Actualitate Politică

Bogdan Ivan – Avem nevoie de personal medical ca de aer: susțin reducerea perioadei de rezidențiat a medicilor!

Bogdan Ivan, candidatul PSD de pe poziția a doua pentru Camera Deputaților, spune că prioritatea României pentru a evita o criză sanitară acută este de a angaja personal medical nou. Pentru acest lucru, este nevoie ca țara noastră să reducă perioada de rezidențiat a medicilor, în primul rând.

”Criza prin care România trece în momentul de față este una fără precedent, iar dacă nu luăm măsuri rapide sistemul nostru medical va intra în colaps în cel mai scurt timp. În Bistrița-Năsăud deja nu mai sunt paturi libere în secțiile de ATI, iar asta pentru că nu avem destul personal medical pentru a suplimenta numărul”, susține candidatul la Camera Deputaților.

Proiectele de lege pe care Bogdan Ivan le va susține în Parlamentul României sunt argumentate de măsurile luate la timp de alte state, care au venit în întâmpinarea crizei provocate de Covid-19. Două dintre aceste țări, Finlanda și Danemarca, chiar au gestionat criza sanitară exemplar.

”În martie, Guvernul Finlandei a luat măsuri ca spitalele din țară să poată eficientiza și mări capacitatea secțiilor de terapie intensivă. Această creștere s-a realizat în principal prin transformarea zonelor de recuperare în unități de terapie intensivă, măsuri similare pe care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud le-a luat la noi acasă, dar nu se mai poate, pentru că nu mai avem personal!

Pe 11 martie 2020, prim-ministrul danez a cerut mobilizarea întregului personal medical din Danemarca, iar studenții de la medicină din ani finali au fost angajați temporar ca medici rezidenți.

Germania face unul dintre cele mai mari eforturi ca sistemul de sănătate să fie suplimentat cu personal medical:

– studenții din domeniile medicale au fost chemați în spitale;

– personalul medical care lucra part-time a fost rugat să lucreze cu normă întreagă;

– personalul medical pensionat a fost chemat înapoi în spitale;

– au fost încurajați și medici străini să lucreze în Germania.

Rezultatele se văd!

  • Sistemul public de sănătate al Finlandei nu riscă să intre în colaps!
  • De la începuturile pandemiei Danemarca a înregistrat doar 747 de decese din cauza noului coronavirus!
  • În Germania, 5.900 de angajați noi au intrat în sistemul medical de la începutul pandemiei până în august!

România trebuie să ia același măsuri, iar eu voi susține asta din postura de parlamentar al județului Bistrița-Năsăud!”, transmite Bogdan Ivan.

Mai multe detalii puteți găsi AICI.

(Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – PSD Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud | Realizat de Timp Online SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200020)

10 comentarii

  • Votez PSD pentru că PSD susține angajarea la Stat fără să fie necesară finalizarea studiilor, susține pensiile speciale și moștenirea pensiei speciale de către urmașii urmașilor pesediștilor fără studii angajați la stat, în veacul vecilor! Ura, să trăiască!

  • D-le Ivan , vad ca mergeti pe urmele lui Lenin.”Teoria ca teoria , da practica ne omoara”. Vreti sa faceti cumva un fel de reforma „tip BOLOGNA” , ca dupa rezidentiatul acela pe care-l propovaduiti , sa iasa niste doctori care practicand medicina cu termen scurt , sa omoare oameni la propriu ? Nu va jucati cu vorbele! Medicina , cu declaratiile politice , nu fac casa buna..Tarile la care faceti referire au luat altfel de masuri , dar nu le-a trecut prin cap asemenea bazaconii.Propunere D-vs. ar fi buna numai in cazul in care partidul pe care-l reprezentati doreste sa pastreze medicii in tara.Cu rezidentiat , de acest tip , sigur nu vor mai fi primiti in alte tari! Aceasta ar fi o metoda inedita de a „produce” medici cu cheltuieli mici si a-i pastra in tara , pentru „cresterea calitatii in sanatate” etc. etc. O simpla parere.

  • Mobilizarea studenților pe perioada de criză și angajarea temporară sunt cu totul altceva decât reducerea perioadei de rezidențiat. Vai de ea lume! Și omul ăsta o să ajungă să voteze legi în Parlament!

  • Ok.
    Dl Ivan afirmā personal într-un comunicat plătit că e nevoie de achiziționarea de spitale modulare.
    Un comentator îi replică ca îngrijirea medicală se poate face în hoteluri închiriate şi că adevărata problemă în perioada asta de criză pandemică e absența personalului medical calificat .
    Dl Ivan ştie( sau poate că e total pe lângă subiect) că TOATE ȚĂRILE DIN LUME care au adoptat carantinarea au justificat măsura esențial pentru a evita suprasaturarea sistemului medical ( depăşireea capacităților de primire de la triere la tratament -cantitatea de paturi cu respiratoare, dozele de medicamente, epuizarea personalului, expunerea personalului la risc).
    Dl Ivan fiind un om cu ambiții mari, o creație politicã a profesorilor săi Dl Dâncu şi dl Moldovan vrea să pară inteligent , să fie proactiv , combativ ca să justifice nominalizarea lui pe un post eligibil.
    Mai scoate un comunicat.
    Cu soluții din astea rumegate de la un citit de comentarii.The Empire strikes back.
    Problema nu e libertatea de expresie.
    Problema e ambiția demesurată personală, populismul care miroase din fiecare cuvințel care reflectă o gândire de tip dumb.
    Să prescurtezi perioada rezidențiatului înseamnă atac la sănătatea publică. Nu intubezi pe cineva, fără să fi avut experiența respectivă sub îndrumarea unuia care s-a confruntat anterior cu situația respectivã. Rezidențiatul asigură un transfer de experiență practică. Nu e pentru a plictisi nişte studenți.
    Dl Ivan reprezintă chintesența politicianului român.
    Specialist în promisiuni mari , neacoperibile, populist, habarnist pe subiecte, dar nici măcar o minimă informare pe soluții, din surse credibile nu practică..
    Aşa că propune bazaconii , cu aer de savant.
    E rupt cu realitatea pentru că nu a avut experiență practică şi experiența unor competiții reale.
    A fost crescut sub „aripioare” şi „stejari”
    Plătit din banii PSD.
    Pardon, contribuabilii.

  • Cred că unii isi imaginează că dacă poți să fii presedinte de CJ cu școala de ospătari, ar putea fi si doctori fără rezidențiat sau mă rog, cu unul mai scurt făcut după metodologia expertului in medicină Ivan.
    Din păcate, acest domn nu este nici măcar original cu aceste idei. Colegele dumnealui, preacinstitele doamne Ecaterina Andronecu si Carmen Daniela Dan au propus și partial au si reușit, prima, accederea in sistemul de învățământ superior fară Bac, vezi școlile de asistente medicale, iar a doua, reducerea la jumătate a perioadei de scolarizare pentru subofiterii de politie, concomitent cu pensionarea la 40- 45 de ani a celor din sistem.
    Hai ca se poate din rău in mai rău, pentru așa ceva avem „experți”.

  • Doamna Delia, foarte bun comentariul! Nu se poate reduce rezidentiatul,sa fie clar! Rezidentiatul este o treaba serioasa pentru cine nu stie sau face facultate…pe bani! Si asa ,acum cativa ani, la unele specialitati, s-a redus de la 6ani la 5ani! Ca sa devii medic specialist in Medicina ,exista tematici bine stabilite, ca in orice tara civilizata… nu poti sa sari peste ani ca la niste Universitati””celebre”‘ de prin tara sau sa iei diploma fara sa stii pe unde se intra in cladire… Nu mai continui cu anomalii sau aberatii ,ne apuca seara… Fiecare sa se ocupe de domeniul pentru care s-a pregatit si sa ofere solutii serioase!MNPop

  • Cât adevăr este în zicala „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“. Cum să sustii că pentru țara noastră este nevoie să se reducă perioada de rezidențiat a medicilor? O asemenea enormitate denotă că individul este dus cu pluta si nu are nici cea mai vagă imagine a pregătirii pentru profesia de medic. La Facultatea de Medicina studentii trec prin 6 ani de scoala – 3 ani pre-clinici, in care acestia urmeaza cursuri teoretice si ore de laborator, urmati de 3 ani clinici, in care studentii urmeaza in spitale stagii corespunzatoare majoritatii specialitatilor. Toti absolventii Facultatii de Medicina care obtin si diploma de licenta, dar care aleg sa nu urmeze o specialitate la rezidentiat, obtin titulatura de medic generalist. Medicii generalisti mai sunt cunoscuti drept “medici cu competente limitate”, acestia neavand dreptul de a obtine cod de parafa. Totodata, medicii generalisti nu pot intra in relatie contractuala cu Casa de Asigurari de Sanatate si nu pot fi incadrati in serviciile de ambulanta. Medicii generalisti isi desfasoara activitatea conform fisei postului, sub supravegherea atenta a unui medic specialist sau medic primar, nominalizat de managerul unitatii sanitare, respectiv sub indrumarea unui medic de familie din cadrul cabinetului individual de medicina de familie.
    Dupa facultate urmează REZIDENTIATUL. Titulatura de medic rezident o obtin absolventii Facultatii de Medicina care promoveaza examenul de rezidentiat si isi aleg o specialitate, conform ordinii tuturor notelor de la rezidentiat – cu cat nota sa de la examenul de rezidentiat este mai mare, cu atat candidatul are mai multe sanse sa isi aleaga specialitatea dorita.
    Specialitatile pe care si le pot alege medicii rezidenti sunt categorisite astfel: specialitatile clinice , specialitatile chirurgicale, si specialitatile paraclinice . Fiecare dintre aceste specialitati are o durata cuprinsa intre 3 si 6 ani si include mai multe stagii de pregatire, nu doar pe specialitatea aleasa la rezidentiat, ci si pe specialitati ale caror cunostinte sunt necesare pentru pregatirea viitorului medic specialist.
    Toti medicii rezidenti care promoveaza examenul de specialitate, pe care il dau la sfarsitul perioadei de rezidentiat obtin titulatura de „medic specialist”. Odata obtinut examenul de specialitate, medicul are dreptul la propria sa parafa si poate profesa cu drepturi si responsabilitati depline.
    Toti medicii specialisti care au vechime de peste 5 ani pe specialitatea lor se pot inscrie la examenul de primariat pe care daca-l promoveaza vor obtine titulatura de „medic primar”. Totusi un medic specialist NU este obligat sa dea examenul de primariat.
    Prin urmare cei care cred ca poate fi redusa perioada de rezidentiat sunt niste incompetenţi, care se cred oameni inteligenţi, iar acest comportament apare pe fondul incapacităţii lor de a-şi recunoaşte nivelul intelectual, tocmai din cauza lipsei de cunoştinţe.

  • Dl. Ivan este absolvent de facultate cu 3 ani, din care, cu indulgență, a fost prezent 2 ani la fără frecvență. Văzând că astfel poți ajunge deputat, el susține că și medicii pot fi specializați la FR.

  • ce mai conteza cata scoala au asistentele, medicii sau brancardierii?
    ORICUM…MOR OAMENI LANGA EI CHIAR DACA AU SAU NU DIPLOMA IN BUZUNAR!

  • Luați legătura cu consilierul județean Pintea Lucian că el știe bine cu rezidențiatele-ce trebuie să faci să fi doctor la minut.

Apasă aici ca să comentezi