Mașinile vor putea trece în curând peste pasajul din Decebal și pe relația Cuza Vodă – Ursului, a spus primarul Bistriței, Ioan Turc, potrivit căruia după deschiderea traficului rutier pe relația Gării – Andrei Mureșanu, în oraș se circulă mult mai bine.
”S-a lucrat intens în ultimele luni ale anului trecut, lucrările au avansat bine. În acest moment, în oraș se circulă altfel pentru că am reușit să deschidem circulația peste pasajul care se construiește în zona Decebal. La pasaj am avansat în așa fel încât placa să fie turnată și să putem deschide circulația pe relația est-vest. De îndată ce vremea va permite, pentru că deocamdată este destul de rece, vom reîncepe lucrările în așa fel încât să putem redeschide circulația pentru mașini și pe relația nord-sud, adică dinspre hala Decebal spre Bulevardul Republicii”, a spus primarul Ioan Turc într-o emisiune la AS TV.
Potrivit edilului, amenajarea trotuarelor a dat bătăi de cap constructorului, dar, cu toate acestea, au fost amenajate deja într-o proporție foarte mare. Totodată a început și procesul de extragere a stâlpilor vechi pentru a se realiza un sistem nou pentru iluminatul public stradal.
”Un lucru pe care l-am făcut – și am observat că bistrițenii apreciază acest lucru – este să scăpăm orașul de păienjenișul de cabluri care ne-a obturat accesul spre cer. Dacă ridici acum privirea spre cer vezi foarte multe cabluri dezafectate care atârnă. În condițiile în care în proiectul Liniei Verzi și Reconfigurare a axei de transport nu era cuprinsă și o infrastructură prin care toată fibra optică și cablurile să fie trecute în subteran, am fost obligat să găsesc foarte repede o soluție ca acest lucru să se întâmple. Astăzi avem o canalizație subterană vastă prin care vom coborî în subteran aceste calbluri, iar orașul va arăta diferit. Urmează să finalizăm toate lucrările neîncheiate. Nu sunt lucrări ample, ce a fost mai mult a trecut, dar suntem obligați să facem tot ceea ce prevede în proiecte. Recepția lucrărilor se va face după ce corecțiile vor fi fost realizate. Vine primăvara și vom reface și spațiile verzi, iar orașul va arăta bine”, a spus primarul Bistriței.
Ioan Turc a dat ca exemplu str. Gheorghe Șincai, care arată deja foarte bine. ”După ce vom avea și un covor verde pe zona de pământ, eu cred că va fi o adevărată bucurie să te poți plimba pe Șincai sau să mergi la cumpărături fiindcă îmi doresc ca orașul să aibă viață. Arată bine și Bulevardul Independenței”.
Hai ca mai este de lucru pana la finalizare! Nici un volt de trotuar ni este finalizata, peste tot Au ramas goluri de la pavaj. Ati pus pamant pe alveole fara sa curatati ín prealabil, Ati pus gratare la canalizare fara sa curatati gurile de canal de mizerie( timp de doi ani Au fost vosuri de gunoi) . Apropo. Cand se vor mondta cosuri de gunoi pe axele reabilitate? Lipsesc ín totalitate, nu ai unde arunca O hartie ceva! Pe Independentei Ati pus pamant pe spatiile verzi ,dar madtodontul de la MIS tot acolo parcheaza pe spatiul Verde, dislocand borduri, ne mai vorbind ce noroi cara peste tot, ín statia acea de autobuz trebuie sa iei cizme de cauciuc, cred ca este cea mai mizerabila statie din tot orasul. Faceti un efort sí macar statiile de autobuz eliberati urgent de masinile parcate. Autobuzele nu mai pot opri ín statie, am vazut zilele trecute cum O mamica cu carucior a ramas pe jos ín statia de la lama pt ca nu a putut trece cu caruciorul printre masinile parcate bara la bara ín statie. Ganditiva sunt persoane cu dizabilitati, mame cu carucior sí nu se pot apropia de autobuz sa urce!
Astept ca Primaria sa execute inca trei pasaje subterane pietonale in punctele cerute de mine cu ocazia dezbaterilor pe Bugete din anii trecuti.
1. Liceul INFOEL
2.Intersectia de la HAN cu Nasaudului.
3. Zona BIG .
Studiile arata peste tot ca astfel se degajeaza rapid traficul auto si scade semnificativ poluarea decat sa stai munute bune cu motorul pornit la semafor.
Felicitari si multumiri Primarului IOAN TURC ca a dat ordin sa se stranga mataraiele de pe stalpi,case,strazi si de prin copaci si ne-a redat libertatea privitului in sus spre verdele si albastrul cerului nepatat de drode.
Orasul arata tot mai bine.
Bălane du-te mă …… nu vezi că ai distrus oraşul cu prostiile tale , tu nu vezi că nimeni nu le vrea.
Eu adaug pe listă obligaturiu un Pasaj Subteran lângă Poşta Veche cu intrare din casa ilegală ha, ha, ha, ha
Cand incep sapaturile in Decebal pentru schimbarea conductelor vechi de apa ale Aquabis??? Interesele orasului trebuie sa fie mai presus de politica. Cei care pun politica pe primul plan ar trebui sa plece acasa. S-a asfaltat dupa luni de zile in care toti am avut de indurat cu blocarea orasului iar altii folosesc politic neschimbarea conductelor vechi. Acasa tovarasi.
Ha, ha, ha !….totul este foarte legal, natural si rezolvat.
Fratilor reveniti-va !
Cum poate un civic pensionar sa distruga orasul cu niste propuneri bune ?
Pai Sincai arata asa tocmai in urma demersurilor facute de Bistrita Civica prin mine care a trimis in CL poze si a propus asemenea alveole la arborii de aliniament.
Tot a doua zi am fost calare pe serv. Tehnic batandu-i la cap penteru asta.Am mai castigat inca 4 alveole negociate deoarece proiectul tampit al fostului primar aprobat si vizat de Tehnic nu prevedea nimic in materie de arbori care sa filtreze noxele care va intra la toti in plamani.Am vazut planurile din proiect si am propus asta de m-au luat toti dracii.
Voi cei ce stati aici postand idiotenii de ce nu ati depus in scris cu nume si semnatura ceea ce mieunati aici la taste.
Degeaba bre, degeaba !E usor sa vorbesti fara cap ca unul de-al vostru a distrus orasul.
Domnule Bălan eu zic să-ți faci un pasaj subteran și acasă dacă tot iți plac așa de mult. Și mai lasă-ne te rog cu studiile care arată că se degajează traficul. Bănuiesc că tot un studiu din acesta a stat și la baza construirii sensului giratoriu din intersecția Năsăudului cu A. Mureșanu. Acest sens in loc să degajeze circulația,mai rău a făcut. A creat prioritate pentru cei care vin dinspre Sucevei (stradă fără prioritate inainte) și astfel toți care vor să intre spre Năsăudului dinspre A.Mureșanu sau viceversa sunt obligați să dea prioritate. Rezultă cozi interminabile,blocarea trecerilor de pietoni din imediata apropiere a sensului , a stației de autobuz ,etc. Întrebați pe cei care se duc în fiecare zi la servici prin zona aceea, dar mai ales atunci când se întorc cât au de așteptat în trafic pentru a scăpa de acel sens.
Stați să vedeți circ când se va da în folosință banda de autobuz
NICU.
Aici iti dau dreptate si pot spune ca bistritean si conducator auto ca acel sens trebuie desfintat.
O sa fac o propunere domnului Primar .
Sensul de la Banca Transilvania este foarte bun nu îl distrugeți şi pe ăsta. Strada Andrei Mureşanu se continuă până pe Sucevei nu se opreşte la intesecția cu Năsăudului. Veneau oameni de pe Sucevei care aştepta de înebuneau să poată intra pe Năsăudului sau să meargă în Decebal.
Deasemena dacă vi de la cumpărături de pe Calea Moldovei intri pe Sucevei şi ieşi pe Andrei Mureşanu ca-să mergi în Decebal nu te duci ca boul în sensul de la spital care în permaneță este blocat.