Economie

Câte averi mari a verificat Fiscul în Bistrița-Năsăud și cu ce efecte

Averile mari și veniturile care nu se potrivesc cu ceea ce apare în acte sunt tot mai atent urmărite de Fisc. Se fac Controalele îi vizează pe cei considerați cu risc ridicat să facă evaziune fiscală.

ANAF a finalizat, la nivel național, 1.102 acțiuni de control fiscal asupra persoanelor fizice în perioada iulie 2025 – mai 2026. În urma acestora au fost stabilite creanțe fiscale suplimentare de peste 540 de milioane de lei, iar pentru recuperarea sumelor au fost dispuse măsuri asigurătorii de peste 123 de milioane de lei.

În județul Bistrița-Năsăud, inspectorii fiscali au făcut 365 de controale și verificări la persoane fizice și întreprinderi familiale. Dintre acestea, 141 au fost inspecții fiscale parțiale, două controale inopinate, iar 222 au fost verificări pe baza documentelor. În urma acestora, Fiscul a stabilit sume suplimentare de plată de aproape 4 milioane de lei.

În cazul PFA și al II, cea mai mare parte a sumelor stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale, respectiv 3,2 milioane de lei sumă care provine din TVA – 1.610.724 lei; contribuții sociale – 958.059 lei; impozit pe venit – 591.098 lei; alte impozite și taxe – 86.149 lei. Au fost aplicate trei amenzi, în valoare totală de 6.000 de lei.

ANAF a verificat și persoanele cu averi mari, pentru a vedea dacă veniturile declarate și taxele plătite corespund cu averea și cheltuielile lor. Cu alte cuvinte, dacă apar diferențe importante între veniturile declarate și ceea ce deține sau cheltuiește o persoană, aceasta poate ajunge în atenția Fiscului.

Anul trecut, în județ au fost finalizate două verificări ale marilor averi pe baza situației fiscale, precum și alte șase verificări pe baza documentelor. În urma acestora, Fiscul a emis o decizie de impunere în valoare de 64.219 lei.

”Lista domeniilor de risc fiscal ridicat monitorizate sunt agro-alimentare, alcool, construcţii, energetice,forţă de muncă, materiale lemnoase, transporturi, turism şi tutun”, se arată în raportul AFP Bistrița-Năsăud.

La nivel național, în perioada iulie 2025 – mai 2026, ANAF a finalizat 1.102 acțiuni de control fiscal la persoane fizice, stabilind obligații fiscale suplimentare de peste 540 de milioane de lei.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.