Actualitate

Cât au costat depistarea și tratamentul bolilor de care suferă locuitorii județului. De ce nu se face prevenție

V-ați gândit vreodată cât de mult costă tratarea bolilor și cât de puțin investim în prevenirea lor? De exemplu, în Bistrița-Năsăud s-au cheltuit, anul trecut pentru consultații, investigații, spitalizări și tratamente mai mulți bani decât a avut la dispoziție administrația locală a orașului Bistrița.

Președintele-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan, a spus, într-o conferință de presă, că anul trecut s-a cheltuit pentru servicii medicale, mai precis pentru diagnosticarea și tratarea bolilor, suma de 326.627.430 de lei.

”Atât am plătit efectiv în anul 2018, ceva mai mult decât bugetul Primăriei Bistrița care cred că e sub 300 de milioane de lei”, a spus Camelia Ilișuan.

Și pe bună dreptate, în 2018, Primăria Bistrița a avut la dispoziție 178 de milioane de lei, așa cum se poate vedea AICI.

Conform Cameliei Ilișuan, s-au decontat în asistența medicală primară 717.683 de servicii, astfel: în ambulatoriu – 391.430, investigații medicale paraclinice – 310. 443 (aici fiind incluse și CT și RMN), servicii de medicină dentară – 9303, cazuri externate în spitalizare continuă – 41. 240, spitalizare de zi – 22.215, prescripții medicale, adică rețete compensate – 1.048.575, decizii emise pentru dispozitive medicale – 7569.

În 2018, s-au cheltuit pentru servicii medicale de două ori mai mulți bani față de acum 5 ani pentru că față de perioada respectivă când în județ nu exista CT și RMN, acum avem trei furnizori de servicii, se fac operații complexe la Spitalul Județean de Urgență, iar numărul medicamentelor incluse pe lista celor compensate și gratuite a crescut de la un an la altul.

”Prevenția se poate aplica pas cu pas. Noi, dacă am început cu măsurile acelea timide cu analizele medicale anuale și monitorizarea de către medicii de familie și stimularea bănească a medicilor de familie care depistează precoce bolile cu potențial cronic, va trece cel puțin o generație până vom putea spune că, în România, merge prevenția. Prevenția ține și de educație, de acasă, din școli, din toate zonele, ori să sperăm că tinerii care acum au până în 30 de ani vor avea o altă viziune asupra sănătății și vor putea să facă prevenție. Oamenii sunt neglijenți. Noi, CJAS, avem analizele medicale destinate bilanțului anual, pe care trebuie să le facă medicii de familie. Noi zicem că trebuie făcute, dar atâta timp cât nu există și o sancțiune, acest trebuie este o utopie. Degeaba îi spui pacientului că el e în categoria de risc și ar trebui să-și facă analizele o dată la doi ani. Dacă nu le face, ce îi facem? Câtă vreme nu e o măsură represivă, omul nu va face de bună voie, iar rezultatele vor fi care sunt”, a spus Ilișuan.

De exemplu, numai pentru tratarea bolilor oncologice s-au cheltuit peste 9 milioane de lei, cu un cost mediu pe bolnav de 8941 de lei.

Să mai spunem că, la finalul lui 2018, în evidența CJAS erau 298.205 persoane din care asigurate 251.446, mai multe față de 2017 când erau în jur de 230.000. Numărul asiguraților a crescut de când s-a introdus declarația unică prin care persoanele sunt asigurate automat doar completând-o.

”Nu toți asigurați sunt și plătitori. Plătesc circa 40%. Copiii, persoanele cu handicap, revoluționarii, veteranii de război nu plătesc nimic. Cei care nu sunt asigurați, dar se află în evidența CJAS sunt pe listele medicilor de familie. Acestora li se acordă consultații contra cost, fie servicii de urgență care sunt decontate”, a spuys Camelia Ilișuan.

În contract cu CJAS erau la finalul anului 2018 un număr de 350 de furnizori cu care s-au încheiat 430 de contracte și 3191 de acte adiționale.

Pentru decontare s-au primit 1109 formulare europene, fiind achitate 1029. De asemenea s-au înregistrat 5163 de cereri de eliberare de carduri europene de sănătate.

1 comentariu

  • „)Sancțiune” „neglijenți”.
    Când e vorba de alții.
    Dar ei nu se văd în oglindă că de fapt ei sunt neglijenți şi ar trebui sancționaţi.
    Un alt comunist ce nu înțelege că
    Prevenția se face prin două componente majore. Sport( mişcare fizică) ş alimentație.
    Ori chiar autoritățile marile burți şi minți de la PSD fac zero.
    Zero.
    Uitați-vă la ei.
    Le creşte burta, beau alcool şi mănâncă consumă orice.
    Dau un exemplu prost copiilor.
    Nu există programe de încurajare a mişcării.
    1.Se fac polivalente nu pentru tineri în scopul practicării sportului de mase largi ci pentru spectatori ,bilete şi fotouri electorale.
    2. Costurile legate de activitățile sportive ale copiilor sunt înnsarcina părinților. Nici cea mai mică preocupare pt autorități pentru a asigura încurajarea prin mijloace ce le sunt la dispoziție- credite la impozit pt activități sportive. Cei care vor să inglobeze mişcarea în rutină au zero acces la piste ciclabile, piscini publice..etc.
    3. Protejarea consumatorilor de e-uri substanțe necunoscute.şi produse.cu potențial cancerigen recunoscute deja ( ex consumul afumăturilor) e redusă.
    4. Unii doctori sunt neglijenți la aspect. Vedeți domnul Buta , care bolnav cobză la bobotează tuşea de mama focului în prezența copiilor. Mâna în cot când tuşim, sau în şervețele
    folosirea măştilor… Videoul e acolo.

    Dacă asta e capacitatea administrației de a imagina sancțiuni, taxe şi cheltui ineficient ce s-a colectat..vai de ea societate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS