Actualitate

Cât costă benzina și motorina la stații din Bistrița după ce s-a decis ieftinirea cu 50 de bani/l

De la 1 iulie, când a început să se aplice mecanismul de compensare a prețurilor, suportat jumătate de stat, benzina și motorina ar trebui să fie mai ieftine cu 50 de bani la pompă.

La stațiile din Bistrița, cea mai ieftină benzină, 8,17 lei/litru, poate fi cumpărată de la Rompetrol, iar cea mai scumpă, 8,67 lei/litru de la OMV și MOL.


Cea mai ieftină motorină, conform peconline.ro, se găsește tot la Rompetrol – 8,75 lei/litru 0 iar cea mai scumpă, 9,25 lei/litru, la OMV și MOL.

Prețurile la carburanți vor fi compensate, voluntar, de către benzinari, cu câte 50 de bani pe litru, în perioada 1 iulie – 30 septembrie. Benzinarii care vor reduce prețul cu 0,5 lei pe litru, inclusiv TVA, vor primi jumătate, respectiv 0,25 lei pe litru, de la stat, compensând cu sumele pe care le au de plătit la rândul lor către stat. Benzinarii care cresc prețurile în această perioadă vor fi acuzați de speculă.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că, prin acest pachet de măsuri, a fost evitată penuria și raționalizarea carburantului. El a precizat că în următoarea perioadă instituțiile de control vor urmări situația din teren și vor lua măsuri.

„Prețurile la carburanți au scăzut, este o realitate care se vede în dimineața aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF și Consiliul Concurenței să urmărească situația din teren și să ia măsuri imediate. Instituțiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenția: ordonanța de urgență în ceea ce privește compensarea și ordonanța anti-speculă.

Pentru transportatori, este deja în vigoare schema de ajutor care compensează adițional parte din prețul litrului de carburant, program cu o valoare de 60 milioane de euro. Prin acest pachet de măsuri, am evitat penuria și raționalizarea carburantului – așa cum se întâmplă deja în alte state – și am generat o scădere a prețului pe care bugetul de stat să o poată susține fără a afecta masiv alte sectoare. Avem unul dintre cele mai scăzute prețuri la carburant din Europa și trebuie să rămână așa”, a transmis Nicolae Ciucă.

7 comentarii

  • S a ieftinit cu ceva banuti si peste 2 saptamani va fi la fel iar Statul Va ramane dator la firmele de carburanti ….UN FEL DE AJUTOR DE STAT ASCUNS
    Logic ar fi ca in 2 zile sa scada pretul la toate produsele , chiar si la plombe.

  • Harababura ! Am vrut sa cumpar de 100 lei dar la casa am aflat ca am cumparat numai de 94,5 (sau cam asa ceva…). Pretul afisat era de 8,11 lei/l dar la pompa se faceau calculele cu 8,61lei/l. Am intrebat de ce e asa dar madama de la casa nu a putut explica. Ei , softul bata-l vina ! Si uite asa mi-au ramas bani de-o bere (buna!) …

  • Sectoru’ privat??? Vânzătorii și revânzătorii, ăia care rupeți ușile la 7 dimineata in parcare la Lidl când sunt promoții de nu mai apuc și io să imi cumpăr de voi ce vreau, că deh, tre să vă vindeți voi la suprapreț prin ghetourile de la colțu’ străzii, NE MIȘCĂM ȘI NOI MAI CU TALENT? Dăm jos 5 bănuți la covrigeii cu salam? Rupem 3 la sută din profit? Sau 50 de bani reducere nu vă suferă? Ferească d-zeu in ce țară trăim…

  • si ROBERT SIGIARTAU ce zice despre pretul exagerat la combustibil??? Mai este politician???? Alo. Robert ce parere ai sau nu te mai intereseaza????

    • La banii lui are pompă de benzină în curte, își pune ce preț vrea el! Că doar el e „trimisul lui Dumnezeu” după cum singur s-a intitulat.

  • Daca estj privat si vrei sa vinzi plombe cu 5 lei dupa ce le cumperi cu 4 lei ….vine statul si spune…tu vinzi cu 8 lei din care 3 lei la stat , 1 leu tie si 4 lei la producator…..poi imi bag p…..el stat….el sta si de pe munca mea vrea 3 lei si eu 1 leu .
    ..atunci face 9 lei din care 3 la sfatul degeaba, 2 mie si 4 la producator….
    Ai inteles…cu ce drept vii tu stat kn benzinaria mea si mi dictezi pretul?????
    FA TI BENZINARIII…
    LE A avut si le a vandut moka la austrieci sa primesti spaga….DACA CITESTI CHIAR DE Pe GOOGLE O SA VEZI CA PETROMUL A FOST VANDUT MOKA LA AUSTRIECI PTR CA pretul a fist 500mileuro dar in contract a fost o clauza ca statul trebuia sa faca o ecologizare de terenuri in 5 ani daca nu plateste despagubiri de fix…500mileuro care le a primit
    CINE I HOT SI CINE I FRAIER?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Uraaaaa Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS