Cultură Sănătate

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a deschis o filială la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa

Biblioteca Judeţeană "George Coşbuc" are, începând de vineri, o filială în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, deschisă în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a managerului general al spitalului, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta şi a directorului Bibliotecii Judeţene Ioan Pintea.

Biblioteca se află la etajul al şaselea al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa fiind amenajată inclusiv o sală de lectură în care pacienţii spitalului să poată sta liniştiţi şi să citească.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, a spus, cu această ocazie, că iniţiativa deschiderii unei Mircea Gelu Butafiliale a bibliotecii la spital îi aparţine preşedintelui CJ, Radu Moldovan. „Pe lângă proiectul de sănătate, şi-a fixat un proiect foarte ambiţios cu dezvoltare a bibliotecilor. Într-o perioadă în care noi ne-am îndepărtat de carte în favoarea televizorului în special, am dori să reapropiem cartea de oameni. Acesta a fost mesajul domnului preşedinte. Directorul Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, a prins această provocare cu mult entuziasm şi iată-ne în extensia bibliotecii în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Am creat şi un proiect pe care l-am şi numit Terapia prin lectură care vrea să atingă următoarele scopuri: completează proiectul de umanizare a spitalelor pe care noi l-am început, o umanizare prin citit, printr-o lectură proprie sau a altuia, are obiectivul de informare asupra suferinţei fiecăruia fiindcă este şi un sector de carte ştiinţifică, iar al treilea aspect ar fi refacerea gustului pentru citit, un lucru care ne completează intelectual. CJ ne-a propus acest proiect pe care l-am dezvoltat cu 20.000 de lei, în amenajarea spaţiului, în achiziţionarea cărţilor, în angajarea unui minim de personal. De asemenea, tot la ideea domnului preşedinte, vom antrena şi voluntarii, şi există aceste grupuri de voluntari în ONG-uri, în şcoli, în jurul bisericilor, pe care vrem să-i implicăm pentru că nu se va citi doar în această sală de lectură, ci şi la nivelul saloanelor, lângă paturi, creând ambianţe plăcute. Vom extinde proiectul şi la secţia de oncologie şi în alte secţii ale spitalului”.

Directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, Ioan Pintea: „Ne dorim să fim cât mai aproape de cititori. Avem programul Cartea de lângă tine care se completează cu programul dr. Buta Terapia prin citit. Domnul preşedinte a avut ideea să deschidem şi la Spitalul Judeţean o filială şi azi avem acest început de filială. Noi vom dezvolta aici achiziţia de carte. Va trebui să cumpărăm carte şi pentru medici şi sigur pentru bolnavii din spital. Tot din acest program fac parte şi multe activităţi de întâlniri cu cititorii. Aici vom putea să chemăm medici, asistenţi, poate vine un specialist din domeniul dumneavoastră. Poate aducem într-o zi un duhovnic, lansăm o carte care e aproape de sufletul omului. Numai cel care e în suferinţă ştie cât e de important să-şi mute mintea de la suferinţă la zone mai frumoase. Noi ne-am străduit. Mai departe aşteptăm binecuvântarea lui Dumnezeu. Să fie într-un ceas bun şi să aveţi sărbători fericite!”

Preşedintele CJ, Radu Moldovan: „Spitalul nostru poate rivaliza cu multe alte spitale din oraşe mai mari decât Bistriţa. Profit să vă mulţumesc pentru eforturile pe care le faceţi în situaţii de criză, şi managementului spitalului, dar şi dumneavoastră care duceţi greul în activitatea pe care o faceţi zi de zi. Eu, în calitatea mea de reprezentant al oamenilor din judeţ, sunt mai mult decât mulţumit de ce se întâmplă la spital. Sigur că mai avem eforturi de făcut, de modernizat anumite secţii. Eu sper că cei care guvernează, aşa cum au arătat că, în ciuda dificultăţilor, se găsesc mici resurse pentru a corecta anumite lucruri, vor face în continuare eforturi să găsească soluţii pentru cele două sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt vitale pentru orice comunitate: sistemul de educaţie şi de sănătate. Fără ele, nu ne putem gândi la niciun fel de viitor al niciunei naţiuni. Ce se întâmplă azi aici e un lucru salutar şi un efort ce trebuie făcut chiar dacă puţini susţin astfel de proiecte. Colegii mei de la Biblioteca Judeţeană sunt demni de toată lauda. Sunt mult mai puţini decât ar trebui să fie, dar au arătat că, acolo unde există voinţă, se pot face lucuri foarte mari. Ei au reuşit, anul acesta, să facă foarte multe lucruri frumoase şi au pus Bistriţa pe hartă în locuri de cinste prin manifestările pe care le-au creat. Această bibliotecă cred că e foarte importantă şi vor fi destui beneficiari. Acasă tot mai puţină lume îşi face timp de citit, dar eu cred că aici, atât bolnavii, cât şi cei care însoţesc un bolnav, pot să vină, în acest spaţiu, şi să-şi mute gândul de loa necaz într-o altă zonă”.

Preşedintele Consiliului Judeţean a spus că următorul proiect este deschiderea unei filiale a Bibliotecii Judeţene „Geoege Coşbuc” în Extensia Bistriţa a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj, el având deja acordul rectorului UBB să facă acest lucru.

Biblioteca spital 2 biblioteca spital 3 Biblioteca spital 4 biblioteca spital 5 biblioteca spital 7 biblioteca spital 8 biblioteca spital 9 bibl;ioteca spital 6

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.