Actualitate

Bistriţa va fi gazda etapei naţionale a Olimpiadei biblice pentru copii şi tineri

Bistriţa va găzdui, între 11 şi 16 august, etapa naţională a a Olimpiadei biblice pentru copii şi tineri, organizată de Departamentul lucrări cu copiii şi tinerii din Uniunea Bisericilor Creştine Evanghelice. Zeci de adolescenţi şi tineri cu vârste între 16 şi 25 de ani din ţară şi din Europa vor petrece la noi o săptămână.

Potrivit site-ului Bistriţa Evanghelică, Olimpiada biblică a tinerilor are drept scop promovarea şi motivarea adolescenţilor şi tinerilor pentru “citirea, meditarea, studierea, memorarea şi împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu”. Ea se adresează în special adolescenţilor şi tinerilor cu vârste între 16 şi 25 de ani.

“Olimpiada Biblică este a Bisericilor Evanghelice şi nu este totuna cu Olimpiada de Religie din şcoli. Sunt două lucrări total separate. Olimpiada Biblică nu se adresează doar unui cult creştin, ci tuturor tinerilor născuţi din nou şi/sau celor care doresc să cunoască Cuvântul Domnului şi să încheie legământ cu Dumnezeu”, menţionează sursa citată.

Pentru Olimpiada biblică 2014, tinerii au studiat opt cărţi din Biblie, trei cărţi pentru studiu aprofundat, iar cinci pentru citit şi memorat anumite versete specificate.

Studiu aprofundat s-a făcut pe cărţile Judecători, Iona şi Faptele Apostolilor din care se vor formula întrebări de tip grilă cu răspunsuri scurte, plus întrebările din manualul Ghid de studiu. Pentru lectură/citit au fost studiate Cântarea Cântărilor, Isaia, Ţefania, Filipeni şi Coloseni. Din aceste cinci cărţi se vor formula întrebări doar din Ghid de studiu: introducere la cărţile biblice, plus întrebările din manual.

Olimpiada se împarte pe trei grupe şcolare: grupa 1: liceu, cls IX-X (diplome + premiile I, II, III, posibil menţiuni), grupa a doua: liceu, cls XI-XIII (diplome + premiile I, II, III, posibil menţiuni) şi grupa a treia: studenţi sau tineri până la vârsta 25 de ani inclusiv (diplome + premiile I, II, III, posibil menţiuni).

Până acum au avut loc etapa pe biserică (aprilie-mai) şi cea pe comunitate (mai-iunie). Bistriţa va găzdui etapa naţională care va avea loc între 11 şi 16 august. Tabăra durează aşadar o săptămână, iar participanţii vor face studii biblice; vor petrece timpul cu alţi tineri şi vor avea timp de recreere.

Foto: Biserica Sfânta Treime Bistriţa

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.