Actualitate

Locatarii de pe Aleea Trandafirilor păzesc terenul de sport. Spun că penticostalii i-au ameninţat (FOTO)

Mai mulţi locatari ai blocurilor de pe Aleea Transafirilor din Bistriţa şi-au petrecut ziua de Rusalii făcând de pază în jurul terenului de sport pe care penticostalii de la Biserica Sfânta Treime Bistriţa ar vrea să-şi parcheze maşinile. Pe bariera montată deja de Primărie a fost lipsit un afiş pe care cineva a scris "Ruşine!".

Conflictul între locatarii de pe Aleea Trandafirilor, Primăria Bistriţa şi Biserica Penticostală Sfânta Treime a continuat şi în ziua de Rusalii, zi în care primii au stat de pază, alţii au dat târcoale ca să vadă cum stau lucrurile pe terenul de sport pe care angajaţii municipalităţii au trasat nişte linii ca să arate, probabil, că terenul nu va dispărea.

De teamă ca penticostalii să nu îşi parcheze maşinile pe terenul de sport, mai mulţi locatari ai blocurilor din preajmă şi-au petrecut dimineaţa zilei de duminică făcând de pază la bariera pe care cineva a scris „Ruşine!”. S-au mobilizat fiindcă sâmbătă, spun ei, Iacob Murza, aflat în conducerea Bisericii Penticostale „Sfânta Treime” Bistriţa, a încercat să negocieze cu ei să nu se mai ţină atât de tare pe poziţii şi să lase liber terenul de sport duminica între 10.00 şi 12.00. Se pare însă că discuţiile au degenerat, iar Murza a început să-i ameninţe şi să le spună că, orice vor face, penticostalii tot pe respectivul teren de sport îşi vor parca maşinile întrucât au ajuns la o înţelegere cu Primăria Bistriţa.

Supăraţi că opinia lor nu este ascultată, şi copiii au făcut afişe pe care le-au agăţat pe sârma din spatele porţilor. Ei au scris: „Nu avem nimic de spus?”, „Jos cu parcarea!”, „Huuu, jos cu parcarea”, „Hoţii! Cine ne fură jocul de joacă?”. Între timp, adulţii au strâns sute de semnături pe care le vor depune la Primăria Bistriţa arătând că sunt total împotriva a ceea ce vrea să facă municipalitatea.

„Vă daţi seama că pot exista maşini din care să se scurgă ulei şi apoi copiii noştri să se joace pe acest teren?”, ne-a spus o doamnă.

„Este un precedent periculos. Dacă Primăria Bistriţa aprobă aşa ceva, mâine vor veni alţii şi vor cere să desfiinţăm şi alte locuri de joacă pentru ca ei să parcheze. Noi nu suntem împotriva credinţei nimănui, nu vrem să existe conflicte de ordin religios. Pur şi simplu nu vrem să fie desfiinţat acest loc de joacă pentru nimeni”, a spus un alt domn.

„Le-am oferit soluţii. În spatele Apollo, există o parcare privată cu 86 de locuri. Îşi pot lăsa maşinile acolo dacă plătesc o taxă probabil, o taxă pe care să o încaseze Universitatea Babeş-Bolyai. Pot să le lase acolo şi să meargă câţiva metri pe jos. Ce e aşa de greu?”, a spus o altă doamnă.

„A venit aseară domnul Iacob Murza şi a început să ne spună că trebuie să renunţăm fiindcă ei, oricum, vor parca aici. A început să mă ameninţe. De-asta am venit azi aici fiindcă mă temeam că vor veni azi, să parcheze. De altfel, am văzut mai multe maşini de-ale lor care au venit şi au făcut ture pe aici să vadă ce facem. Aveau nişte priviri iscoditoare. Şi Poliţia Locală s-a tot foit pe aici, dar noi nu-i lăsăm să intre. Nu ne-am dus la biserică, deşi sunt Rusaliile, fiindcă ne temem că, dacă cedăm, nu mai avem ce să facem după aceea”, a spus o altă doamnă.

Locatarii blocurilor de pe Aleea Trandafirului spun că de partea lor este şi consilierul municipal Alexandru Toniuc (PER) care le-a promis că va milita în Consiliul Local pentru cauza lor.

Duminică, pe Bulevardul Decebal şi în jurul acestuia era puzderie de maşini scumpe şi nu se găsea niciun loc de parcare întrucât a avut loc un botez la Biserica Sfânta Treime şi au venit sute de persoane să-i felicite pe noii membri ai comunităţii.

Printre ei, s-a numărat şi consilierul judeţean PNL Samuel Coman, care este penticostal, şi pe care l-am găsit împreună cu copiii la locul de joacă din faţa bisericii. El ne-a declarat că penticostalii nu vor să intre în conflict cu locatarii de pe Aleea Trandafirilor, iar dacă Iacob Murza a avut „o ieşire”, aceasta nu este agreată de biserică.

„Eu unul vin pe jos la biserică, deşi stau la Han şi am copiii mici, dar sunt unii care vin din cartiere, din Unirea, din Viişoara, şi din judeţ. Sunt peste 300 de maşini care au nevoie de parcare, în mod constant, duminica timp de două ore. Eu totuşi cred că nu ar fi o problemă atât de mare dacă ar fi parcare 60 de maşini pe terenul de sport de pe Aleea Trandafirilor. E o soluţie şi parcarea din spatele UBB. Trebuie discutat. Noi cerem demult o parcare, dar abia acum Primăria Bistriţa a decis să-şi asume decizia”, a spus Samuel Coman.

Între timp, ca o ironie, un pastor din Bucureşti invitat să le vorbească credincioşilor penticostali din Bistriţa, le-a spus acestora că mulţimea are putere fie în sens bun, fie în sens rău, el referindu-se la ziua de Rusalii în care Duhul Sfânt a coborât asupra mulţimii.

De menţionat că duminică, în jurul orei 13.00 slujba nu se încheiase la Biserica „Sfânta Treime” în condiţiile în care începuse la ora 9.00. Aşadar, intervalul orar pentru care s-a cerut ocuparea terenului de sport (10.00-12.00) nu ar fi putut fi respectat.

Mai multe fotografii pe pagina noastră de Facebook.

Cristiana Sabău

parcare prima parcare 4 parcare 3 parcare 2 parcare 7 parcare 5 parcare 8 parcare 15 parcare 13 parcare 9 parcare 10 parcare 11

68 comentarii

  • Voi nu intelegeti ca in acest oras Cretu este boss-ul ??? Ce e asa de greu ? Si parcare se va face acolo. Eu sint impotriva dar …….asta e. Asi paria pe oricit si nu asi avea nici o emotie. Cine nu ctede va vedea duminica viitoare. Cine se baga la un pariu???

  • Un castig. Bariera se poate folosi pentru batutul sau uscatul covoarelor de mici dimensiuni. Daca mai face una, de tip mobil, vor fi chiar indicate pentru „miuta”.
    Care-o fi tariful primarului Pretu’ de se zbate in halul acesta ( cu aparitii tv, declaratii spectaculoase, interpretari nostradamice ) ? Ca rar il vad asa transpirat…
    Si, a taiat pamblica ? Sau foarfeca era la chelner si asta era la o lansare de carte ( menu ) ?

    • Am crezut că retractaţi comentariile răutăcioase de ieri 🙂 Îl aştept pe Sarr de la MarSa. Poate de acum. Duminică dimineaţa e ocupat 🙂

    • Astept opinia dumneavoastra fata de ceea ce se intampla acolo. E un precedent periculos, chiar daca repet vorbele altora. Teoretic si practic, chiar daca nue asta intentia finala, primarul va fi pus intr-o postura neplacuta in care i se vor putea solicita alte ore pentru ocuparea terenului.
      Dar, ca sa vedem ca primarul vorbeste fara sine, iata ce indicatii primesc locatarii ( ar trebui sa-l citeasca primarul si cei care-l consiliaza – inclusiv fosta prefect, de urgenta, ca tot are pregatire juridica ):
      „Sfat pentru protestatari.Vedeti Legea nr. 69/2000, legea educatiei fizice si sportului, consolidata 2009, publicata in Monitorul Oficial nr. 200 din 9 mai 2000, consolidata 2009.Conform art. 18 lit. g) Ministerul Tineretului si Sportului supraveghează menţinerea destinaţiei bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ -teritoriale.Inaintati memoriu Min.Tineretului si Sportului.Ei auobligatia de a veghea la mentinerea destinatiei.
      Legal, nici unui teren de sport nu i se poate schimba destinatia fara avizul Ministerului.E mai greu de corupt la nivel de minister, dar nu imposibil.Inaintati si un memoriu Comitetului Olimpic Roman si lui Ion Tiriac, cel mai mare aparator al terenurilor de sport.Succes.Si nu uitati sa apelati cu incredere la servicii juridice specializate, pentru un succes garantat.”

    • Ştiţi, eu nu pot să scriu când vor alţii, nici de bine, nici de rău. Eu scriu atunci când îmi vine o idee. Mi-e greu să vă explic. O să scriu la vremea potrivită. Nu cred că opinia mea e esenţială în acest caz, dar vă mulţumesc pentru că insistaţi să o exprim în ideea că ea contează.

    • Asa e in viata asta. Ar fi aiurea sa-mi retrag spusele. Ele au fost cu tinta. Sa sacaie. Sa sparga bariere si cochilii.
      Uitati-va la zanii maseluta. Morti in papusoi. Altadata coltosi, diamantati, pregatiti sa muste in carne vie. Ei se lupta cu Raul Adrian. Sa-i fi vazut acum cu spirit civic si spartan – ca tine de oras si nu de apartament.
      E usor sa te-agati de proiecte iluzorii cum e monarhia si, culmea, sa le sustii cu argumente, cica.
      E obligatoriu ca spatiul acela sa fie privit in perspectiva. Daca parintii care ies in strada azi s-au folosit de el in trecut, nu trebuie abandonat. Ci, lasat altor generatii: actuale, copiilor, nepotilor si cat s-o mai putea tine de el.
      La tara, oamenii nu-si gospodaresc spatiul in care traiesc doar pentru ei. Il lasa mostenitorilor impreuna cu sfatul de a-l ingriji, de a-l preda mai departe generatiilor viitoare. Planteaza un mar nu in ideea de a culege roade pe timpul vietii lui. E un exercitiu de imaginatie aplicata.
      Dezvoltati ideea si veti vedea ca si in oras trebuie sa fie la fel.

    • Mai scriu o chestie personala si ma retrag. Foarte bine c-ati evadat.
      Era si culmea sa va temeti de consecinte. Ca edilul orasului nu e implantat in scaun. El ar trebui sa tina de cont de critici. Si daca nu el, atunci urmatorul primar cu siguranta ca va invata ceva din detronarea predecesorului. Daca favorizeaza pe cineva dar pe urma, datorita unor diferente de opinie asupra unei situatii, si-ar retrage ajutorul ar afisa dovezi ale unui orgoliu dubios, fisuri ale integritatii, un caracter duplicitar si o subreda personalitate.
      Daca vrei sa conduci urbea un mandat, calca-ne in picioare. Asa te va retine si istoria. Daca vrei mai multe mandate si sa devii legenda, trebuie sa tii cont si de parerile sustinatorilor si de ale criticilor. Nu doar de cele ale lingusitorilor, meschinilor ori artistilor ( poeti, sculptori, pictori ).

    • Chiar așa.
      Primăvara asta am văzut un bătrân de 91 de ani care planta un păr.
      Mi-a venit să-i sărut mâna ca unui sfânt.

    • Sa stii ca ai perfecta dreptate. Aseara inainte de furtuna un grup de copii foloseau bariera ca si leagan 🙂

  • cand isi baga dracul coada asa se intampla.Onorabilii enoriasi ortodoxi au uitat de iubirea aproapelui,mai bine nu se duc la biserica numai sa stie ca le fac in ciuda la ceilalti enoriasi care sunt obligati sa vina cu saretele la adunare pentru ca altfel ar da dovada de sarantoceala si si nu ar mai putea face concurenta cu fratele cu nume Biblic.Niste farisei si unul si altul si sa le fie rusine.Voi pocaitilor mergeti pe jos la biserica iar voi paganilor sa stiti ca nu aveti terenul ala de la mama voastra.

    • Care PAGANI MA TERCHEA BERCHEA ??? Poi de exemplu azi: daca doar un sfert din bistritenii ortodocsi sau de alte confesiuni ar fi venit la biserica cu masina orasul asta ar fi fost blocat. Exista si varianta transportului in comun.
      PS – nu mai cenzurati comentariile.

  • Astazi erau parcate multe masini de jur imprejurul halei, pe trotuarul cu Flanco si nimeni nu a comentat. Asa este de foarte mult timp si nu vad nici o probleme ca pentru o ora-doua acestia sa parcheze acolo. Copii in schimb nu pot sa-si ia mingea in brate si sa se duca in aceste locuri sa se joace. Asa ca terenul de sport nu trebuie ocupat de masini cu atat mai mult cu cat primaria a amenajat mai multe parcari in zona (pe Artarilor, in jurul si spatele halei, de-a lungul cai ferate, la Apolo, pe Ursului, pe Zimbrului, pe Crinilor si lista ar putea continua).
    Apropo, nu stiu de ce unele din masinile parcate erau asa de murdare parca luasera parte la raliu. Iti pui haina de sarbatoare, in semn de respect curata si masina.

  • Oare cine mai crede pe acesti penticostali care sunt crema inbogatitilor care isi poartă fundurile lor in mașini care de care mai bengoase dar se zgarcesc să-și lase mașina in parcări cu plată. Săracii nu au mărunțiș să plătească parcarea, deaia tanjesc după locul de joacă a copiilor. Să fim ințeleși dacă vom ceda se vor face stăpni, nimeni nu ii va mai putea scoate de acolo. Să vezi ce scandal vor face, vor striga in gura mare că sunt discriminați !

  • Terenul de sport nu poate fi si parcare si teren de sport. Acest teren este al copiilor si trebuie sa ramana al lor. Punct. COMANDORUL

  • Eu spun asa : dl . Cretu faceti din stad. Gloria pardon Padureanu o imensa parcare ca si asa Gloria e vai mama ei. Si asa ar rezolva si problema parcarilor in Bistrita. Si atunci sa-l vedem pa Cretu ce va face si va spune.

  • intr-adevar metacritica bine spune oare cat o fi luat cretu sau ce e in spate de se agita atata si eu l-am urmarit zilele astea?

  • Așa da, doamna Cristiana.
    Felicitări. V-am spus eu că după ce o să vă treacă nervii, o să redeveniți dvs. 🙂
    Eu unul nu am nimic de retractat, rămân cu unghiile afară.
    Aștept fermitate din partea ecologiștilor bistrițeni, a ong-urilor care, altfel, știu să vorbească frumos despre mediu, păduri și pești, și, de ce nu, din partea opoziției, care doarme în papuci și nu observă că mingea e la fileu. Într-un fel e mai bine așa, ar fi în stare să politizeze conflictul. Dar e năucitor să observi ce oameni politici slăbuți are opoziția. În locul lor, azi de dimineață ocupam parcarea cu organizațiile de tineret. Sau nu s-or fi trezit din euforia alegerilor?! 🙂
    Doamna Cristiana a observat un lucru evident: primele mașini sosesc înainte de ora 9 dimineața și plecarea are loc după ora 13. La asta se adaugă rugăciunea de dup-amiază. Duminica deci nexam minge. Și la asta se adaugă precedentul. Adică dacă parchez duminica, cine mă poate opri nu parchez și joia? Da marțea ce are? Dar lunea nu e după diminică? Mai departe, v-ați prins. Peste un an o să se traseze linii de parcare pe teren. Peste încă un an terenul va apărea întăbulat știm noi la cine. Și peste încă un an o să vă parcați mașinile pe un teren privat, contra chitanță. Să nu-mi spună nimeni că fabulez. N-am pomenit în viața mea mai mari meșteri la făcut bani din piatră seacă.
    Foarte matură poziția cetățenilor: nu e vorba de un conflict religios, ci de unul dintre interesul public și interesul de grup.
    Acceptarea acestui precedent va duce la alte mișcări similare. Primarul a și anunțat: parcare în curtea generalei 2 pentru ortodocșii de pe Odobescu. Cu alte cuvinte, atunci când o să fie o problemă cu parcarea, în loc să se caute soluții moderne, finanțări pentru parcări supra-subterane, o să mai dispară un spațiu de utilitate publică.
    Mai e ceva trist. cetățenii au găsit soluția: parcarea de la UBB. Cunoașteți ceva mai deprimant decât o situație în care cetățenii, în stradă, găsesc soluții la problemele urbei?
    Începe să-mi pară rău și de cerneala de pe ștampilă.
    În altă ordine de alte idei, doamna Cristiana, nu să supărați, pot să exist și eu confortabil pe site-ul dvs. fără să mă simt hăituit? Mă simt bine aici, vă iubesc, mă iubiți, dezvolt o polemică tonifiantă, am senzația că vă sunt de folos. Dați-mi pace, nu mă mai somați cu publicarea CNP-ului, că nu asta contează, cât d elung mi-e părul, ci cât și cum gândesc. Dacă nu încăpeți de mine, pot să dau ordin trompetului să sune retragerea
    Dar mi-ar părea rău, să nu mint.
    Mulțumesc. 🙂

    • Dac-as fi pentru o zi primar, vorba unor clasici in viata, marti i-as demite pe cei care trebuiau samainformeze despre posibilitatea unei parcari in zona despre care amintiti. Eu sunt primar dar nu e obligatoriu sa le stiu pe toate. Am pentru asta, angajati desigur pe competenta,consilieri pe anumite domenii care sa acopere toate nevoile orasului. Daca i-am angajat, desi nu meritau, folosindu-ma de nepotisme ori apeland la pile e foarte grav. Nici nu le pot reprosa, nici nu-i pot destitui. Imi asum oprobriul public. Daca i-am angajat pe bune dar s-au lasat pe tanjala merita rapid picioare in fund, astfel ca pasul inainte va fi in strada, insotiti de celebra replica draga „preotului” Dorel Visan din filmul ” Balanta ” ( sper sa nu gresesc filmul ).

    • Pai cum sa iasa PDL-istii la protest, cand fam Sighiartau a fost printre principalii lor sponsori?
      Generala nr. 2 se va desfiinta, asa ca acolo se va putea face parcare.!
      Oricum masinile pocaitilor vor parca pe terenul de sport. daca nu anul asta, poate la anul, sau peste 2 ani. Sau peste 3. Ei stiu sa aiba rabdare. Si au si bani. Care bani deschid toate usile politicienilor. Asa ca…

    • Ce urat ! Sa ajungi in situatia, ca primar de oras, de a fi suspect ca o faci ba pentru masa elctorala, ba cu toleranta monetara, fie cu incapatanare si resentimente fata de cei care ti se impotrivesc !
      Si asta de la cei care abia te contureaza – intr-atat de vizibila este insistenta…

  • Sa-mi spun parerea dupa prima zi:
    1. Bariera aceea, cat o fi ea de mica, s-a realizat din bani publici care trebuie decontati cumva. Exclud varianta ca primarul cretu a platit-o din banii sai.
    Asadar, comanda si justificarea banilor cheltuiti, prin aviz + chitanta + factura, se poate face doar pe baza unei comenzi care, la randul ei, acopera un proiect legat de Bistrita. Amintesc, e vorba de bani publici. Nimeni nu-i defect la minte sa se joace cu banii aiurea, oricat de putini ar fi, fiindca trebuie sa-si traga un glonte in gat aidoma lui Adrian Nastase ( ca tot vorbim de precedent ).
    Intrebarea e: Daca proiectul nu exista inca, asa cum sustin locatarii, adica lipsesc toate documentele necesare pentru ca bariera, in primul rand, sa fie functionala, pe ce s-a sprijinit primarul ca e sigura toata treaba ?
    2. Sa presupunem ca sunt primarul Bistritei. Dragii mei, daca am toate actele in regula ( asta insemnand ca e senin deasupra capului meu ), poate fi orice actiune de protest: ridic masina care statea in fata barierei, ii trag o amenda zdravana proprietarului ca n-a vazut placuta indicatoare ” Nu stationati – cale de acces !”, aduc Politia Comunitara sa aplaneze eventuale isterii si, cireasa de pe tort, ma urc in prima masina a pocaitilor ca sa parcam elegant sub blitzurile presei laora stabilita. Prim exemplu – in restul saptamanilor totul curgea de la sine. Azi era spectacol in direct, demonstram ca sunt fara cusur, am tot ce-i trebuie unui prim barbat al urbei si ca nu ma las intimidat.
    Poate ca sunt ticnit, dar asa as face.
    3. Dupa cele de mai sus, va pot garanta ca, in caz contrar, indiferent de marimea ilegalitatii care se afla in structura acestui demers as sta pe fundul meu fara sa misc un deget, fara declaratii si fara piept inainte.M-as duce si m-as spovedi pentru iertarea indraznelii si trufiei, iesite din comun, de care-am dat dovada.
    Partea proasta e ca dincolo de cortina intunecata se afla o problema. Nici un reprezentant al primariei n-a dat vreo declaratie de la locul cu pricina, Politia Comunitara a adulmecat doar zona, la fel si unii sefi ( tupeistii ) penticostali, adica totul s-a petrecut in tacere. Ok, am priceput, ai pus bariera. Si cand e functionala ? Ori daca nu, ce cauta acolo ?
    Primarul, inteleg, e inginer. Doamne-ajuta. Dar face chestii dintr-astea care se pot demola cand inca nu e cu explicatia la sfarsit ?
    Nasol si trist.
    Totul – de la imaginea bruiata a primarului, a opozitiei, a mass-mediei locale as care cauta adevaruri la coafor, la dezamagirea votantilor.

  • Mi-am adus aminte de cea mai dezgustatoare parte in declaratia primarului.
    Ca nu o sa le perceapa NICI o taxa. Culmea nesimtirii !
    Te usurezi in fata usii si-apoi ceri hartie igienica.
    Impui taxe in tot orasul, pozezi in camatarul legal, culegi bani de pe parcari aflate pe defuncte trotuare, toti detinatorii de masina din zone licitate cotizeaza anual sume fixe la bugetul local, pui dobanzi cat impozitul pe intarzieri, arunci cu bani in gauri negre si pe figurine din compozite, iar acum vii si le dai cu nisip in ochi declarand ca nu ceri bani penticostalilor pentru parcarea temporara.
    Bai, domnule, cat de spalati pe creier ne crezi ?
    S-o fi pocait si nu stim noi. Ca de sofisticat sigur nu.

  • Și totuși există iubire…de adevăr, fără patimă, fără interese, fără ortodocși, fără penticostali, doar cu un teren care poate să unească, nu să dezbine. Chiar am devenit noi românii atât de răi încât nu acceptăm decât ceea ce ne place, adică chiar dacă legea spune clar că terenurile de joacă nu sunt retrocedabile, tot ea, draga de lege, ne lasă la mâna autorităților locale atunci când e vorba de schimbarea destinației unui teren, fie el de sport sau de joacă, deși după cum l-au amenajat acum, e de sport. Cred cu tărie că Bistrița are probleme mult mai grave decât cele câteva ore în care copiii de pe Trandafirilor nu vor putea juca baschet. Și încă ceva: dacă din mașinile enoriașilor penticostali vor curge lichide periculoase, atunci da, afară de pe terenul de sport. Sincer, în locul primarului aș alege un loc mai puțin controversat, pentru liniștea lui viitoare.

  • Daca terenul de sport devine parcare, Primaria va fi obligata sa asigure un teren si enoriasilor ortodocsi de la biserica de la BTT, de pe Andrei Muresanu. S-o vedem atunci cum, sau daca se screme. Si asta e doar un exemplu.

  • In plus, am observat ca si la chioscul de ziare din colt vine destul de multa lume si nu numai duminica. Chioscul de ziare de ce nu ar putea beneficia si el de o parcare PRIVATA pe domeniul public? Doar e de interes public…

  • Si chiar si eu primesc de regula musafiri duminica. Ar trebui sa fac o comanda la primarie pentru o bariera fancy 🙂

  • offtopic –- zile doru zile la baieti
    ontopic –– nu sunt Locatari sunt PROPRIETARI asta e obiectia mea singura in rest la mai multe comentarii copii
    ma relaxeaza cititul lor
    sunt intr-n weekend prelungit iar de ziua mea ieri o fo musai sa va citesc
    Keep on boys

  • Si de aceasta data ne dovedim caracteristica neamului nostru: Strigam „Nu” la orice, strigam „Jos” la oricine-i sus pus. Ne opunem la orice schimbare si vrem sa ramana toate cum au fost. Cu ratiunea e mai greu, cu argumentele logice si mai greu. Pentru cine este din zona si stie ca terenul asa zis de sport este aproape nefolosit, avem teren dar n-avem sportivi sau doritori de a face sport, acesta-i adevarul, iar in timpul slujbelor religioase problema locurilor de parcare este una acuta, de ce n-am gasi logic ca acest teren sa aiba o dubla utilitate. Solutia este inteligenta dar e incompatibila cu rautatea si prostia ce ne caracterizeaza. Aseara am ajuns in parcarea de rezidenta acolo unde am locul platit si am gasit un grup de tineri care au marcat cu creta terenul si jucau tenis. M-am strecurat cu grija sa intru in parcare si sa nu le deranjez jocul. E o placere sa mai vezi tineri jucandu-se prin cartire. E o imagin tot mai rara. Credinciosii n-ar fi cerut loc de parcare pentru nimic pe lume daca acolo ar fi stingherit joaca cuiva. Uitati-va ca terenul este meu liber, din pacate. Cererea credinciosilor nu a fost izvorata din rautate nici nu aree obictive ascunse asa cum insinueaza unii. Comunitatea de pe Trandafirilo este una pasnica, a facut o solicitare scrisa primariei intr-o problema devenita acuta in ultimii ani. Solutia data pare una rezonabila si ar trebui agreata de oricine.

    • ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit2, subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.
      Sursa: DEX ’98 (1998)

      Eu cred ca v-ati trezit, cam tarziu, si nu aveti cu cine discuta.
      Auzi – problema acuta… :O)

    • Eu uite ca nu agreem aceasta solutie care incalca legile acestei tari, este suficient de CLAR mesajul?

  • Crisiana, dupa ce zilele trecute ai fost „certata” ca taci, ai intervenit de-odata fara sa mai ai timp sa te documentezi, ai scris de „amenintari” din partea reprezentantului bisericii, care de fapt n-au existat, discutia a fost inregistrata de d-l Ungur. Ai incheiat cu programul bisericii care s-ar fi terminat la ora 13, ora care ai tras-o de par rau de tot. Peste o mie de oameni stiu la ce ora au plecat acasa si tu… cum poti afirma asa ceva, aici te-ai pripit. Cui ai vrut sa dai satisfactii. Te-ai grabit asa de mult sa te „reabilitezi”? Popularitatea ta nu ai castigat-o spunand minciuni nici manjind pe altii asa cum incearca unii sa devina populari. Tu te-ai remarcat prin inteligenta, toleranta religioasa, compasiune fata de semeni si alte asemenea trasaturi. Esti o personalitate destul de proeminenta ca sa nu ai nevoie sa folosesti mijloace care nu te onoreaza.

    • Cristian, mai bine las-o balta cu negatiile, te avanti pe un teren foarte alunecos! Imaginile respective exista, au fost filmate sambata dimineata si mai multe persoane au asistat la acea scena jenanta care ar crea mari prejudicii de imagine comunitatii voastre. Mai multe persoane au fost atacate si jignite personal foarte dur si fara nici o legatura cu subiectul in sine, doar pentru ca aveau curajul sa aiba o opinie diferita si sa sustina acea opinie.
      Daca voi considerati ca prejudiciile de imagine vor fi foarte mari, este OK din partea noastra ca acea inregistrare sa nu fie facuta publica. Am primit scuze pentru acea iesire iar scuzele respective au fost acceptate.
      Nu urmarim sa va distrugem imaginea publica destul de sifonata, noi urmarim doar salvarea unui teren de sport din acest oras.

  • @Cristian ˝terenul asa zis de sport este aproape nefolosit˝
    Terenul nu este ˝asa zis˝, este un teren de sport in toata puterea cuvantului, marcat si echipat ca atare.Pana recent, a existat un panou informativ pe care administratia locala mentionase foarte clar destinatia terenului, ca teren de sport.Panoul a fost indepartat odata cu initierea actiunii de rapt.
    In plus, in aceeasi logica, s-ar putea propune reconversia tuturor salilor de sport construite printr-un program initiat chiar de partidul din care face parte domnul primar, program care urmarea crearea de facilitati ca o parte a unui program mai vast cu rezultate prezumate in sfera sanatatii publice.A fost un program de construire a sute de sali de sport in toata tara, la orase si sate, program de investitii continuat chiar si de catre adversarii politici ai partidului din care face parte primarul.
    In logica dvs., inseamna ca va alaturati criticilor acelui program, care sustin ca investitia in sali de sport a fost fara finalitate intrucat salile stau mai mult goale, ca si terenul de sport care a starnit atatea pohte.
    Inteleg ca, in logica dvs., ar fi perfect indreptatit un val de solicitari catre autoritatile locale din toata tara ca salile de sport sa fie reconvertite in parcari pt masini si tractoare, grajduri comunale, sali de bingo, piete de gros, sali de adunare, depozite de carburanti, manejuri de calarie, crescatorii de struti si manufacturi pentru argasirea de piei de cloşcă.Nu? Daca, in logica dvs, tot au acelasi statut de ˝asa zise spatii destinate sportului˝ de ce sa nu fie supuse unei vaste operatiuni de rapt si salile de sport a caror constructie partidul domnului primar a initiat-o? Ha? Terenul de sport exista de 40 de ani si a avut aceasi destinatie de la inceput.

  • Cetatan, ai mers putin prea departe. Nu vreau sa te supar ca sa nu pierzi firul logic. Omenii cand se enerveeaza renunta la logica si trec la jigniri sau argumente aiurea care n-au de-aface cu subiectul. Iti amintesti exact ce scria pe panoul vechi al primariei? Scria „teren de sport” sau „teren de joaca”? Am vazut acel panou de cateva ori dar nu retin exact cum a fost „botezat” de fostii edili. In fapt nu i se potrivea nici un nume. Sincer cetatene, am vazut ca te pricepi la multe si ca ai o cultura tehnica vasta. Are caracteristicile unui teren de sport? Ai facut sport cu siguanta in anii de liceu si in facultate. Ai facut sport pe asfalt? Poate stii mult mai bine ca mine ce substructura trebuie sa aiba un teren de sport, ce drenaje, ce straturi si ce invelis. Cu un teren de joaca de asmenea nu seamana nici macar cu un teren de joaca ceausist. Teren de joaca vedem in imediata apropiere, acela da e teren de joaca. Dar acesta de fapt ce este?

  • Cristian, daca sunteti de parere ca nu este teren de sport, nu inteleg de ce ati facut cerere pt. parcare cu timp partial si nu ati facut DIRECT cerere pt. desfiintarea lui si transformarea in parcare permanenta.Eventual sa fi trecut in cererea catre administratie si motivele pe care mi le insirati mai sus si pentru care considerati ca acel teren nu isi merita numele (sic).Mai mult, inteleg ca nu ati fost de acord nici cu recenntele lucrari de trasare si imprejmuire efectuate de primarie.Din moment ce contestati insasi functionalitatea terenului, inseamna ca urmatoarea cerere va fi pentru reconversia lui in parcare permanenta cu dedicatie speciala.
    Ati putea fi mai atent cu mascarea intentiilor atunci cand va exprimati, adevaratele ganduri (ori planuri) va ies in evidenta de dupa cuvinte.Mais passons…

  • Ah, si va mai rog ceva.Politetea cere ca daca un interlocutor vi se adreseaza cu un pronume de politețe dumneavoastra sa-i raspundeti in acelasi fel.Asta daca doriti sa respectam eticheta si tinuta saitului pe care dialogam.Daca nu, nu.

  • In incercarea de a motiva protestul cu parcarea s-au adus tot felul de argumente: ca bolizii lor o sa ne omoare copii; ca mersul pe jos ar fi mai indicat; ca folosirea serviciului de taxi ar fi mai bun; ca exista parcari cu plata, la distante un pic mai mari dar nu-i nici o problema, platesti parcarea dar mai faci si drum pe jos. Cata imaginatie au unii. Un argument insa mi s-a parut interesant: masinile lor s-ar putea sa piarda ulei si copii nostri s-ar putea sa alunece si sa cada. Solid argument. Daca ar fi asa cu uleiul, atunci in cei 20 de ani de cand e biserica ar fi trebuit sa fie numai belti de ulei in fata bisericii si o multim de oameni din cartier sa fi cazut deja in cap in acesti ani in fata bisericii pe ulei. E-asa de greu sa recunoastem realitatea? Ce sta de fapt in spatele acestui protest? Ne este asa de greu sa recunoastem ca suntem intoleranti?

    • Se spune si se scrie corect balti. O balta, doua balti.
      Te-au alungat de pe alt site si-ai aterizat aici. Comic gest.

    • Constat ca primarul Pretu a rostit cu gura lui vorbele unora care l-au invatat ce sa spuna. Respectiv a penticostalilor. Alta greseala de imagine. Intoleranta religioasa provine asadar din tabara celor care vor furt ( 0 – ZERO – lei taxa de parcare ) din proprietatea publica: terenul de sport. Marii fotbalisti ai Bistrite s-au antrenat pe terenurile de bitum, arondate liceelor si scolilor generale din oras, si pe terenul de zgura de sub actualul Lidl.
      Sunt sigur ca, sub pseudonimul cristian, se ascunde un pastor misionar de categoria a 3-a. Dezamagitoare interventie !
      Dupa cursivitatea textului, aranjarea gandurilor si gramatica subreda nu-mi pot inchipui decat enoriasi slabi pregatiti pentru momirea altor „pacatosi”. E-adevarat ca in discursul bisericos si slagarele difuzate asta conteaza mai putin.
      Intrati pe site-ul asta si cizelati-va discursul inainte de a da cu paru’. Ori cu parerea.

  • eu nu as fi asa dur, fiecare e liber sa se exprime
    imi place in schimb cum s-a scris auzi PRIMARUL PRETU………….
    tare frate

  • Cu metacritica stai bine cu gamatica de asemenea. Cu logica insa stai mai rau.
    Tu chiar crezi ca un primar ca si Cretu are nevoie sa-i dicteze altii ce sa spuna. El de cand a devenit primar a schimbat fata orasului, nu s-a tinut de afaceri, este un om onest, cinstit, echidistant si activ. Este inteligent si cu initiativa, nu trebuie sa-l invete altii ce sa faca. Si de fapt care e problemma in esenta. Se face atata tamtam. Din comentariile pe aceasta tema am retinut ca se aduna sute de semnaturi, ca au fost anuntati Bistriteni din diaspora despre ce se intampla aici ca sa ia atitudine. Pana la urma a fost ridicata problema la scara „planetara”, nu?. Ca ce anume? Ca un primar a permis sa se parcheze pe asfalt. Nu-i ridicol?

    • Nu.
      Nu e deloc ridicol. E sublim. O cetate cu locuitori cărora le pasă de ceea ce se întâmplă, capabili să ia atitudine, să se exprime, să dezvolte atitudine civică… nu e nimic ridicol în asta.
      Ridicol mi se pare să jefuiești un teren de joacă, în loc să-ți faci datoria și să găsești soluții dezvoltatoare, moderne și durabile.
      Cunosc foarte bine o comunitate creștină din Roma-doar întâmplarea face să fie de aceași confesiune cu a dvs, dar asta nu are importanță, sistemul e același în tot orașul. Credincioșii respectivei comunități vin la slujbă cu:
      a) mașini foarte mici, unele chiar electrice, pe care le perchează italienește, cam peste tot, că încap, le poți parca în poșetă sau sub băncuța din biserică, atât de micuțe sunt 🙂 ;
      b) cu metroul (și credeți-mă, unii sunt oameni cu stare, dar pe care i-au lăsat nervii, incapabili să caute zeci de minute un petic de loc să parcheze;
      c) copiii și bătrânii sunt aduși la adunare cu microbuze închiriate de comunitate, care îi culeg de prin cartierele unde locuiesc și îi duc acasă după terminarea rugăciunii.
      În afară de punctul b, că (încă) nu avem metrou în Bța, celelalte soluții vă sunt la îndemână. Aveți posibilitatea să veniți la rugăciune cu mașini micuțe, electrice, renunțând creștinește la mașinile opulente pe care le folosiți acum. Aveți 80% din parcul de autocare al județului în ograda voastră.
      Soluții există, fără să fie nevoie să agresați interesele locuitorilor din zonă.
      Problema, iertați-mă că revin, ține de anume modus vivendi pe care l-ați dezvoltat. Mersul la biserică cu cea mai tare mașină din dotare nu este o necesitate, ci un trend. Un comportament care ține de cultura de grup. Cât de creștinește este, vă privește. Dar nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă îi apucă și pe ceilalți creștini aceeași treabă.

    • Lasati-o deoparte cu aprecierea logicii. E complicat si nu se intrevede in cateva comentarii insa, banuiesc, referirea e doar la o logica primara, de cartier sau de curtea bisericii penticostale. Pe cand absentele de la romana taie monitorul. Insistenta, manipularea si devierea de la subiectul principal, nicidecum argumentarea de bun simt imi amintesc de grupurile de sectanti care-si acosteaza, pe strada sau la usa casei, viitorii practicanti naivi. Brusc, am senzatia ca, sub acelasi nickname, v-ati strans un fel de capete luminate ale cultului si tot veniti cu ineptii noi, desi mai limpezi decat articolele, comentariile si argumentele contra parcarii, Doamne iarta-ma, ma indoiesc ca ar mai putea ceva exista. Un primar a permis parcarea pe un teren public cand, nici la aceasta ora, „proiectul” nu are toate actele gata. Si un copil de clasa a 4-a poate sa-si dea cu presupusul ca e un interes meschin acolo.
      Atat de simplu.
      Daca nu s-ar fi facut tam-tam, ieri ar fi parcat masinile fara nici o problema, dar s-ar fi subliniat boldic personalitatea diforma, imoralitatea si caracterul feudal mostenit al institutiei locale.
      P.S. Afirmatia ca primarul este inteligent si nu are nevoie sa-l invete cineva ce sa faca se cheama utopia utopiilor. V-a scapat din vedere ca, desi zilnic descoperim si invatam chestii inedite, ne surprindem adesea dezamagiti de cate mai avem de acumulat si de scos la iveala. Inclusiv din noi insine. Capisci ?

  • Eu sincer, vad rezolvata problema in felul urmator:
    Daca primaria este asha de darnica, sa le ofere cultului Penticostal un teren mai mare din rezerva primarie, fie langa poligon fie in viisoara undeva(distanta nu contesaza, pentru ca si asha vedeti toti vin cu maisna) acolo cultul isi va putea construi o Biserica mai mare, cu multe locuri de parcare.
    Si cu cladirea existenta fie sa o vanda fie sa o inchirieze.
    Problema rezolvata
    Cheers

  • Domnule MarSa, sunt de acord ca viitorul ne va aduce si alte solutii, mai moderne, mai tehnice si nu vom ramane cramponati aici, la un teren de asfalt. Problema parcarii e una reala, iar solutia propusa o rezolva pentru moment. Posibil in viitor masinile mici electrice sa schimbe datele problemei, posibil de asemenea in viitor sa se construiasca biserici mici de cartier si atunci nu va mai fi nevoie de asa multe locuri de parcare pe Trandafirilor. In ceea ce priveste mersul cu masina pe distante mici nici eu nu sunt de acord. Sunt foarte multi membrii ai comunitatii care vin pe jos. Se observa usor in special la terminarea slujbei cum grupuri numeroase se deplaseaza pe jos spre casa pe strazile Andrei Muresanu, Crinilor, Ispirescu, etc. Daca unii aleg sa vina insa cu masina nu-i putem opri. Daca unele masini sunt luxoase nici asta nu o putem interzice. Omul vine cu masina pe care o are. Sunt de acord ca valoarea unui om nu sta in masina, nici chiar in locuinta sau alte bunuri. Sta in caracterul sau, in cultura pe care o are si in abilitatile pe care si le-a cultivat. In cadrul comunitatii se incurajeaza modestia, simplitatea etc. Evident veti spune ca nu se vede. Nu pot fi toti la fel. La multi se vede bine asta, la altii mai putin sau deloc. Exista si explicatii pentru acasta dar nu doresc sa intru in amanunte.

    • Nu puteți pretinde bistrițenilor să renunțe la un teren de sport pentru că nu puteți pretinde propriilor creștini să renunțe la a veni cu jeepanele la slujbă.

    • Am observat ca domnul Cristian are aspiratii spre logica formala, e o preocupare extrem de serioasa pe care eu unul i-o incurajez.Observand ca domnia sa are o deosebita propensiune spre gratuitati (si sperand ca apetitul de dobandire cu titlu gratuit nu se rezuma doar la parcari), ii recomand monumentala lucrare ˝Istoria Logicii˝ a lui Anton Dumitriu.E o lucrare pe care o poate descarca gratuit de la http://www.scribd.com/doc/120040071/Istoria-Logicii-Anton-Dumitriu
      Domnule Cristian, fiind gratuita, va rog sa nu va abtineti s-o descarcati si s-o studiati, va va fi extrem de folositoare.
      In final, Sarr de la MarSa, ati formulat un enunt logic pe cat de savuros, pe atat de geometric si clar in logica formala.Deci daca domnul Cristian nu este in masura sa ceara de la proprii enoriasi ceva, cu atat mai putin este in masura sa ceara altora ceva.Tertium non datur.Remarcabil.

    • Am observat ca domnul Cristian are aspiratii spre logica formala, e o preocupare extrem de serioasa pe care eu unul i-o incurajez.Observand ca domnia sa are o deosebita propensiune spre gratuitati (si sperand ca apetitul de dobandire cu titlu gratuit nu se rezuma doar la parcari), ii recomand monumentala lucrare ˝Istoria Logicii˝ a lui Anton Dumitriu.E o lucrare pe care o poate descarca gratuit de la [aici am dat un link spre scribd . com la care platorma a blocat comentariul, se poate cauta si descarca dupa search cu Istoria-Logicii-Anton-Dumitriu]
      Domnule Cristian, tratatul fiind gratuit, va rog sa nu va abtineti sa-l descarcati si sa-l studiati, va va fi extrem de folositor.
      In final, Sarr de la MarSa, ati formulat un enunt logic pe cat de savuros, pe atat de geometric si clar in logica formala.Deci daca domnul Cristian nu este in masura sa ceara de la proprii enoriasi ceva, cu atat mai putin este in masura sa ceara altora ceva.Tertium non datur.Remarcabil.

    • @Cristian
      De acord cu dumneavoastra ca nu se pot generaliza comportamentele individuale la nivel de grup.Indiferent de grup, fie confesional, fie etnic, fie politic, fie cum doriti dumneavoastra.
      Ne aflam insa in total dezacord in ceea ce priveste necesitatea si oportunitatea de a amenaja o parcare pe un teren de sport.Necesitatea nu este reala, intrucat exista (pe numarate) inca suficiente locuri disponibile pe strazile adiacente.Si asta chiar dupa ce membrii comunitatii dumneavoastra participa in mod masiv, intr-o zi de mare sarbatoare, la serviciul religios.
      Sunt intrunite un intreg spectru de aspecte (incepand de la cele de ordin legal, trecand prin cele de ordin tehnic si pana la aspectele de ordin civic si de interes public) care descalifica fara dubii solutia sustinuta de dumneavoastra ca fiind necesara si oportuna.
      Nu poate fi numita solutie o propunere care creeaza inca si mai multe probleme decat problema pe care isi propune sa o rezolve.

    • Bun venit Cristian 2 sau poate 3? Alt vocabular, coerenta in gandire si exprimare, calitatea acestui forum incepe sa urce din nou si e placut. Nu de alta dar cu ocazia acest protest am descoperit acest forum si am inceput sa simt si eu confortabil aici.

  • Multumesc pentu linkul recomandat de Cetatean ,am descarcat cartea Istoria Logicii. Am regasit in ea citate dintr-o alta carte pe care o aveam in biblioteca cumparata inca din anii studentiei, Studii de Logica de Athanase Joja. Sunt incantat ca Cetateanul pe langa pregatirea tehnica are si alte preocupari, nu fara lgatura unele cu altele. E ceva insa ciudat in rationamentul din comentariile anterioare care spune ca daca Cristian nu poate cere enoriasilor…..atunci in mod „logic” nu poate cere nici protestatarilor. Aici sunt doua lucruri complet diferite. Nu poti aduna merele cu perele. Ce as cere enoriasilor ar fi amestec in viata lor personala, in modul cum isi folosesc bunurile, ce nivel de lux sa-si permita etc. Evident nu pot cere asa ceva, nu se cuvine. Fiecare decide pentru el. Pot cel mult sa dezaprob anumite comportamente. In ce priveste situatia protestatarilor nu le cer chiar nimic. Nu le cer terenul pentru-ca nu sunt proprietarii tabulari ai lui, nu le cer schimbarea destinatiei terenului pentru-ca nu sunt factori de decizie. Ce as putea sa le cer? Nimic! Eventual sa am asteptari de comportament civilizat, daca nu e prea mult. Prin umare credeti ca mai ramane in picioare lagica cum ca daca nu poate cere la enoriasi…nu poate cere nici la protestatari?

  • Da, aveți dreptate, unde sunt vremurile în care, cu Biblia în mână, creștinilor li se putea pretinde modestie, jertfă și renunțare la interesul propriu în interesul aproapelui?
    Valabil și la ortodocși.

  • ˝Nu le cer terenul pentru-ca nu sunt proprietarii tabulari ai lui˝

    Faceti niste erori de judecata fenomenale.Sau poate ca nu stapaniti notiunile de spatiu si domeniu public.Va recomand sa incepeti prin studiul Legii nr. 213 si sa-l continuati prin studiul istoriei culturii si civilizatiei.Spatiul public este un concept fondator al civilizatiei.Conceptele de ˝agora˝, ˝forum˝, ˝monument de for public˝, ˝spatiu public˝ sunt achizitii civilizationale fondatoare.Spuneti-mi va rog, cine este proprietarul tabular al agorei? Dar al forului public, dar al monumentelor de for public? Domnule, raspunsurile la aceste intrebari alcatuiesc ABC-ul conceptului de civilizatie la scara istorica.
    Este incredibil ca l-ati citit pe Joja si continuati sa comiteti ceea ce in engleza se numeste ˝fallacy˝ sau ceea ce in romana s-ar traduce prin contorsiuni logice, formale sau informale.Daca ar fi sa fac un contabilizare sumara a inferentelor dumneavoastra logice marcate de erori formale sau informale, premeditate sau nu, doar la o analiza de ordinul I ar putea fi identificate in postarile dumneavoastra cazuri de foarte clare de Non sequitur, Ignoratio elenchi si Hering rosu (search google dupa ˝red hering˝)
    Daca doriti, putem identifica (exempli gratia) fiecare dintre erorile logice pe care le comiteti, cum si de ce se incadreaza fiecare in categoriile mai sus mentionate.Va fi o discutie arida si poate de mai putin interes pentru publicul general, dar va asigur ca putem s-o purtam impreuna conform tuturor rigorilor tehnice cerute de disciplina logicii formale.

  • Frumoasă sugestia excursului prin tipul de democrație eleno-roman.
    Aveți dreptate, perioadei elenistice i-a fost caracteristică arhitectura materială, dublată de cea spirituală. Agora. Datorăm acestui concept cele mai importante principii ale democrației moderne. Unde au înălțat grecii o cetate, au înălțat și un spațiu al libertății ideatice, nu neaparat subsumată religiosului.
    Apariția forumului nu mi se mai pare atât de grozavă, fie și pentru faptul că rezultatul speculației nu se mai rafina în procesul electiv al cetății, mă refer la perioada de după moartea republicii romane.
    Dar grecii, grecii au fost geniali. Rămân un constant fidel al ideaticii de tip peripatetic.
    Domnul Cristian nu o să vă priceapă niciodată, pentru că nu a fost cu Pavel în agora din Atena. Demonimațiunile creștine postmoderniste nu aplică strategia convertirii, ci a desființării, aplică exclusivismul, în detrimentul inclusivismului. Așa se explică absurdul de a reboteza convertiții. Și de aceea le va lipsi frumusețea Sânzienelor și a colindelor autentic românești. Ele, cultele creștine moderniste și post, aplică negarea în detrimentul metamorfozei (doar la ei te poți mântui, doar ei sunt cei drepți, restul o să înfunde iadul, etc.)
    Mai departe, m-ați pierdut cam pe la hering roșu, nu mi-e clar, cu lămâie sau fără? 🙂

    • Sarr de la MarSa, intr-adevar m-ati citit corect, de dincolo de cuvinte.
      In dimensiunea credintei sunt mai degraba paulinic decat sinoptic iar in dimensiunea filosofica mai mult aristotelic decat platonician.Ati intuit corect.Aristotelic, nu doar din cauza logicii aristoteliene ci mai degraba din pricina rezonantei conceptului aristotelian de aurea mediocritas, al caii aurite de mijloc intre extreme, cu conceptul crestin ortodox al dreptei socotinte si al dreptei masuri, intre caderea de-a stanga si caderea de-a dreapta.Si cu aceasta marturisire sper sa nu fiu acuzat si culpabilizat de preopinentii mei ca iata, fiind crestin ortodox, din aceasta cauza m-as opune parcarii pe terenul de sport.Ar fi doar o alta eroare logica, voluntara de data aceasta.
      Despre red herring, sau heringul rosu:termenul a fost definit relativ recent de scoala anglo-saxona de logica si retorica si se refera la un tip de argument fals, formal sau informal.Sau, daca doriti, se refera la un anumit tip de flotare, contorsiune sau giumbusluc logic introdus intr-o argumentatie ca parte a unei tactici de diversiune, fiind aplicat in scopul alterarii relevantei subiectului.Anglo-saxonii au o scoala aplicata de logica, mai mult practica decat speculativa, in descendenta retoricii romane si mai putin in descendenta reflexivitatii eline.Balansarea disciplinei logicii spre formule de aplicabilitate practica este ilustrata si de importanta care se acorda in Amaerica, in invatamantul general de toate gradele, concursurilor de ˝debate˝.O tendinta care am auzit ca s-a raspandit si la noi, existand si in Romania concursuri de dezbateri.O chestie buna.Numai ca din pacate atunci cand se castiga ceva, uneori se pierde altceva.Ma refer de pilda la studiile generale de cultura clasica, la limba latina care dispare din programa generala scolara..Si la altele, printre care si studiile care presupun dezvoltarea unei anumite reflexivitati asupra realitatii.Este un pret platit mercantilizarii si avansului practicismului.Am ajuns acolo ca ratiunea practica cere ca pretul sa-i fie platit in moneda ratiunii pure, ca sa zic asa…
      In ceea ce priveste colindele..Poate o sa povestesc odata, la o alta tema, despre Colinda Pacurarului si motivul mioritic, sau despre legatura dintre refrenul ˝Linu-i lin˝ si vechile rituri eline..

  • Ah, si pentru ca treaba cu heringul rosu sa mai para atat de ermetica, o sa dau un exemplu practic, extras din postarile domnului Cristian.Exempli gratia:atunci cand domnul Cristian spune ca terenul de sport e doar o bucata de asfalt comite (constient sau nu, voluntar sau nu) o diversiune tactica de tip hering rosu.Inducerea acestei inferente logice contorsionate urmareste alterarea relevantei subiectului (ei, nu-i mare lucru, o bucata de asfalt acolo, e ridicola toata mobilizarea asta samd).
    Acesta este un hering rosu, in termenii logicii formale…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.