Bistriţeni, mă înclin cu respect în faţa voastră!

Am văzut astăzi un oraş viu, un oraş care nu rămâne indiferent când ţara arde. Când ne-am adunat mai mulţi jurnalişti şi autorităţi decât manifestanţi în faţa Spitalului Judeţean, mă gândeam că iar va fi un fiasco, dar nu ştiu cum se face că oamenii au tot venit şi dintr-un grup mic s-a ajuns la o mulţime decisă să nu stea pe loc şi nici să se risipească.

Am avut ocazia să mă uit la feţele multora dintre manifestanţi, fie direct, fie în fotografiile pe care le-am făcut şi pot să depun mărturie că majoritatea erau pensionari, oameni cărora nu le-a mai rămas decât o brumă de pensie din care guvernanţii aceştia rupţi de realitate, cocoţaţi în globurile lor de sticlă, au tot luat, au tot luat. În paralel, facturile au tot crescut, medicamentele s-au scumpit şi spitalele s-au închis. În case e frig, băncile trimit lunar somaţii de plată, la orizont nu e nicio speranţă, iar oamenii au aşteptat un motiv bun să nu mai rabde. Acest motiv a fost şi este Raed Arafat!

Poate că românii în general şi bistriţenii în special ar mai fi îndurat dacă nu ar fi văzut zi de zi la televizoare şi în presă cum se lefăie actuala putere în bani mulţi, cum petrece la munte, cum schimbă rochiile şi pantofii, cum ne râde zi de zi în nas. Nimeni nu ar fi ieşit în stradă dacă ar fi văzut măcar o undă de compasiune în ochii aroganţilor de la putere, puţină solidaritate cu ei, cei mulţi.

Fără locuri de muncă, fiindcă firmele sunt strânse zi de gât cu laţul, figuranţi la concursurile pe posturi bugetare (unde au loc numai piţipoancele, amantele, fiicele, fiii şi nepoţii politrucilor), cu copii la şcoli care nu văd niciun alt viitor decât acela să ajungă şomeri cu diplomă, oamenii s-au săturat. Le-a trecut cuţitul de os şi nu mai par dispuşi să mai asculte lecţiile potentaţilor zilei. Spunea cineva la televizor, şi sunt perfect de acord, că sunt politicieni care stau de 20 de ani în Parlament şi fac legi numai pentru ei şi acoliţii lor, că alţii merg şi nu au nicio iniţiativă decât aceea de a apăsa pe buton când le dictează partidul, precum nişte roboţi. Pentru asta noi îi plătim, pe ei şi pe armatele lor de consilieri cu sute de milioane de lei vechi. Oare chiar nu le e ruşine? Nu s-au săturat?

Am înţeles că celebrul „ministru în ţara asta”, pe numele lui Ioan Botiş, a dansat ieri la balul nevăzătorilor. Data trecută, când cu legea muncii, a ieşit în stradă, ca un erou, să le explice oamenilor cât bine vrea să facă. Am văzut, Botiş, cât bine ai făcut şi cât de repede gaşca ta a dat banii înapoi. Să-ţi fie ruşine! Mă bucur că oamenii nu ţi-au uitat isprăvile şi ţi-au bătut obrazul şi azi, acolo, în faţa sediului PDL, în care metaforic vorbind, te ascundeai, de data aceasta în cotloane să nu te mai găsească vreodată demnitatea.

Eu, una, ţin să îi felicit pe bistriţenii care au ieşit în stradă în ciuda ameninţărilor şi a zvonurilor care au circulat şi probabil că vor circula şi în zilele următoare. Sunt mândră că locuiesc în acest oraş în care trăiesc oameni curajoşi! Mă înclin cu respect în faţa lor!

Cristiana Sabău