Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit de urgență la ieșirea din municipiul Bistrița, în zona ”Groapa Sărății”, unde s-a produs un accident rutier.
Sâmbătă seară, pe DN 17, un biciclist a fost accidentat de un autoturism.
Din păcate, în ciuda eforturilor echipajului medical, bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost declarat decedat la locul solicitării, după ce nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
„Polițiștii Biroului Rutier Bistrița împreună cu cei ai Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17. Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o femeie de 31 de ani, din Galații Bistriței, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, pe direcția Bistrița spre Crainimăt, a accidentat un biciclist care ar fi căzut pe partea carosabilă. Din nefericire, în urma accidentului, biciclistul în vârstă de 63 de ani, din Arcalia, a decedat. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Unde suparare sa mergi cu bicicleta noaptea prin frig si pe drum european?! De unde o fi luat bicicleta? Asa a si venit catre Bistrita? Oare ce au in cap oamenii astia?! Mai bine s-ar lua la tranta cu un urs si ar avea mai multe sanse sa scape cu viata!!! Offf….offff….Tarana usoara sa-i fie!
Cinci din zece șoferițe conduc tastând sau holbându – se la telefon !
Îți dai seama de acest lucru când vezi ca privirea nu le e la drum ci sub volan .
Am văzut una conducând prin oras având într-o mână telefonul iar în cealaltă o shaorma !!!
Mânca , telefona și șofa !
Daca ar mai fi avut inca o mână , probabil își aprindea și o țigară !
Valabil și la bărbați .
Doar 5 din 10 ??? Aș mai plusa .Și vorbesc aici de toți șoferii ,că s masculi sau femele .
Scolile de soferi si permisele luate in mare viteza pentru toti analfabetii functionali = crime pe sosele.