fostul sediu al Bibliotecii Județene, pentru stilul Art Nouveau. După moartea avocatului, soția lui a vândut clădirea principală unde au funcționat ulterior Direcția Poștelor și a Finanțelor, iar familia Ciuta s-a retras în clădirea învecinată care le aparținea, potrivit medicului Mircea Gelu Buta care a menționat acest lucru în cartea ”Români din Bistrița”.

Stilul Art Nouveau (Secession; Noul stil), care a înflorit în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, este un curent inovator, revoluţionar, care s-a împotrivit în toate chipurile istorizării: acesta este numit „Secession”, expresie franceză ce înseamnă sciziune, ruptură, despărţire. Dinspre Viena, mișcarea secesionistă s-a răspândit în acele vremuri și în alte provincii ale Imperiului Austro-Ungar, în Europa Centrală și de Est.  În Germania era numit „Jugendstil” (stilul tânăr), la italieni, „stile liberty”, la francezi artă nouă, „Art Nouveau”, la spanioli „Arte Jovun”, stilul floral, etc.

Art Nouveau nu face decât să redeseneze motivele artistice. Formele convenţionale folosite anterior sunt reinventate, trandafiraşii barocului devin roze cu tulpini lungi, frunzele capătă nervuri, apar crinii, irişii şi alte flori, fibrele vegetale sunt redate cu mai mare acurateţe, surprinse în dezvoltare, pe faţade apar buchete cu tije arcuite, pe cale de a îmboboci şi înflori.

Unul dintre orașele în care sunt clădiri construite în acest stil este Oradea, care le-a și salvat, așa cum se poate vedea AICI.

Firma Actor Assets din Cluj a fost înființată în 2016 și are ca obiect principal de activitate dezvoltarea imobiliară. În 2022, firma a avut un profit de 3,5 milioane de lei și un angajat, conform termene.ro.

11 comentarii

  • Hai sa demolam tot centrul istoric si sa ridicam blocuri pentru a imbogatii „dezvoltatori” . Bistrita are destule blocuri si vechi si noi. Nimeni nu sta pe drumuri in afara de cei care au ales sa nu munceasca. Nu mai construiti pentru ca oricum stau goale. Mergeti in zonele cu blocuri noi si vedeti cate lumini se aprind in apartamente. Faceti blocuri pentru fufele care fac videochat si au conturi pe onlyfans??? E plin orasul de bolizi marca ONLYFANS

    77
    6
    • In sfârşit văd autorități care iau decizii corecte!!! A ajuns oraşul nostru vai de capu’ lui, numai blocuri cu spații la parter. Şi stau goale aşa cum a scris, anterior, concetățeanul nostru. Trecutul şi arta nu mai au nicio importanță??? Să rămână clădirea acolo unde este , eu am mers la bibliotecă de la 8 ani, ştiu perfect cum arăta.

      47
      6
  • Dacă voia să salveze cladirea, Primăria n-avea decat să o cumpere. Putea sa mute acolo Starea Civila si sala se nunți. In loc de asta a cumparat de la raducu, LDP-ul in 2022 cu 750.000 de Euro. Acum fac figuratie cu trompetistii lui de serviciu. Ce vor sa impună unui proprietar privat ce sa faca sau sa nu faca cu proprietatea lui? Cu totul in afara legii?! „Liberali” roșii. Niște sclavi pârâți ai pesedeului și tovarași de afaceri de rang inferior. După ce a dat milionul de euro cu TVA la judet, primarul le-a dat si cladirea inapoi ca bietii de ei nu mai aveau birouri. Astia sunt administratorii orasului si judetului. Afaceristi iresponsabili si nesimtiti pe banii contribuabilului care maimutaresc interesul public.

    38
    19
  • Alex. Se cuvine sa iti spun ca in vremea fostului Primär OTC fostii proprietari, bistriteni de-ai nostri au inaintat de doua ori intentia de a vinde acel imobil orasului adica Primariei. In opinia fostului Primär pesedist nu era prioritar pentru oras sa o cumpere, ci era mult mai important partia de schi fara zapada din NEWARLANDUL de la Cocos. Astfel acest frumos imobil a incaput pe mana afaceristilor si in prezent se cere demolare. Mai bine ca mine nimeni dintre bistriteni nu cunosc subiectul, deoarece m-am intalnit in repetate randuri cu edilii si factorii de raspundere dar si cu doamna doctor care a fost mostenitoarea acestui imobil. Am avut la mana si documentele care au demonstrat importanta acestei superbe cladirii si am depus si o importanta petitie cu 30 semnaturi de la oameni importanti sefi de institutii ca sa salvam impreuna aceasta cladire. Inca se mai poate daca Primaria asculta propunerea noastra.

    41
    14
    • Tot bâlbâi cu fostul primar. De trei ani de zile orașul e un dezastru, totul e întors pe dos, șantiere fără rost, abandonate, dezinteres și nesimțire și tu tot cu fostul primar ai treabă. Bagi de vină zi de zi fostului primar, cum faci de 10 ani după ce în 2008 îi făceai campanie electorală, culmea, împotriva actualului. De ce nu a cumparat prietenul tău Turc imobilul, de ce nu a cumpărat și Casa Beuchel? A cumparat in schimb sediul LDP pe-o mana cu tot cu pesedeaua. Si ruinele de la Mecanica. Asta spun eu. Dacă interesează pe cineva cladirea aia trebuia să o cumpere. Restul de gargară și vorbe în seamă de nimica. Nu poți obliga un proprietar privat să păstreze o clădire dacă legea îi permite sa dispună de ea. Nu zic că cladirea aia nu merită un viitor. Comisia aceea nu poate decat să amâne un deznodământ atâta timp cât nimeni nu oferă o alternativă. Primăria și Județul puteau să intervină înca de acum 25 de ani. De atâta timp e in paragină si n-o vede nimeni. Acum Primaria a dat milioane pe pavaje doar ca sa inlocuiasca pavaje bune si Judetul da milioane pe ruinele conacelor grofilor. Asa cum stim i-ai laudat. Acuma hotaraste-te care-ti sunt prioritatile? In afara de a-l injura pe fostul primar?

      29
      22
  • Un vechi proverb românesc, spune: „Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă!” Pentru un oraș ca Bistrița, care nu dispune de prea multe constructii în stilul arhitectonic Art Nouveau este mult mai bine să fie salvată si renovată clădirea din strada Gării nr.2 , in care a funcționat o lungă perioadă de timp biblioteca județeană. Cu atât mai mult cu cât această clădire este în perfectă armonie ca stil arhitectural si regim de înălțime cu Palatul Postei din vecinătate formând împreună frontul stradal de trecere dintre centrul istoric si bulevardul Republicii.
    Demolarea clădirii pentru a face loc unui bloc cu 10 etaje lângă Palatul Postei ar crea o monstruozitate arhitectonică de care orașul Bistrița nu are nevoie.
    Anul nou să aducă edililor bistrițeni gândul cel bun. La mulți ani redacției Timponline !

    38
    3
  • Alexâia , te-ai radicalizat, mai ai puțin și devii fanatic de partid.
    Foarte bine, nu-i lăsa să ți se……urce-n cap, până ai gură.
    Zi-le de-astea, de-ale noastre, ce-a făcut OTC timp de 12 ani.
    Numai nefăcute.

    15
    11
  • Fa tu mai mult stimabile daca iti pasa de Bistrita. Unu nu ati venit la Primarie sa sustineti Petitia depus de mine. De acasa de la taste te dai grozav insa fix asa este povestea cum am descris-o eu. Alex de multe ori te bagi cu nas in ciorba insa nu cunosti ingredientele deloc.

    20
    19
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS