Proiectele de regenerare urbană a zonelor Andrei Mureșanu și Independenței Nord din Bistrița sunt în stadiul de elaborare a studiilor de fezabilitate, după ce recent a fost obținut acordul de mediu din partea APM Bistrița-Năsăud, a anunțat primarul Ioan Turc.
În ce privește regenerarea urbană a zonei Andrei Mureșanu (de la Lamă), municipalitatea vrea să revitalizeze întregul spațiu care cuprinde strada Colibiței, Aleea Tihuței, piațeta din fața blocului Lama, Aleea Ineu, Aleea Rotundă, Aleea Heniu și Aleea Fântânele. Conform proiectului, lucrările vor consta în întreținerea vegetației existente, completarea cu vegetație arboricolă, arbustivă și specii floricole perene, accesibilizarea zonei prin alei pietonale, amplasarea și înlocuirea de mobilier urban, reabilitarea aleilor pietonale și auto din zonă, piste de biciclete, dar și îngroparea rețelelor de gaz supraterane din zona mărginită de străzile Colibiței și Aleea Tihuța.
Zona verde publică va fi dotată cu mobilier urban contemporan – bănci, cișmele de apă, instalații de joacă pentru copii, coșuri de gunoi, corpuri de iluminat stradal și altele. Numărul de parcări existente – 665 – se va păstra, dar prin reconfigurarea spațiilor. Unele dintre acestea se vor reloca, pentru a face loc pistelor de biciclete, spațiilor verzi și pentru a organiza mai eficient spațiul public.
În zona Andrei Mureșanu, se propune reconfigurarea circulației pietonale pentru facilitarea accesului tuturor categoriilor de persoane, de toate vârstele. Trotuarele vor fi coborâte la nivelul străzilor pentru a realiza un spațiu comun unde pietonii au prioritate. De asemenea, se propune reabilitarea și modernizarea tuturor aleilor din zonă. Valoarea investiției e estimată la circa 26 de milioane lei fără TVA.
Referitor la regenerarea urbană a zonei Independenței Nord, se are în vedere revitalizarea spațiului care cuprinde Bulevardul Independenței, strada Împăratul Traian și zona CFR, strada Solomon Haliță și Aleea Sălciilor.
Lucrările prevăzute prin proiect constau în: întreținerea vegetației existente, completarea sau înlocuirea de arbori (în special cei bătrâni sau degradați), accesibilizarea zonei prin alei pietonale, amplasarea și înlocuirea de mobilier urban, reabilitarea aleilor pietonale și auto din zonă, inclusiv o parcare nouă în zona pieței volante. Zona verde publică va fi dotată cu o linie mobilier urban contemporană, compusă din bănci, cișmele de apă, instalații de joacă pentru copii, coșuri de gunoi, corpuri de iluminat stradal și altele.
Parkingul auto – cu suprafața construită de 1.370 mp și regimul de înălțime D+P (descoperit) – din zona pieței agroalimentare de pe Aleea Sălciilor va fi jumătate îngropat în pământ, iar pe acoperișul terasei se vor parca automobile și se vor amplasa jardiniere cu arbori și arbuști, pentru a diminua impactul vizual. Înălțimea totală deasupra terenului amenajat din jur este de +2,20 m. La nivelul demisolului se vor amenaja grupuri sanitare, o boxă de depozitare materiale de curățenie și o boxă pentru gararea bicicletelor. Accesul utilizatorilor în parking se va face pe două scări exterioare și printr-un lift pentru persoane cu dizabilități.
Adiacent parkingului se vor amplasa sisteme pentru colectarea apei de ploaie pentru folosirea acesteia la irigatul spațiilor verzi din zonă (separator de hidrocarburi și camera pompelor). Totodată va fi amplasat un bazin rezervă incendiu și camera pompelor aferentă acestuia. Suprafața construită a parkingului va fi de 1.370 mp, iar numărul total de parcări auto propuse va fi de 91. Valoarea acestei investiții e estimată la circa 32 de milioane lei fără TVA.
După finalizarea documentațiilor tehnice, finanțarea celor două proiecte ar urma să fie asigurată din bani europeni, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Frumos. Se vede că se lucrează aplicat, pe proiect, nu cum le vine muncitorilor Dorel din teren. Spor la treabă!
Paul mie și frică să mă gândesc cum vor ieși dacă până la urmă vor ieși ca pasajul din Decebal sau ca în Centru Vechi ha ha
Paulică o fi frumos dar o investiție de 70000€ / loc de parcare miroase a altceva (a se avea în vedere Vaslui, Mioveni …) decât a „regenerare urbană”, revitalizare sau investiție utilă. În plus acolo există spațiu pt o parcare mult mai mare care ar rezolva problema pt o perioadă foarte lungă de timp!
unde se vede?????????? :::))) Singaporeee!!!! cica se vede ca se lucreaza aplicat! unde doamne??? ca ne arata niste poze??? poi mai Sever, stai sa vezi cand incep lucrarile cum va fi la final!!! pozele sunt beton nimic de zis!!!!!! :::))) doamne ce ti-e si cu laudatoria asta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Eu m-as bucura sa fie asa, dar, din pacate, pare doar momeala cu care spera sa mai prinda un mandat.
Dacă ar fi vrut să facă asta Crețu, Bălan urla la ora asta: MINERALIZARE !!!!
pai cred ca astea sunt de pe vremea Cretu. Actualul n-a avut timp de astfel de viziuni!!! deocamdata el ar avea de facut si terminat ce au gandit predecesorii!!!! din pacate s-au scapat lucrurile de sub control. Constructorul face cum il taie capul! administratia viseaza…….a.. da…si incaseaza, salarii, comisioane…si cine stie ce si cum…
Rog pe domnul primar TURC sa dea ordin clar pentru refacerea locasurilor pentru arborii de aliniament in prezent ramasi cu cioate sau acoperite de dale pe intreg traseul liniei Verzi.
Va rog sa lucrati dupa legea 24 art. 5 unde se scrie clar ca administratia raspunde pentru refacerea si intretinerea permanenta a perimetrelor verzi si a locasurilor.
Bălane ai uitat de pasaje subterane 🤮🤮🤮🤮🤮
PS. Conform legi trebuia să ai autorizație la casă înainte să începi să construieşti ilegal.
Autorizatule nu te bata grija nu este treaba ta iar autorizatia e pe drum ca am incheiat lupta si la Judecatorie dupa 15 ani.
Cand va fi expusa spre vizualizare sunt curios cu ce ma mai atacati indivizi fara nume si scrupule ca voi.
Am construit absolut legal cu toate actele dupa mine.
Nu iti doresc sa treci prin ce am trecut eu 15 ani de umilinte de la Statul Roman .
Bălane ori te faci că nu înțelegi ori nu înțelegi dacă ai probleme cu legea trebuia să ți-le rezolvi înainte să îți construiești casa. Astfel casa tot ilegal a fost construită dacă ai construito înainte să se pronunțe judecători.
Fa tu demersurile pentru demolare.
Iti dau o bere.