Actualitate

Botiş spune că, datorită legilor lui, mamele se grăbesc să meargă la serviciu

Fostul ministru al Muncii, deputatul PDL Ioan Botiş, a declarat că, anul trecut, 13.000 de părinţi care au adus pe lume un copil s-au întors mai repede la serviciu decât le permitea legea, creşterea fiind cu 50% faţă de 2010.

„A fost o modificare a indemnizaţiei de creştere a copilului prin Ordonanţa nr. 111 din 2010 şi ştiu că, la acel moment, a fost destul de controversată această lege, dar după un an cifrele arată că acel stimulent de întoarcere pe piaţa muncii a produs efecte benefice”, a declarat Ioan Botiş într-o conferinţă de presă.

El a spus că, potrivit statisticilor, 13.000 de părinţi (atât mame, cât şi taţi) care se aflau în concediu de creştere a copilului s-au întors mai repede la serviciu şi au beneficiat de stimulentul acordat cu această ocazie.

„Creşterea este de la 8700 de persoane în 2010 la 13.000 în 2011, iar sumele alocate au crescut de la 952.000 de lei la 3,62 milioane de lei. În opinia mea, acest tip de măsură activă a stimulat reîntoarcerea pe piaţa muncii a celor care au în creştere un copil şi constatăm că avem în decursul unui an o creştere cu 50% a celor care au ales această variantă”, a spus Botiş.

El a declarat că, Guvernul se va gândi şi la alte tipuri de stimulente pentru a găsi soluţii de creştere a natalităţii în România.

„Deşi o lege controversată la acel moment, acest act normativ găseşte tot mai mulţi susţinători şi dovadă stau cifrele”, a spus Botiş, care a afirmat că 190.000 de părinţi care au beneficiat de indemnizaţii de creştere a copilului.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi părinţi care s-au întors mai repede la serviciu sunt din mediul urban.

„Sunt foarte mulţi din mediul urban care aleg această variantă fiindcă sunt oameni de carieră şi este convenabilă această soluţie”, a spus Botiş.

El a declarat că speră ca, în 2012, această lege să ducă la dublarea numărului de beneficiari ai stimulentelor de întoarcere mai rapidă în câmpul muncii a părinţilor care au adus pe lume un copil.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS