Social

Când se plătesc pensiile în luna decembrie. Anunțul Casei de Pensii

Casa de Pensii Bistrița-Năsăud a anunțat când se virează, în luna decembrie, banii pe card pentru cei care primesc pensia prin cont bancar.

”Anunţ pentru pensionarii Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud care își încasează pensia prin cont bancar. Luni 11 decembrie 2023 au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, astfel marți 12 decembrie, în cursul după-amiezei, vor fi alimentate conturile de către bănci”, a menționat Casa Judeţeană de Pensii Bistrița-Năsăud.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a transmis că pensiile care se plătesc prin Poşta Română vor fi distribuite până în 12 decembrie, iar cei care le încasează pe card vor primi banii începând din 12 decembrie: ”Factorii poştali, până în 12 decembrie, trebuie să le ducă pensionarilor pensiile care se plătesc prin Poşta Română. Aproape jumătate dintre pensionarii României îşi primesc pensiile prin Poşta Română”.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.