Actualitate

Bistrițean reținut după ce a condus băut, fără permis și a făcut accident

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Biroului Rutier, fiind cercetat pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 16 septembrie, polițiștii Biroului Rutier au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 53 de ani din Bistrița, cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier. În cursul acestei zile a fost prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Bistrițeanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

În data de 14 septembrie, acesta a produs un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Astfel, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița, a lovit un alt autoturism care circula în fața sa și care la un moment dat a oprit. A fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de aproape 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul mai este cercetat într-un dosar de conducere fără permis, întocmit în luna ianuarie.

ACTUALIZARE Față de bărbatul reținut 24 de ore și cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, a anunțat IPJ BN. Totodată, autoturismul folosit a fost indisponibilizat de către polițiști.

Bărbat din Dumitra, urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins de polițiști

În urma unei acțiuni desfășurate în 16 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud au prins un urmărit internațional.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din Dumitra, avea pe numele lui un mandat european de arestare, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de apartenență la un grup infracțional organizat și trafic ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope. Mandatul a fost emis de autoritățile din Spania în data de 8 august 2019.

Pentru depistarea lui, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

În cursul zilei de ieri, polițiștii de investigații criminale l-au prezentat instanței, respectiv Curții de Apel Cluj, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

În prezent, acesta se află în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.