Actualitate

Când se aprinde iluminatul festiv la Bistrița. Târg de Crăciun în format special

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a anunțat când va fi organizat evenimentul aprinderii luminilor de sărbători în oraș, care va coincide cu deschiderea Târgului de Crăciun: în seara de Sfântul Andrei, miercuri 30 noiembrie, pe pietonalul Liviu Rebreanu.

”În data de 30 noiembrie, la ora 18.00, vom avea deschiderea iluminatului festiv de sărbători. A fost semnat contractul de închiriere pentru elementele care vor decora zona centrală a orașului. Bineînțeles că vom decora și celelalte zone din oraș, vom decora și localitățile aparținătoare în așa fel încât oamenii să simtă că sunt sărbători. Pentru bucuria celor mici și mari, va fi prezentă trupa Coloricii alături de animatori de la Palatul Culturii”, a declarat Ioan Turc într-o conferință de presă.

Tot atunci va fi inaugurat și Târgul de Crăciun, organizat de municipalitate alături de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud. ”Am agreat un format special pentru această ediție a Târgului de Crăciun. Practic, vom avea o zonă în care oamenii vor putea consuma preparate și băuturi, va fi o zonă în care oamenii vor putea cumpăra produse tradiționale, fiecare căsuță va avea o anumită temă, vor fi amenajate și ateliere tematice pentru copii împreună cu meșteșugarii, artizanii și furnizorii de servicii. Prioritate vor avea producătorii locali, este o opțiune fermă. Pentru zonele neacoperite, bineînțeles, vom găzdui și producători din alte județe. Vom amenaja și căsuța lui Moș Crăciun, acolo unde copiii se vor putea întâlni cu Moșul”, a spus primarul Ioan Turc.

El a precizat că programul iluminatului public de sărbători va fi cel normal: ”Așteptăm să vedem și noi facturile, dacă va fi nevoie vom interveni”.

În Piața Petru Rareș din Bistrița, în fața Palatului Administrativ, luminile de Crăciun vor fi aprinse de Consiliul Județean joi 1 decembrie, de Ziua Națională a României, la ora 17.00, tot în cadrul unui eveniment pentru cei mici și cei mari.

Etichete

1 comentariu

  • Ambiții de om prost! Să fie altfel decât era înainte, pe vremea lui Crețu – 5 Decembrie – Ajunul lui Moș Niculae, să fie înaintea lui Radu M., să fie și ceva patriotic cu popi cu apostolul lui Mache și al românilor verzi.
    Sfântul Nicolae care e sfântul patron al Bistriței și are statuie de sute de ani vis-a-vis de primărie era prea occidental pentru iliberalii noștri. Ilar!

    7
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.