Actualitate

Am trecut la ora de vară. Cea mai scurtă zi

România a trecut de la ora de iarnă la ora de vară, introdusă în 1932, scoasă în 1940 și reintrodusă în 1979, fără întrerupere, până în prezent.

România a trecut la ora oficială de vară în noaptea de sâmbătă 30 martie spre duminică 31 martie, ceasurile fiind date înainte cu o oră, astfel că în 31 martie ora 03.00 a devenit ora 04.00. Este cea mai scurtă zi din an, cu numai 23 de ore. ”Dormim mai puțin”, cum se spune în popor.

În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii), ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

În acest an, România va reveni la ora de iarnă în 27 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi (ora 04.00 devine ora 03.00).

Parlamentul European hotărâse renunţarea la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă. Statele care decideau să păstreze ora de vară urmau să facă ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) trebuiau să facă modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021. Situația specială creată de pandemia de Covid-19 a dat aceste planuri peste cap, iar proiectul nu a mai fost dus la capăt.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS