Actualitate

Casa de Cultură a Sindicatelor va intra în reabilitare. Câţcăuan: Vreau să las ceva în urma mea

Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, situată pe strada Alexandru Odobescu, va intra în reabilitare, investiţia urmând să se facă cel mai probabil cu bani europeni. Directorul Alexandru Câţcăuan a declarat pentru Timp Online că proiectul de reabilitare este dat în lucru, existând deja o autorizaţie de construire elibeartă de Primăria Bistriţa.

„Într-adevăr, am început demersurile să reabilităm Casa de Cultură a Sindicatelor. Vreau să las ceva în urma mea acum că mă apropii de pensie. Am discutat cu primarul Ovidiu Creţu să ne ajute cu bani de la bugetul local pentru cofinanţare fiindcă nu vor fi puţini. Nu ştiu deocamdată la cât se va ridica întreaga investiţie, dar trebuie să o facem”, a declarat Alexandru Câţcăuan, director al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa încă din 1988.

În 2009, el a publicat cartea „Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa”, scrisă împreună cu Augustin Pădurean, în care arăta că până în 1912, actuala Casă de Cultură a Sindicatelor Bistriţa a fost gimnaziu de fete, în timpul războiului era folosită de armata maghiară pentru „secţia de bolnavi gravi”, iar după 1918 a fost utilizată de Armata Română ca şi cerc cultural. În timpul restaurării dominaţiei maghiare era cazinou (1940-1944), apoi casă a armatei. Ulterior a devenit centru de documentare medicală. În 1966, a trecut în administrarea Consiliului Raional al Sindicatelor, iar din 1968 în proprietatea Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR).

Potrivit sursei citate, în imobilul de pe strada Alexandru Odobescu se află o sală de spectacole cu 200 de locuri, o sală de coregrafie, o bibliotecă cu 14.000 de volume, şase săli de curs, patru birouri administrative (director, secretariat, contabilitate, casierie), două birouri pentru CSDR şi Cartel Alfa, un birou pentru CAR, unul pentru Centrul Teritorial Antidrog şi o magazie.

Tot aici funcţionează şi Şcoala Postliceală „Carol Davila”, înfiinţată în 1991 sub coordonarea tehnico-administrativă a lui Alexandru Câţcăuan.O vreme şi-a întrerupt activitatea, dar a revenit ulterior. Din 2004, clădirea adăposteşte şi  Centrul Bistriţa a Universităţii Ecologice Bucureşti,coordonat tot de Alexandru Câţcăuan careîn 2007 a obţinut titlul de master în Drept intern şi internaţional al mediului la Universitatea Ecologică Bucureşti.

5 comentarii

  • Bine ..bine …numai sa nu va luati dupa primarie si sa cereti taierea brazilor si pinilor din curtea cu pricina. Arata f. frumos acolo, chiar daca au mai disparut din ei. IOLVON ?

  • E f important sa se reabiliteze aceasta cladire! e o „pata de culoare” aproape dizgratioasa intr-un complex de cladiri totusi decente de pe aceasta strada….si d-le Catcauan?! oare doar acum trebuia sa va puneti aceasta problema? Ati facut discoteci si nu numai ,in incinta acestei cladiri!Va interesat cati bani s-au economisit din aceste activitati?Sunt convins ca nu! Sper sa va realizati acest deziderat si sa realizati ,cand sunt gata toate,si „un bust impresionant al alergatorului de cursa lunga”!Sa va ajute D-zeu sa le faceti pe toate!

  • Oare unde vor defasura activitatea atatea scoli de pe acolo? Apropo, oare ce mai e cu colaborarea cu Germania inceputa acum 2-3 ani de scoala sanitara? Cati elevi au fost in practica in Germania? Daca se incearca sa se obtina fonduri europene foarte bine si frumos. Dar cladirea are proprietar? Daca da, Primaria nu prea se poate amesteca, cred! Iar sindicatele mai exista?

    • Nu spune nimeni ce profit au scos din 90 pină astăzi sindicaliști din această clădire plus din noua clădire sindicală peste drum de Policlinică,,, și uni dintre ei așa zisi revoluționarii cu certificat pe nedrept pentru că în Bistrița nu sa tras un glonț și nu au fost răniți ,dar am auzit că profitatorii avem ,,și Justiția tace.

  • „Să las ceva în urma mea”. Aduceți bani de-acasă? Lasă Becali un spital pe care l-a construit pe banii lui. Interesul personal arată micimea omului. „Să își refacă Bistrița fața de odinioară”, poate era mai potrivit. Dacă ați ocupat un scaun, pentru confort și parvenire „profesională” vreți și o statuie, pasămite. Bistrița a avut de suportat oameni că d-voastră, care, în cele din urmă își arogă merite… nemeritate. Suferința Bistriței pe acest obiectiv „cultural” (numai asta nu a găzduit) se datorează faptului că nu a fost altcineva în locul d-voastră și ați trândăvit atâta timp. Banii europeni trebuiau atrași de mult. Acum ridicați problema pentru a mai fi păstrat pe locul cald, vezi Doamne, având un proiect important de realizat. Lăsați pe altcineva și lucrurile vor decurge normal.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS